Fotbaliștii Sport Clubului din anii ’80 l-au privegheat aseară, la Biserica Precista, pe fostul lor coechipier, răpus de o maladie hepatică
Poți face o echipă întreagă. Dacă nu chiar două. Este prezent și Ghiță Poenaru, și Cornel Elisei, și Mircea Pană, și Costel Solomon. Vasile Vamanu și Gabi Hodină, Cristi Popovici și Petre Firici, Laurențiu Agachi și Gică Penoff. Straniu, lipsește doar portarul. De fapt, toți acești foști fotbaliști ai Sport Clubului Bacău au venit aici, la Biserica Precista, în această seară de marți, 23 iulie 2019, pentru a-și lua rămas bun chiar de la un portar.
Un portar care a jucat, ca și ei, pentru SC Bacău, la finalul anilor ’70 și la începutul deceniului al optulea: Gheorghe Mândrilă. Și care a plecat dintre ei și dintre noi toți la o vârstă la care continui să-ți faci planuri. Și să visezi. La 60 de ani. La doar 60 de ani. Gică Mândrilă a fost răpus de o afecțiune hepatică. Boala îl chinuia de ceva vreme. „Încetase să-și mai ia medicamentația”, șoptește nepotul lui Gică, antrenorul de copii de la Atletico Junior, Gabriel Vârlan. „Miercurea trecută mă auzisem cu el la telefon. Urma să ne vedem. N-am mai apucat”, povestește și Gabi Hodină, care continuă să dea timpul înapoi:
„Mă suna mereu din Germania. Povesteam ore în șir. Deși făceam amândoi o burtă de râs și chiar dacă nu o spunea deschis, simțeam însă că-i era dor de casă”. Din toamna trecută, Gică Mândrilă se stabilise în Germania. Moartea l-a găsit însă acasă. Acasă, în Bacăul său. De care sigur îi era dor. Poate și în amintirea vremurilor în care fereca poarta Sport Clubului, în fața atacurilor lui Marcel Răducanu și Tudorel Stoica. Gică Penoff a fost și el coechipier cu Gică Mândrilă. Dar nu la Sport Club: „În vara lui 1980, când eu am venit la Bacău, el a plecat de la echipă, spre Pitești și apoi spre Târgoviște și Bistrița”.
Destinele celor doi Gică, Penoff și Mândrilă, s-au încrucișat însă la lotul național de perspectivă al României, așa cum era denumită reprezentativa condusă de Titi Ardeleanu. „Îmi amintesc că, la prima convocare, am nimerit în cameră cu Mândrilă, cu Agachi, cu Costel Solomon, cu Burdujan. Ei, toți moldoveni, iar eu, singurul bucureștean. Ne-am împrietenit imediat. Iar prietenia a dăinuit, chiar dacă nu am fost coechipieri la club. Țin minte că, nu o dată, am fost împreună la mare, cu familiile. Venea și Adolf cu noi, venea și…”. Gică Penoff lasă fraza neterminată. Incompletă a fost și cariera lui Gică Mândrilă. Chiar și atunci când s-a apucat de antrenorat și s-a alăturat, la insistențele președintelui de onoare al FCM Bacău, Dumitru Sechelariu și ale președintelui executiv, Gheorghe Chivorchian, staff-ului tehnic condus de Mircea Rednic.
În acel sezon 2001-2002, Rednic a rezistat doar până în ultima etapă a turului, când a fost înlocuit de Ghiță Poenaru. Mândrilă a rămas însă pe baricade, alături de Poe. Pregătindu-l pe Viorel Ignătescu pentru cel mai bun retur din carieră. Și pentru unul dintre meciurile care și astăzi servesc drept reper al fotbalului băcăuan: FCM- Dinamo 4-2. „Țin minte și acum cum i s-a facut rău lui Gică Mândrilă în autocar, când ne întorceam dintr-o deplasare”, rememorează, ca pentru sine, Ghiță Poenaru. Posibil ca boala să-și fi arătat pentru prima dată colții încă de atunci. Cert este că, în ciuda problemelor de sănătate, Gheorghe Mândrilă nu și-a schimbat prea mult fizionomia în anii din urmă. Își păstrase și „greutatea de concurs”, dar și umorul. „Știi cum mă mențin? Alerg zilnic pe stadion” , făcea haz de necaz, cu trimitere la paragina „Municipalului”. Drum bun, Gică Mândrilă și Dumnezeu să te odihnească!
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
