– Astăzi debutează noua stagiune muzicală, a 64-a, a Filarmonicii „Mihail Jora”. Ce le-aţi pregătit melomanilor, iubitorilor de muzică băcăuani?
– Reîntâlnirea cu un artist de excepţie, dirijorul Vittorio Parisi, profesor de dirijat la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano, un colaborator de lungă durată al instituţiei noastre, cu care încă de la începutul acestui secol am demarat proiecte importante pentru viaţa artistică a Bacăului, dintre care cel mai apreciat a fost desfăşurarea alternativă în Bacău şi Italia a cursurilor de dirijat de orchestră la care participanţii erau toţi studenţii Maestrului Parisi. Pentru deschidere de stagiune, dirijorul Vittorio Parisi ne propune o lucrare de repertoriu a orchestrei, Concertul în Re Major pentru vioară şi orchestră de J.Brahms, dar şi două lucrări mai puţin sau deloc cântate pe scena Ateneului, ca Serenada nr. 1 de J.Brahms şi The Noon Witch de A.Dvorak.
– V-aş ruga să spuneţi cititorilor noştri, celor care vă trec pragul la fiecare concert, care sunt noutăţile viitoarei stagiuni?
– Plecarea şi sosirea unor instrumentişti sunt normale în cadrul oricărei instituţii de concert. Important este însă ca plecarea să marcheze un pas înainte spre entităţi de prestigiu, lucru care în ultimii ani s-a petrecut, mulţi din aceştia reuşind prin concurs la filarmonicile din Iaşi şi Bucureşti, iar cei care vin să se încadreze în procesul constant de creştere al instituţiei din ultimii 20 de ani şi să devină elemente de bază ale orchestrei. O exprimare la înalt nivel se poate face doar atunci când ai toate condiţiile şi una din ele este ca artiştii instrumentişti să aiba toată gama de instrumente, iar acestea să fie de calitate. Nu cred că există în România o instituţie care să fi beneficiat de sprijinul pe care l-a avut Filarmonica din Bacău din partea ordonatorului de credit, în cazul nostru Consiliul Judeţean. Ne apropiem cu paşi rapizi de cifra de 100 de instrumente achiziţionate pentru toate compartimentele, doar în ultimii 15 ani.
Oltul, Mureşul şi Dunărea s-au transformat în Bistriţa!
– Domnule director, înfiinţarea unei filarmonici în Bacău, în 1956, a fost un eveniment important pentru oraşul şi judeţul Bacău, era a doua orchestră, după Iaşi, din toată Moldova. Informaţiile din presa vremii sunt laconice, ce a rămas în arhiva filarmonicii despre acel eveniment?
– Este foarte departe acest an 1956 pentru mine. Coincide de altfel cu anul naşterii mele, aşa încât ceea ce pot să vă spun sunt doar lucruri pe care le-am aflat dupa sosirea mea în Bacău, în anul 1982, an în care mai erau destui artişti instrumentisti, participanţi la primul concert al Filarmoncii de Stat Bacău, aşa cum a fost denumită, prin decizia Sfatului Popular Regional Bacău, instituţia la înfiinţarea sa, în 1956. Cele mai multe informaţii le-am cules însă din broşura scrisă de doamna Olga Chirştiuc, ani de zile secretar artistic al filarmonicii, cea care la aniversarea a 40 de ani de viaţă a acestei instituţii a cules cu migală şi dragoste date din arhivă, din presa timpului şi ne-a redat o parte din istoria noastră.
Ideea pleacă întotdeauna de la cei care au preocupări în această direcţie, instrumentiştii care activau în diferite formaţii semiprofesioniste, dintre care Al.Tiron, Petre Bărbuţă, Aurel Iancovici, Xenofon Covali, Constantin Floareş, Diodor Dobronăuţeanu, erau la acea vreme cei mai activi. Împreună cu intelectuali cu dragoste pentru artă, precum Ion Fazla, Emil Zaborilă, Mihai Drimbe, Alex Vrînceanu şi altii au reuşit şi cu sprijinul autorităţilor locale, acest act de cultură inestimabil pentru oraş, pentru judeţ şi pentru întreaga ţară. La început erau 39 de instrumentişti dirijaţi de Ion Fazla şi Emil Zaborilă, iar directorul instituţiei era Leon Herşcovici. În primii doi ani de activitate, plata artiştilor instrumentişti se făcea din încasările obţinute. Primul concert a avut loc la data de 3 decembrie 1956 şi a fost dirijat de Emil Zaborilă, cu următorul program: P.Constantinescu -Ciobanaşul, B.Slabakov-Kamarinskaia, Ipolitov-Ivanov, (In Aul) Bohln – Vals de concert, Katz- Salut capitala şi L.v.Beethoven-Uvertura Coriolan.
Astăzi, orchestra este formată din 74 de artişti instrumentişti, însă ar fi de dorit să ne putem întoarce la schema de acum câţiva ani, ce ar presupune încă 3 – 4 posturi la compartimentul artistic, lucru ce ne-ar permite abordarea întregului repertoriu pe care marile orchestre reuşesc să îl parcurgă, fără să apeleze la colaboratori de la alte instituţii.
– Când aţi venit în Bacău, la filarmonică? Care era atmosfera în jurul simfonicului băcăuan?
– Am colindat un pic prin ţară înainte să ajung, în 1982, în luna septembrie, în Bacău, împreună cu colegii mei din viitorul Trio Syrinx, Dorel Baicu – flaut şi Dorin Gliga – oboi. Sunt născut în Râmnicu-Vâlcea, apoi am urmat Liceul de muzică din Braşov, în perioada 1967-1975, după care m-am întors acasă ca profesor la Şcoala de muzică, pentru 3 ani, timp în care am reuşit să termin şi stagiul militar în Lehliu şi apoi în Lugoj.
Am terminat Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti în anul 1982 şi de atunci sunt membru al orchestrei din Bacău, la început, mai apoi component al Trioului Syrinx, formaţie cu activitate autonomă în cadrul instituţiei, director adjunct din anul 1987 şi manager din anul 2007.
La primul concert, dirijat de fostul meu profesor de la Conservatorul din Bucureşti, Maestrul Aurel Niculescu, am intrat direct în repertoriul rus, la primul fagot, în Simfonia nr. VII de D.Sostakovici. Faptul că sunt aici de aproape 40 de ani, spune câte ceva şi despre modul în care am fost primit şi m-am integrat în acest colectiv. La aniversarea a 50 de ani a instituţiei, spuneam despre noi 3 (Dorel, Dorin, Pavel), veniţi fiecare din altă parte a ţării, că pentru noi Oltul, Mureşul şi Dunărea s-au transformat în Bistriţa, iar Bacăul, văzut de pe dealurile Măgurei, la întoarcerea din zecile de turnee, însemna casă, dulce casă.
– În acea perioadă de început, apoi şi anii 70-80, Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” susţinea concerte şi în alte localităţi ale judeţului, în şcoli, chiar şi în mediul rural. Între timp, s-au mai diminuat aceste deplasări, activitatea concentrându-se doar la sediu sau la Tescani, cu ocazia Festivalului „Enescu – Orfeul Moldav”, o prestigioasă manifestare muzical-artistică dedicată Marelui Enescu.
– Denumirea instituţiei a rămas Filarmonica de Stat
Bacău, până în anul 1995, când Maestrul Ovidiu Bălan a solicitat ca orchestra să preia numele unui mare om de cultură, apropiat acestor locuri, profesorul şi compozitorul Mihail Jora. Orchestra susţine şi acum concerte, mai ales în oraşele judeţului (Oneşti, Moineşti, Comăneşti), cu programe diverse, de la concerte simfonice, la vocal- simfonice, operă şi chiar de divertisment. S-a redus însă simţitor prezenţa în sate, comune, oraşe mai mici ca Buhuşi, din cauza, în special, a dispariţiei unor organizatori locali, inimoşi şi dornici ca orchestra din Bacău să ajungă şi în localităţile lor. Aducem însă din când în când elevii de la satele din jur la concertele educative organizate la sala Ateneu.
– Din anul 1968, dirijor al Orchestrei a devenit Ovidiu Bălan, un muzician de excepţie, care a ridicat prestigiul simfonicului băcăuan. Ce a adus nou Ovidiu Bălan în exprimarea orchestrei, a instrumentiştilor?
– Într-adevăr, Maestrul Ovidiu Bălan a intrat în cel de-al 51 -lea an de când este prim dirijor al orchestrei din Bacău. Este singulară în ţară şi cred că şi în lume o asemenea longevitate la o singura instituţie şi de aici pleacă şi prima calitate a dirijorului nostru: constanţă şi ataşament, dublate de o muncă continuă, seriozitate, tenacitate şi sacrificiu personal. Să nu uităm perioada dificilă de autofinanţare din perioada 1984-1989, când multe instituţii de concert au fost aproape de desfiinţare, în timp ce Filarmonica din Bacău, prin munca şi soluţiile găsite de Maestrul Bălan, ajutat şi susţinut de întregul colectiv, a fost printre puţinele orchestre unde instrumentiştii au putut pleca acasă, la sfârşitul lunii cu salariul întreg.
– Tot în acea perioadă s-a construit noul Ateneu, o sală unică, se spune, cu o acustică deosebită. De acum, Filarmonica a căpătat identitate, încep, nu?, marile turnee în străinătate, aprecieri, presă bună, contacte, contracte, colaborări cu mari dirijori şi solişti, premii de excepţie pe marile scene ale lumii.
– Este încununarea prezenţei Maestrului Bălan la conducerea instituţiei, de data aceasta în calitate de director, o realizare singulară cum bine aţi remarcat, datorată în primul rând tenacităţii şi consecvenţei cu care Maestrul a urmărit fiecare pas al construcţiei, dar şi celor care la momentul respectiv au gestionat destinele Bacăului, fără de care nu s-ar fi putut realiza sala Ateneu. Prezenţa zi de zi într-o asemenea locaţie, nouă, pe atunci, cu o acustică de invidiat, a creat premisele creşterii nivelului profesional al orchestrei, prin bucuria şi plăcerea pe care o aveau instrumentiştii să lucreze într-o asemenea ambianţă, dar şi prin prezenţa tot mai numeroasă şi importantă a unor artişti de nivel mondial pe scena Ateneului.
Rând pe rând, Bacăul, ca orchestră, a cucerit piaţă după piaţă, devenind cea mai vizibilă entitate pe plan internaţional, cu peste 2000 de concerte în ultimii 30 de ani, în toată Europa, în SUA, Corea, China.
Numai în ultimii cinci ani, orchestra a cântat pe cele mai mari scene ale lumii: Gewandhaus-Leipzig, Gasteig-Munchen, Tonhalle- Zurich, Konzerhaus-Berlin, Sala Verdi-Milano, La Fenice-Venezia, Teatro Argentino-Roma, Beijing Hall, Shanghai Art Center, Seoul Art Center etc.
Valoarea nu ţine de locul în care activezi
– Împreună cu alţi doi colegi, Dorel Baicu – flaut (plecat prea devreme dintre noi) şi Dorin Gliga – oboi, dumneavoastră la fagot, aţi înfiinţat Trio Syrinx, un grup care a cucerit repede publicul, cu o mare vizibilitate şi în străinătate, la care s-au adăugat în timp şi alte mici formaţii camerale.
– Ne întoarcem la ultima întrebare şi răspunsul la aceasta de acum este strâns legat de apariţia Trioului Syrinx, care nu a făcut altceva decât să declanşeze nişte energii pozitive şi să demonstreze unei ţări întregi că valoarea nu ţine de locul în care activezi, ci de muncă şi de dorinţa de a trece mai departe de ceea ce au făcut alţii înaintea ta. De fapt, tot ce a realizat orchestra în ultimii 35 de ani, de la turnee în străinatate, cursuri, concursuri, are o legătură intimă cu activitatea trioului şi a dus la punerea Bacăului pe harta lumii, ca instituţie de concert.
Fără îndoială că exemplul personal, mai ales atunci când rezultatele sunt mai mult decât vizibile, naşte urmaşi, dornici să păşească pe acelaşi drum şi chiar să-şi depăşească înaintaşii. În acest fel au luat naştere Cvintetul de suflători Ars Cantus, Duo Capriccio, Trio Ateneu, Cvartetele Consonanţe, Avantgarde şi Fagotissimo, toate cu activitate naţională şi internaţională. Toate aceste formaţii, inclusiv Trioul Syrinx , care deşi pe schemă separată în perioada 1984-1989 , avea plan de venituri separat, salariile luându-le întocmai ca aceia care au înfiinţat orchestra, doar în funcţie de realizări, sunt entităţi ale instituţiei, care nu cheltuieşte niciun leu pentru ele. Îşi desfăşoară repetiţiile în afara programului instituţiei, se deplasează în ţară şi străinatate doar pe banii celor care-i invită, asigurând, la rândul lor prezenţa numelui Bacău în lume şi creşterea nivelului profesional al orchestrei.
– Domnule director, Orchestra Filarmomicii „Mihail Jora”, Trio Syrinx, sunt iniţiatorii unui festival cu rol de pionierat în peisajul muzical al ţării: Festivalul Muzicii Contemporane. Era pregătit oraşul pentru o asemenea muzică sau v-aţi luat şi rol educativ? Peste câteva zile se va deschide o nouă ediţie, a doua fără sufletul şi inima lui, regretatul Liviu Dănceanu. Cine şi-a luat rolul de coordonator?
– Pionieratul de care amintiţi a fost firul conducător după care Trioul Syrinx, prima formaţie de suflători şi unică până acum în România, câştigătoare a unui premiu internaţional (iar noi avem şase premii), Ovidiu Bălan şi Liviu Dănceanu s-au ghidat în momentul în care au înfiinţat primul Festival de muzică contemporană din România, cea mai importantă realizare a instituţiei, cea care a permis Bacăului să ia contact cu muzica timpului, cu personalităţi ale secolului XX din muzică, dans, teatru, pictură, cinematografie. Cei care l-au infiinţat, au decis ca în următoarea perioadă, coordonator artistic să fie Cristian Lupeş, un apropiat al lui Liviu Dănceanu, un spirit novator şi inventiv, calităţi ce l-au propulsat recent pe prestigioasa poziţie de manager al Filarmonicii din Sibiu.
Permanenţa ţi-o câştigi prin calitate
– Am consemnat cu mândrie un alt mare succes al Filarmonicii băcăuane: a devenit invitat permanent al Festivalului Internaţional „George Enescu”, susţinând, alături de mari orchestre ale lumii câte un concert la ultimele ediţii. Care sunt ecourile de la ultima participare?
– Permanenţa ţi-o câştigi doar prin calitate şi consecvenţă. Este însă adevărat că la ambele prezenţe ale orchestrei în Festival (2017 şi 2019) ecourile au fost mai mult decât pozitive, cei prezenţi, de la compozitori, la critici muzicali, muzicieni din toate orchestrele din Bucureşti, conducătorii de instituţii de cultură, au luat act de o realitate pe care noi o cultivăm de peste 30de ani, aceea a calităţii şi seriozităţii cu care interpretăm muzica nouă şi o ştiinţă a transpunerii partiturilor pe care puţine colective artistice o au.
– De mai bine de 12 ani, sunteţi directorul Filarmonicii „Mihail Jora”. Zilele acestea am consemnat, o spun în premieră pentru cititorii ziarului „Deşteptarea”, acordarea de către UNIMIR (Uniunea Muzicienilor Interpreti din România) a Premiului pentru Management Artistic directorului Filarmonicii băcăuane,
Pavel Ionescu – Ambrosie, o recunoaştere a activităţii performante desfăşurată în aceşti ani. În acelaşi timp, sunteţi şi membru al orchestrei. Cum se vede acum orchestra din biroul directorului? Şi, o ultimă întrebare: Este un lux pentru un oraş ca Bacăul o orchestră simfonică?
– De când am devenit manager, am cochetat mai puţin cu cântatul în orchestră, din păcate, însă sunt legat indisolubil de statutul de artist instrumentist, deoarece de acolo provin, nu am ajuns din alte realităţi pe această poziţie. Probabil de aceea mi-a fost şi mai uşor să înţeleg şi să rezolv multe probleme care apar inevitabil în actul artistic, deşi percepţia se schimbă radical atunci când treci într-un fel de partea cealaltă a baricadei. Instrumentist fiind analizezi şi contabilizezi în cele mai mici amănunte orice decizie şi orice face conducătorul, mai bine sau mai puţin bine, filtrând doar prin tine şi prin interesul personal orice actiune. De pe poziţia de manager nu poţi să nu pui pe prim plan interesul instituţiei şi de aceea de multe ori pare că deciziile pe care le iei sunt desprinse de perioada în care ai fost membru al grupului. Încerc şi sper să reuşesc până la final, să asigur un echilibru atât afectiv cât şi din punct de vedere al deciziei, deşi nu este uşor deloc.
Relaţia cu ordonatorul de credit cred că este una de respect reciproc şi de înţelegere a necesităţii prezenţei unei insituţii de asemenea nivel, integrată pe deplin valorilor europene, o certitudine şi în nici un caz un lux, ci un simbol al acestei urbe.
– Vă mulţumesc pentru timpul acordat şi vă doresc o stagiune de succes, atât pe plan local, dar şi naţional şi internaţional.