Petru Botezatu, cel atât de mult îndrăgostit de universul spiritual, debutează Editura Ateneul scriitorilor (Bacău, 2019) cu volumul de aforisme „Reflecțiuni de pe coclauri”. Cu o prefață semnată de criticul și istoricul literar Petre Isachi, volumul – ilustrat minunat de artistul plastic Răzvan Petru Manea-Botezatu – a primit deja aplauze critice la Văratic, unde a fost lansat, de la critici literari, poeți, prozatori, eseiști, universitari precum Ștefan Munteanu, Mihai Botez, Petre Isachi, Ion Dinvale, Theodor George Calcan, Adrian Lungu, Ion Fercu.
Prefațatorul notează, între altele: „Prima impresie după lectura manuscrisului «Reflecţiuni de pe coclauri», unde aflu chiar de la autor, ceva la care nu mă aşteptam: «Cele mai asigure locuri din lume sunt coclaurile», îmi explică de ce călugării, sfinţii, înţelepţii se retrag să mediteze în pustiu! Prin urmare, nu «reflecţiuni» culese de pe spaţiile mioritice blagiene, nici de pe «un picior de plai/ pe-o gură de rai», nici din pustiurile sacre în sine, ci din locurile «sigure», numite «coclauri». Noica, filosoful, ar fi fost fericit! Şi Păltinişul lui era considerat un asemenea loc! Cred că şi Eminescu, mai ales dac-ar fi fost de faţă şi autorul capodoperei «Moş Nechifor Coţcariul». Supravieţuim / fiinţăm ca români, prin limbă! Mă bucur şi Eu, criticul, de ceea ce am văzut/ intuit în aceste misterioase coclauri! Un locus poeticus teofanic, ce ascunde la vedere, în reflecţiunile (re)descoperite de profesorul de matematică, Petru Botezatu, o adevărată «rezervă de eternitate împotriva timpului» (Durand). Altfel spus, eternitatea (= izvorul creaţiei) se naşte/ renaşte pe teofanice coclauri, spaţii magico-mitice, singurele care mai păstrează starea noastră spirituală, specifică, modul nostru autentic de a fi”. Petre Isachi a avansat și la Văratic gândul potrivit căruia Petru Botezatu este un moralist „de sorginte clasică, cu lecturi din Homer, Aristotel, Eschil, Sofocle, Vergiliu, Cicero, Horaţiu, Iuvenal, Shakespeare, Voltaire, Montaigne, Goethe, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Eminescu, Blaga, Eliade, Cioran etc. ce topeşte înreflecţiunile sale, principiul psalmic «Înţelepţeşte-mă şi voi fi viu»”.
„Un aforism trebuie să fie ceva canonic încheiat, ca Biblia”, îmi șoptește Blaga în „Discobolul”. Multe dintre gândurile lui Petru Botezatu au ceva din aura acestei ziceri. Ele nu sunt croite pentru a fi aruncate didactic într-un insectar al înțelepciunii. Sunt revelații ce evadează firesc dintr-o conștiință care a mărșăluit cartezian și prin cenușa infernului seducător al cunoașterii iubitoare de esențe. Piruete ale spiritului pe un spațiu restrâns, aforismele dintre aceste coperte au seducția acelor boabe de rouă ale înțelepciunii care ne invită să cugetăm metafizic (și) atunci când rătăcim pe ulițele satului din noi, cum ar zice autorul.
Vă lăsăm bucuria de citi câteva dintre aceste aforisme, până la întâlnirea cu volumul… „O mare parte din viaţă eşti singur; abia la bătrâneţe rămâi cu tine.” „Pentru un bun român, totul ebine până când se află acest lucru.” „Copilăria se pierde odată cu depărtarea de bunici şi se recâştigă când începi să te înţelegi foarte bine cu nepoţii.” „Când simţi că te clatini, ţine-te de tine însuţi.” „Fuga de tine însuţi e ca aruncarea unui bumerang.” „Uitarea salvează multe prietenii.” „Nimănui nu trebuie să-i fie teamă că nu are de unde cădea.” „Viaţa este uluirea dinaintea morţii.” „Cu cât urci, cu atât întâlneşti mai puţini oameni.” „Fraţii, oricât s-ar duşmăni, plâng aceiaşi morţi.” „E foarte greu să ierarhizezi enigmele când e vorba de istorie şi de femei”…