8 noiembrie 2024

Tinerii din Moinești înființează Menneskebiblioteket

Un grup de tineri, participanți la proiectul Moinești Next Generation al Asociației Inițiative pentru o Comunitate Responsabilă (AICR), vor organiza Biblioteca Vie. „Este asemenea unei biblioteci obișnuite, din care cititorii interesați împrumută cărți, le citesc și le returnează bibliotecarului, pentru a fi răsfoite de următorii cititori interesați. Sunt două diferențe majore însă: cărțile sunt persoane, iar citirea lor presupune dialogul cititorului cu acestea”, arată Anca Balaban, președinte AICR.

Acest tip de activitate este prezentă ca platformă de învățare non-formală în 80 de țări de pe șase continente. Menneskebiblioteket, așa cum este numită în daneză, a fost creată la Copenhaga în primăvara anului 2000. Concret, pe 5 octombrie, de la ora 15, adolescenții vor aduce în prim plan oameni-cărți, ce vor dărui din experiența lor de viață și din experiența profesională.



„Ideea planificării primului eveniment public de tip Biblioteca vie la Moinești a pornit de la nevoia punctată de către un grup al participanților proiectului Next Generation: tinerii au nevoie de informare directă, reală, cu aspecte pozitive, dar și negative legate de experiențe de viață, experiențe de studio, experiențe profesionale”, a declarat Anca Balaban.

Tinerii au renunțat la timpul liber pentru a dezvolta această initiațivă sub îndrumarea AICR, alături de care au efectuat peste 60 de ore de activități și sesiuni de lucru. Participanții – explică Anca – vor putea să asculte poveștile personale ale invitaților, dar mai ales să-și dezvolte abilitățile de comunicare și relaționare cu alte persoane, fiind încurajați prin formatul evenimentului să aibă o atitudine deschisă, respect, curiozitate și să creeze un dialog pentru a cunoaște poveștile cărților vii.

„Practic, beneficiile participării sunt șansa de a întâlni oameni care îi vor inspira și care le vor schimba viziunea, șansa de a afla opinii diferite, șansa de a obține o mai mare înțelegere a unor subiecte și de a învăța din experiența cărților, de asemenea. Pășind în Biblioteca Vie, pot învăța lucruri de la oameni care au ceva interesant de spus, pot vedea viața și lumea cu alți ochi, măcar pentru puțin timp, fiind un timp propice pentru a descoperi că viața e compusă din poveștile noastre, ale tuturor și că de noi depinde dacă și cum le scriem sau nu.”
– Anca Balaban, președinte AICR Moinești




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014