Presedintele Organizatiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu, nominalizata pentru portofoliul de ministru al Muncii, Familiei si Protectiei Sociale in locul lui Sebastian Lazaroiu, va fi investita in functie luni. Ceremonia de depunere a juramantului de investitura in functia de ministru al Muncii va avea loc in cursul acestei zile, a anuntat Administratia Prezidentiala. "Dupa depunerea juramantului urmeaza predarea-primirea la minister si, practic, acolo vom discuta toate prioritatile ministerului’, a declarat Sulfina Barbu. Noul ministru al Muncii a precizat ca preluarea acestui portofoliu reprezinta o mare responsabilitate intrucat este "o reforma grea de dus mai departe".
Sursa: HotNews.ro