Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a anunţat, miercuri, că a decis să-şi depună demisia de onoare, susţinând, însă, că nu a eşuat în îndeplinirea atribuţiilor, iar speţa „Caracal” nu depăşeşte nivelul priceperii sale.
Într-un comunicat de presă difuzat miercuri, Felix Bănilă a precizat că a decis să demisioneze după ce a avut discuţii cu procurorul general interimar Bogdan Licu, cu ministrul Justiţiei, Ana Birchall, şi cu membrii Secţiei de procurori a CSM.
„Deşi am convingerea că nu am eşuat în îndeplinirea atribuţiilor conferite de lege în calitate de procuror-şef al DIICOT, iar speţa ‘Caracal’ nu depăşeşte nivelul priceperii mele şi al aptitudinii soluţionării ei de către ai mei colegi, în urma discuţiilor purtate cu procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ministrul Justiţiei şi cu membrii Secţiei de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, dar şi în baza propriului raţionament, am înţeles să îmi depun demisia de onoare din funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, sens în care am înaintat-o ministrului Justiţiei, respectând parcursul legal al actului numirii în această funcţie, pentru a aprecia cu privire la oportunitatea transmiterii ei neîntârziate preşedintelui României, spre a fi acceptată şi a se luat act de aceasta, în vederea emiterii decretului de eliberare din această funcţie, dată până la care voi continua să asigur conducerea DIICOT”, a menţionat Bănilă.
El a adăugat că nu demisionează pentru că nu şi-ar fi făcut datoria, însă consideră că decizia sa oferă procurorilor DIICOT posibilitatea să-şi continue activitatea fără presiune.
„Aceasta nu vine pe fondul faptului că nu mi-aş fi făcut datoria şi că nu mi-aş fi pus toată priceperea, profesionalismul şi buna-credinţă în exercitarea funcţiei, pe care cu onoare încă o ocup, dar consider că, la acest moment, demisia mea este absolut necesară pentru a oferi colegilor mei posibilitatea de a-şi continua activitatea într-un climat lipsit de presiune. Aşa cum am mai spus-o, activitatea DIICOT nu se rezumă doar la cazul ‘Caracal’ şi dacă acesta este preţul pe care trebuie să îl plătesc pentru continuarea în bune condiţii a activităţii – deşi unul injust, consider – accept să mă retrag din funcţie, lăsând Direcţiei de Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism stabilitatea celor şase funcţii de conducere din cadrul secţiilor structurii centrale şi a celor alte şase din cadrul serviciilor aferente acestora, precum şi un corp profesional bine pregătit, onest şi de bună-credinţă, cu adevărat independent ca procurori, apt a atinge toate obiectivele legale şi strategice ale direcţiei, în ciuda oricăror alte argumente sau/şi speculaţii contrare”, a explicat Felix Bănilă.
El a completat că este conştient de implicaţiile deciziei sale, susţinând că, dacă ar rămâne în funcţie, riscă să antreneze DIICOT într-un conflict care nu ar avea efecte pozitive.
„Vă asigur că sunt pe deplin conştient de implicaţiile acestui act şi de responsabilitatea ce incumbă funcţiei de procuror-şef al DIICOT, însă nu pot accepta ca Direcţia, a cărui parte integrantă sunt, să reprezinte ţinta predilectă şi lipsită de apărare a celor care au obligaţia de rezervă ori a unor persoane neavizate domeniului sau/şi lipsite de cultura juridică necesară. Deşi nu am nimic a-mi reproşa, întrucât cazul de la Dâmboviţa nu incumbă activităţilor şi competenţei DIICOT, iar de la momentul revenirii mele din concediu (29.07.2019), am direcţionat ancheta într-o manieră corectă, justă şi legală, în timp ce efectuarea, continuarea şi finalizarea acesteia este responsabilitatea exclusivă a procurorilor de caz, a căror independenţă, nici eu şi nici nimeni altcineva, nu trebuie şi nu poate a o încălca. Dacă aş rămâne în funcţie, aş risca să antrenez Direcţia într-un conflict care, pe termen mediu şi lung, nu ar putea avea efecte pozitive nici pentru mine şi nici pentru DIICOT”, a subliniat Bănilă.
În final, el a transmis că vrea ca gestul său să rămână unul izolat şi să nu deschidă calea unor demiteri ori revocări „arbitrare”.
„Mi-aş dori, însă, ca gestul meu să rămână unul izolat, lipsit de relevanţa pe care mulţi, nu numai din sistemul judiciar, o pot intui şi să nu deschidă calea unor demisii/demiteri ori revocări arbitrare, cu grave şi iremediabile consecinţe asupra independenţei Justiţiei, în general, şi a procurorilor, în mod special”, a mai explicat Felix Bănilă.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.