Sala este rece si intunecoasa, cu numai o mana de oameni veniti sa vada si sa asculte folclor. Caminul cultural din Faget a fost dat de Primarie in concesiune unei asociatii, “Infratirea”, ca sa se ocupe de viata culturala a localitatii. Dupa cum se prezenta sambata si dupa numarul mic de spectatori, putem spune ca nu prea se pune mare pret pe asa ceva. Si totusi, “Conexiunile culturale”, manifestare itineranta organizata prin tot judetul Bacau de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, si-a avut rostul si in comuna Ghimes-Faget. Cantece si dansuri frumoase, cele mai multe autentice, costume traditionale ferite de kitsch, copii frumosi si profesori inimosi au salvat o zi care, daca ar fi fost dupa autoritatile locale, nu ar fi insemnat nimic. De remarcat efortul prof. Andrei Barsan, cel care a incercat sa anime apatica administratie locala intru crearea unui eveniment viu. Oricum, formatia Scolii de Arte si Meserii din Faget si Ansamblul “Datina stramoseasca” al scolii din Tarhausi au confirmat ca mai exista traditie de salvat, dar fara implicarea comunitatii nu se poate face nimic. Acest lucru a fost punctat si de Florin Zancescu, directorul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Bacau, cel care, impreuna cu folcoristul Nicolae Radu, au dat sfaturi pentru ca la Festivalul de folclor din aceasta vara cei din Ghimes-Faget sa se prezinte cat mai bine. La fel de utile au fost si indrumarile Feodosiei Rotaru, de la Complexul Muzeal "Iulian Antonescu", intru pastrarea nealterata a zestrei populare.
Duo Mender – respiratia fireasca a frumusetii
Si-au lasat gospodaria lor mare de la Rachitis si au venit sa cante. Anei si lui Ion Oltean le mai spune Mender, ca sa poata fi deosebiti de multi alti “Oltean” din satul lor si de prin imprejurimi. El cu vioara, ea cu gorduna stiu o multime de cantece din partea locului, dar au si repertoriu cules de prin toata tara. Nu-i de mirare ca erau chemati la nunti, insa acum s-au mai rarit prilejurile. “Ne era dor sa mai cantam, ca tare ne-a mai placut, si mie, si lui. De aia am venit, sa ne mai aducem aminte de tinerete, da’ nu prea am avut timp sa ne pregatim, ca la noi munca e prima”, povesteste tanti Ana sprijinindu-si capul de gatul gordunei. Ion Mender pufaie tacticos dintr-o tigara, parca gandindu-se la cele sase vaci, la porcii, gainile si gastele lasate acasa. “Am 77 de ani si tot muncesc. Nu pentru mine, pentru copii, ca nu poti sa-i trimiti cu traista goala cand vin acasa. De cantat mi-a fost drag mereu si-i pacat ca se cam pierde acuma”, spune batranul. “Copiii” sunt oameni in toata firea, risipiti prin Spania si prin toata Romania. A ramas pe langa ei doar “cel mic”, de vreo 34 de ani, dar nu prea are timp sa-i ajute la munca. “Face serviciu la CFR si i-am spus ca in vremurile astea nu trebuie sa intarzie macar o secunda, ca il da afara imediat”, spune, sfatos, Ion Mender si stinge apasat tigara. Ia din nou vioara, si-o potriveste sub barbie, o priveste o clipa pe Ana si incepe. Unul langa altul, legati pe vecie de iubirea grijulie si aleanul cantului, par singurele certitudini intr-o lume din care sunt pe cale sa dipara si sentimentul, si frumusetea.
Nu ne mai pasa de romanism?
“Parca la Bacau nu se intelege pericolul disparitiei romanismului din acest loc. Pe nimeni nu intereseaza, nimeni nu face nimic, nu se intinde o mana de ajutor pentru pastrarea nu doar a traditiilor, ci a limbii si culturii noastre. Daca un tanar roman a plecat din comuna la scoala, sigur nu se mai intoarce. Dar tinerii maghiari se intorc si se impun. Sunt cazuri de cadre didactice scolite in Ungaria care predau in ungureste in clasele maghiare, si apoi predau si la clasele romanesti. Va dati seama de situatie?”
Sunt in fata mea, amandoi maruntei de nu-mi ajung la umar, si mi se face o groaznica rusine ca nu m-am mai interesat de munca lor din 2007, atunci cand au organizat o minunatie culturala la ei, la Tarhausi. Sunt tristi sotii Bilibok-Barsan, dascali de invatatura si simtire intr-un sat unde starea romaneasca a fiintei a ramas normalitate. “Datina stramoseasca” este un ansamblu de cantece si dansuri care traieste de 12 ani doar prin stradania lor. Si nu-i vorba doar de munca de fiecare zi cu zecile de copii, ci chiar de chinul de a aduna banii pentru a tine vie traditia. “Nu mai stim ce sa facem, nu mai putem, nu mai avem cum sa dam bani. Ne-am imprumutat, dar, din doua salarii ca ale noastre, nu mai avem cu ce. Suntem invitati la Bistrita, pe 12 si 13 iunie, la un festival folcloric interetnic si nu avem bani de transport. Cu ce sa ducem 30 de copii pana acolo, ca nimeni nu ne ajuta?”, isi povestesc amandoi durerea. Au cumparat si pieptare, si batice, si curele din leafa lor de dascali saraci, pentru ca le pasa de limba romaneasca, de portul national, de cultura si traditia care ne fac unici. Chiar daca este criza, nu se poate ca autoritatile si/sau oamenii de afaceri sa nu gaseasca resurse pentru ca de la granita romanismului din judetul Bacau sa mai plece inca o data mesajul dainuirii noastre.
