Nu-l inchiriati pe Vasile?

„Sirena lui Roaita e glasul / tasnit din durere si ura…” Cum ajungi in buricul pasarelei de la fosta fabrica de bere, lichioruri si alte tarii, pe partea dreapta, printre sine de cale ferata si ierburi care cresc alandala zaresti chiar statuia bravului Vasile Roaita. Omul e cel mai harnic si revoltat cheferist, motiv pentru care, dupa decenii de nemultumire, inca trage sirena. Non-stop. Dau sa opresc automobilul, ca sa-l privesc mai de aproape pe Vasile, dar, cu parere de rau, semnele de circulatie nu ma lasa. in infernul rutier ma gandesc de ce sta omul asa de izolat, in parculetul acela relativ sinistru? Cu-atatea revolte in tara, alde PSD, PNL sau alde ETC l-ar putea inchiria repede pe acest profesionist al Strigatului etern. „Strigatul rotitor al sirenii / bate in podul patat de pacura./ Strigatul rotitor al sirenii / taie peroanele-n doua,/ si locomotivele parca ar smulge gara din loc. // Strigatul rotitor al sirenii / acopera foburgurile/ si casele palide ale muncitorilor/ tresar, si incep sa creasca, spre zenit./ Strigatul rotitor al sirenii/ acopera palatele stapanilor/ si palatele se turtesc si se subtie/ pe caldarame,/ ca monezile vechi, puse de copii/ sub rotile trenurilor”…
Ca nu cumva domnul politist de la circulatia inferniera sa creada ca am compus aceste minunate versuri in vreme ce injuram la volan, ma grabesc sa-i spun ca ele mi-au trecut prin tartacuta rasfoind, cu mintea, volumul VI din Opera Magna, semnat de Nichita Stanescu, unde am dat peste poemul de mai sus botezat chiar asa: „Vasile Roaita”. Nu stim cum se face, dar nu doar pana maiastra a lui Nichita Stanescu a scris despre eroul sirenist. Adevarurile mai noi zic despre Vasile ca era un ucenic amarat, infiltrat acolo de Securitatea vremii, ca sa-si exerseze ochiul, timpanul si ciripitul. Zice-se ca nici vorba ca el sa fi tras sirena. Il nimerise din intamplare un glont cahui, care nu stia ca puberul era din gasca ochitorilor. Dupa ce Dej a inceput sa fabrice pentru manualul rosu de istorie tot felul de eroi, Roaita, cheferist de-al lui, a fost aruncat printre legendele neamului. Un domn bucurestean care inca traieste, Constantin Negrea, revendica astazi faptul ca el a tras sirena in acea zi de februarie 1933. Face omul acum memorii, se da peste cap ca sa fie recunoscut ca erou cheferist, dar in zadar. Cine mai are nevoie de inca un erou, intr-o tara a eroilor Urletului si Protestului? El recunoaste ca Dej i-ar fi propus eroizarea, dar, de teama ca l-ar beli rusii, i-ar fi suflat acestuia la ureche: „Domnule (sic!) Dej, eu nu vreau sa mor fara lumanare! Nu stiti cum sunt rusii? Se folosesc de tine si apoi te impusca”. Mai zice ca Dej l-a injurat si l-a lasat sa plece. Acum, nu-l mai asculta nimeni, chiar daca vrea musai titlul de erou.
Aflu ca si pe la SNCFR e vaiet mare. Cred ca, daca l-ar inchiria cu ziua pe Vasile cel de pe statuia din parcul bacauan, cu sirena cu tot, societatea amintita ar evada din Criza fara sa mai miste locomotivele din gari. La urma-urmei, cati stiu ca nu el, Vasile Roaita, ci Constantin Negrea a fost eroul marelui suier grevist? Daca indraznesc unii si altii sa-i conteste lui Vasile titlul de erou, cheferisti actuali n-au decat sa-i pocneasca peste scafarlie cu autoritatea tomului Opera Magna, de 682 de pagini, aparut la Editura Univers Enciclopedic.