14 noiembrie 2024

Phoenix luptă la Mondiale

În perioada 25-28 iulie, CS Phoenix Bacău va concura la cel mai înalt nivel posibil, participând la Campionatul Mondial de karate Isshinryu. Programat pentru prima dată în Europa, Campionatul Mondial, care a ajuns la ediția cu numărul 42, se va derula la Londra și va fi organizat de către Sensei M. Ramathas 5 DAN karate Isshinryu.

Din comitetul organizator vor mai face parte Michael Calandra 8 DAN karate Isshinryu și președintele IWKA Kichiro Shimabuku 10 DAN karate Isshinryu, care vor ține și seminarii în zilele libere. „Suntem mândri și entuziaști că avem ocazia să participăm la un asemenea eveniment. Așteptăm cu nerăbdare ziua în care vom păși în Redbridge Sports Center pentru a ne pune, o dată în plus, la încercare limitele, alături de sportivi din toate colțurile lumii.



Competiția este foarte dificilă, motiv pentru care ne-am pregătit intens în ultimul an, schimbând structura antrenamentelor pe grupe de mușchi, încărcare, rezistență și explozie. Proba de kumite se desfășoară pe reguli de point fighting, ceea ce e diferit față de ce se practică în mod uzual în partea noastră de Europa.

Cu toate acestea, suntem încrezători că lotul CS Phoenix, format din 17 sportivi, majoritatea campioni naționali la diferite categorii de vârstă, se va adapta rigorilor”, a declarat antrenoarea Luminița Dan, care va pleca astăzi spre Londra, alături de următorul efectiv: Rebeca Dimofte, Darius Dimofte, Ioana Ciobanu, Adrian Dan, Ianis Lovin, Teodor Popa, Andrei Bertalan, Andreea Prodan, Denis Borșu, Eduardo Munteanu, Teodora Rebegea, Matei Popa, Decebal Rebegea, Enrico Calistru Petre, Gabriel Zahei și Alesia Chirilă.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014