O speţă interesantă a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni de Drept În Materie Penală. Avem în vedere Decizia Nr. 6/2019. În cauză s-a reţinut că inculpatul B.D., la data de 2 iunie 2017, în jurul orei 00.10, având o alcoolemie de 1,65 g/l, a pus în mişcare prin împingere autoturismul marca Fiat, iar ulterior, drumul fiind în pantă, a intrat în habitaclul autoturismului şi a acţionat mecanismele de frânare şi direcţie, având intenţia de a porni în acest fel motorul.
Deplasându-se în acest mod pe o distanţă de aproximativ 300 metri, din care o parte a împins autoturismul şi o altă parte s-a aflat la volanul acestuia, fără ca motorul autoturismului să fie în stare de funcţionare.
Prin Sentinţa penală din data de 14 martie 2018, pronunţată de Judecătoria Oradea, instanţa preciza că, elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal impune ca acţiunea de conducere să aibă ca obiect un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
Conceptul de autovehicul este utilizat de către legiuitor şi în conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal şi vizează orice vehicul prevăzut cu un mijloc mecanic de propulsie, care se deplasează prin mijloace proprii şi care circulă în mod obişnuit pe drumurile publice.
În ceea ce priveşte acţiunea de conducere, s-a reţinut că aceasta reprezintă operaţiunea tehnică prin care se pune în mişcare şi se dirijează un autovehicul prevăzut cu motor care să îi asigure deplasarea şi care are aptitudinea de a se deplasa prin mijloace proprii.
Prin urmare, în condiţiile în care, deplasarea pe drumul public a autovehiculului (…) s-a efectuat ca urmare a punerii în mişcare prin împingere şi dirijare prin acţionarea mecanismelor de frânare şi direcţie, fără a se realiza actul de conducere specific autoturismului, respectiv cu motorul în stare de funcţionare, s-a apreciat că fapta inculpatului B.D. nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. În apel, la termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2018, din oficiu, instanţa a pus în discuţia părţilor sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Reprezentantul parchetului a apreciat că, acţiunea de conducere presupune acţionarea dispozitivelor vehiculului care nu implică neapărat sistemul de autopropulsie.
Inculpatul, prin apărător, a susţinut că, în opinia sa, conducerea unui vehicul presupune în mod automat acţionarea sistemelor de autopropulsie. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate, în opinie majoritară, au apreciat că dispoziţiile art. 336 din Codul penal incriminează „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul”, fără a opera vreo diferenţiere între situaţia în care vehiculul este pus în mişcare prin acţionarea sistemelor de autopropulsie sau în orice alt mod (spre exemplu, prin folosirea exclusivă a forţei de gravitaţie la coborârea unui deal de către vehicul).
De esenţa infracţiunii este ca vehiculul să se deplaseze pe un drum public, iar conducerea/controlul acestuia să fie realizată de o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Cât timp o deplasare pe o distanţă scurtă şi la o viteză mică prin acţionarea sistemelor de propulsie constituie infracţiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu există justificare pentru ca aceeaşi deplasare să nu constituie infracţiune doar pe motiv ca nu au acţionat sistemele de propulsie.
O opinie diametral opusă a exprimat Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova care a apreciat că acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie.
S-a argumentat că punerea în mişcare a vehiculului fără a avea cheia în contact nu reprezintă o activitate de conducere, întrucât persoana nu are o reală putere de direcţie şi control asupra maşinii. În fapt, autoturismul se deplasează independent, neputând fi dirijat şi controlat în mod corect. Sistemul de frânare şi sistemul de direcţie nu sunt complet funcţionale în absenţa pornirii motorului, astfel că nu se poate vorbi de o dirijare conform voinţei unei persoane, mişcarea vehiculului fiind mai degrabă necontrolată.
Făptuitorul are intenţia de a pune în mişcare vehiculul, dar nu poate controla direcţia acestuia, chiar deţinând un permis de conducere şi nefiind sub influenţa alcoolului.
S-a susţinut că nu se poate ignora periculozitatea faptei de a pune în mişcare o maşină fără a acţiona sistemul de autopropulsie. Cu toate acestea, o interpretare extensivă a normei de incriminare nu este permisă. S-a apreciat că în aceste situaţii s-ar impune reglementarea ipotezei în mod distinct, printr-o infracţiune separată. Până la modificarea legislaţiei, inculpatul poate răspunde doar pentru rezultatele vătămătoare efectiv produse.
Dând curs opiniei majoritare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie.
Cu alte cuvinte, chiar dacă motorul maşinii nu merge, dar se învârte roata şi eşti băut la volan, rămâi fără permis. Asta presupune că, în ipoteza că nu ai permis fapta este mult mai gravă; conducerea unui autovehicol fără permis.
Jr. Adrian M. Ionescu
