Evanghelia din duminica a noua după Rusalii ne înfățișează o minune ce ne dovedește biruinţa covârşitoare a lui Hristos asupra firii. Era după slăvita minune a înmulţirii pâinilor. Seara, când ucenicii porniseră pe mare cu corabia, apele erau liniştite, dar stârnindu-se vântul, valurile s-au ridicat uriaşe, corabia se clătina mânată încolo şi încoace iar ucenicii erau îngroziţi. Pe când ucenicii se dau de ceasul morţii, deodată le apare Hristos umblând pe apă. Cum a urcat Domnul în corabie, vântul a stat. La această nouă mare minune ucenicii nu se mai miră și este prima oară când toţi Îl mărturisesc pe Iisus Fiul lui Dumnezeu. Asemenea furtuni şi încercări ne sunt date şi nouă spre a le trece în viaţa noastră de zi cu zi. Una din suferinţele des întâlnite este că aproape nu există casă sau familie unde părinţii să nu se plângă de copiii lor că sunt neascultători, răi şi obraznici, făcându-le mari greutăţi. În altă parte lipseşte pacea dintre soţi: certuri, bătăi, despărţiri. În altă parte, furtuna morţii s-a abătut şi a smuls pe unul dintre soţi, rămânând celălalt în haină de doliu. Pricina tuturor relelor este, aşa cum se ştie, păcatul şi depărtarea de Dumnezeu, căderea omului în necredinţă. De aceea îngăduie Dumnezeu să vină asupra noastră vânturi potrivnice iar marea acestei vieţi să se înfurie şi să lovească greu corabia vieţii noastre pentru ca noi să strigăm la El, să-L căutăm pe El, să ne rugăm Lui strigând ca şi Sf. Apostol Petru: „Doamne, scapă-ne, că pierim!”
Viaţa noastră este o corabie prinsă de furtună în mijlocul mării. Dacă trăim o viaţă cu Domnul, dacă suntem împăcaţi cu El prin trăirea noastră faţă de legea Lui nu avem de ce să ne temem în toate furtunile vieţii acesteia căci apare Stăpânul nostru, scăparea noastră şi se face lumină în întunericul nopţii. Când vine vreme rea în viaţa ta, strigă la Dumnezeu, că se iveşte Mântuitorul tău şi-ţi spune şi ţie ca lui Petru: „Nu te teme, nu te înspăimânta, că Eu sunt cu tine şi te scap”.
În Evanghelie vedem dimensiunea umilirii omului prin păcat, prin neascultare, prin abandonarea lui ca fiinţă suverană. Această dimensiune a degenerării duce până în fundul oceanului, al universului, până în pământ. Acolo ajunge omul: în pământul pe care el trebuia să-l stăpânească şi să-l crească până la Dumnezeu. Pământul îl striveşte în dedesubtul lui.
Tot în această Evanghelie descoperim direcţia efortului nostru: direcţia slavei, mutaţia de la cele materiale la cele spirituale. Nu vom învinge universul material decât prin urcuș duhovnicesc, prin spiritualizare. Unde se face, cum se face această mutaţie a omului de la cele umilitoare la condiţia lui de fiinţă de excelenţă, suverană de împărat al făpturii? Este o singură cale: unirea plenară cu Hristos.
Să-L rugăm pe Dumnezeu şi noi, ca şi ucenicii Săi, să călătorească cu noi pe marea aceasta a vieţii tulburată cu fel de fel de ispite şi necazuri. Să depărteze El toate vânturile cele potrivnice. Să-L rugăm pe Domnul nostru, Iisus Hristos să ne întărească credinţa, să ne înveţe cum să ne rugăm, să ne dea lacrimi de pocăinţă ca să ne închinăm şi noi cu Apostolii, zicând: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu! Tu eşti Mântuitorul şi Salvatorul lumii! Mântuieşte-ne să nu pierim, că după Tine suspină toată făptura!
Pr. Liviu Burlacu, Centrul Izvorul Tămăduirii-Bacău
