29 noiembrie 2024

Accident feroviar în Lespezi

Două persoane şi-au pierdut viaţa, vineri după-amiază, în urma unui accident feroviar produs pe raza localităţii Lespezi din judeţul Bacău, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, Cătălina Păduraru.

Potrivit sursei citate, cele două persoane se aflau într-o căruţă şi au încercat să traverseze calea ferată printr-un loc nepermis, însă, în acel moment, atelajul hipo a fost lovit de trenul Piatra Neamţ – Bacău. Mecanicul de locomotivă a fost cel care a anunţat Poliţia Transporturi feroviare.



Victimele sunt doi bărbaţi, de 37 şi, respectiv, 42 de ani, din comuna Gârleni, care au decedat pe loc.

„În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că cei doi bărbaţi se deplasau cu o căruţă pe albia râului Bistriţa şi au traversat calea ferată printr-un loc improvizat, moment în care au fost surprinşi de tren. Cei doi cai de la căruţă nu au fost răniţi. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a afirmat Păduraru.

Ca urmare a accidentului feroviar, trenul Piatra Neamţ – Bacău a întârziat 70 de minute.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014