In 1985, cinci tineri au murit calcati in picioare pe Stadionul Petrolul din Ploiesti, in timpul unui spectacol isteric organizat de Cenaclul Flacara, gestionat de Adrian Paunescu. Un an mai tarziu, cand amintirea victimelor inca era vie, Adrian Pupin ii dedica inca o oda lui Ceausescu, cersindu-i ingaduinta de a-l adula din nou pe stadioane: „Indoliat de rele, acum ma nasc din nou, / Slujindu-mi cu credinta, dupa putere, tara, / Va multumesc de toate, Cinstit si Bun Erou, / Din Geniul dumneavoastra, ca un fertil ecou, / Sa vina Adevarul, sa vina Primavara”. N-a primit ingaduinta, motiv pentru care a revenit, tot in zadar, cu o alta scrisoare marca Pupin: „Trist si singur si umilit, cum sunt, dat la o parte de forte obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea «Spiritului Ceausescu» in viata publica romaneasca, pierzandu-mi aproape orice speranta ca acolo, sus, unde sunteti, glasul meu se va auzi…” Mare tragedie: cand nici Ceausescu nu te mai vrea ca adulator… Dupa marele par-poac decembrist, Adrian Paunescu a schimbat macazul, acceptand chiar si statutul de Groh-Groh al firavei democratii: „Da, domnilor, sunt un porc. Sunt porcul dumneavoastra”. Acum, numitul Paunescu vrea sa reinvie spiritul cenaclului. Il sprijinim cu draga inima, propunandu-i si un titlu: CENACLUL GROH-GROH. Inaugurarea ar putea-o realiza cu niste versuri la moda, pentru care, suntem siguri, ar putea gasi repede si portativele patriotice nimerite. Iata cum ar suna Imnul politicienilor: „Hai sa dam mana cu mana / Sa furam tot ce s-aduna, / Sa-nvartim hora hotiei / Pe pamantul Romaniei! / Ordinea si cinstea piara! / Piara fraierii din tara! / Intre noi sa nu mai fie / Decat jaf si smecherie! / Contu-n banca de te tine / Vino sa te prinzi cu mine / La hotie cu unire / Si pe functii cu-nfratire! / Unde-i unul nu-i putere / Sa se puna de-o avere, / Unde-s doi puterea creste / Si tara se praduieste! / P-amandoi in cot ne doare / Ca in haos tara moare. / Eu ti-s frate, tu-mi esti frate, / Sa furam cat se mai poate! / In guvern hai cu grabire / Sa-l secam dintr-o sorbire, / Ca sa creasca banu’ mare / Mai rapid in buzunare. / Dam pomana s-un piscot / Prostului cu drept de vot / Ca oricum in Romania / Noi facem paranghelia”. Bis. Aplauze. Din ciclul Remember, ca patetic refren, poetul noilor si vechilor dureri ar putea relua, in timpul spectacolelor – punctand intrarile si iesirile cu „Groh-Groh”, disperata scrisoare de amor pe care i-a trimis-o lui Ceausescu: „Iubitul nostru lider politic si sufletesc, ctitor al Romaniei moderne, curajos, intelept carmaci, pe ale carui tample s-a asezat sarea tuturor furtunilor acestui final de veac, tovarase Nicolae Ceausescu, Va scriu de mult si va iubesc de mult si sunteti parintele meu bun si v-am ascultat si m-am facut unul din nu multii purtatori ai mesajului dumneavoastra de omenie, cinste si inspiratie in cultura romana. V-am iubit, va iubesc si va voi iubi si nici nu am alta cale”.
- Advertisement -
