MODEL TVR: „Fii cu noi, nu fi gunoi!”, îndeamnă televiziunea naţională într-o campanie de ecologizare în munţi. Al doilea i este unde trebuie (imperativul afirmativ „Fii”) şi lipseşte unde trebuie să lipsească (imperativul negativ „nu fi”, construit cu infinitivul).
SI-MO-NA! au strigat admiratorii româncei noastre pe stadionul bucureştean (17 iulie). Trei silabe, trei comentarii: 1. „Turneul a fost ceva uau!” (interjecţie oficializată de DOOM2); 2. O dată am auzit-o rostind *„servici” (grabă, oboseală), dar în rest, odată cu mentorul ei, Ion Ţiriac, l-a pus pe -u la locul lui; 3. Macedoromânii (Halep, Hagi) sunt ramură a vechilor români, alături de dacoromâni (cei mai mulţi), meglenoromâni şi istroromâni.
CEVA-CEVA. Bucurie mare ca Bacăul să se situeze, după Cluj, pe poziţia a doua la nivel naţional, după recentul bacalaureat. Profesorii de română şi matematică de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, care au susţinut gratuit cursuri de pregătire începând cu luna februarie, merită o fărâmă din succesul adolescenţilor.
NOUTĂŢI LA RRA. După ani de zile, când ştirile au fost prezentate de voci feminine, dar radioprogramul matinal a fost încredinţat bărbaţilor (care o fi raţiunea?) – începând cu Ion Ghiţulescu şi continuând cu Paul Grigoriu ori Cătălin Cârnu –, au dispărut glasurile gingaşe. Crainici sunt cunoştinţe mai vechi (Laurenţiu Văduva) sau mai noi, iar minutul de ştiri de la „şi 20”, „şi 40” (7,20-7,40 ş.a.m.d.) s-a centrat pe poziţia „şi 30”. Avem şi o voce nouă-nouţă, pe care am auzit-o cu un dezacord predicat-subiect. Nu m-a supărat (prea tare), pentru că altcineva i-a redactat textul, dar am emoţii pentru numeralele cu 2 şi 9, rostite de bucureşteni „doo” şi „noo”.
TOT CUVÂNTUL. La o recentă întâlnire de promoţie, fostul îndrumător de an, Doina Cmeciu, a cerut actualilor profesori să noteze un cuvânt-cheie al evenimentului de după 20 de ani. Am auzit multe exemple (recunoştinţă, cunoaştere, timp, demnitate etc.), dar şi oportunitate: „Viaţa e un lanţ de oportunităţi”.
LIMBA RĂSTIGNITĂ. La atât de multe suplicii este supusă biata limbă română, încât am imaginat-o în locul lui I(i)sus. I-am întrebat pe studenţi, în preajma Sfintelor Paşti, care îi sunt prietenii. „Noi”, au răspuns compătimitor. „Dar duşmanii?” „Pronunţarea.” „Asta-i dificultate, nu duşman.” „Atunci punctuaţia.” „Tot dificultate e; desigur, mai mare. Dar ce ziceţi de mass-media, de internet şi mai ales de instituţiile care ar trebui s-o apere: Ministerul Educaţiei, Institutul de Lingvistică, pentru a nu mai vorbi despre nepăsarea multora dintre noi?” Imaginaţi-vă limba flancată de un tâlhar „pozitiv” (noi, câţiva, inconsecvenţi ori de-a dreptul laşi) şi unul „negativ” (susţinut din mii de părţi)…
PROFILAXIE ORTOGRAFICĂ. „Viaţa medicală” publica recent o confesiune a doctorului-scriitor Virgil Răzeşu, din Piatra-Neamţ: „Nu de mult, mi-a făcut plăcere să recitesc romanul De veghe în lanul de secară”, bestseller al americanului J. D. Salinger (1951). Corectorul revistei, Paula Rotaru, nu l-a trecut pe de mult în demult. Pentru amândoi, câte o bilă albă.
NEVOIA DE FEMININ. Academia Română, prin DEX, IOOP şi DOOM1,2, ne obligă să folosim un singur termen pentru a desemna persoana care se ocupă de instrumentarea unui caz penal: procuror. De când cu evenimentele de la Baia de Aramă şi Caracal, în mass-media auzim frecvent despre „cele două procuroare” sau „procuroarea X”, încât ar trebui admisă şi forma de feminin (precum judecător, judecătoare). A nu se confunda cu procurist, procuristă, care e un mandatar, pe bază de procură.
