24 noiembrie 2024

”Sântilia”, la Poiana Sărată

După cum este zicătoarea ”Cât e țara și Ardealul / Nu-i fecior ca poienarul”, pe valea Oituzului nu este nici o altă sărbătoare mai frumoasă ca ”Sântilia” de la Poiana Sărată! Aceasta vine ”din negura vremurilor”, ținându-se în preajma sărbătorii religioase închinate Sântului Ilie și – povestesc bătrânii – că în mijlocul satului Poiana Sărată aveau loc întreceri ale călăreților, trânte voinicești între flăcăi, dansuri mocănești și era pregătit și … un ”festin culinar” cu bulz, urdă, jintiță și alte preparate ale ciobanilor de aici.

Frumoasa manifestare a cântecului și dansului ”Sântilia” de la Poiana Sărată are loc în acest an între 19 – 21 iulie, ea fiind organizată de Consiliul Local, Primăria și Căminul Cultural din Oituz precum și de Parohia Ortodoxă, Asociația ”Sfântul Ilie” și de Composesoratul Poiana Sărată.



Mâine, 20 iulie la maiestuoasa biserică din Poiana Sărată se va săvârși Sfânta Liturghie. În zi de celebrare a Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul , ocrotitorul satului Poiana Sărată, de la ora 17 mai multe formații artistice din județul Bacău ( ansamblurile ”Mândre trotușene” din Oituz, ”Gospodarii de pe valea Asăului” din comuna Asău și ”Podureanca” din comuna Poduri) vor susține un frumos program artistic. În deschiderea ”Sântiliei” de la Poiana Sărată vor susține alocuțiuni primarul comunei Oituz, Gheorghe Bodea, preotul paroh din localitate Sinel Lăzărel și profesorul Gheorghe Țuțuianu (care va vorbi despre istoria acestui sat) . Coordonat de educatoarea Mariana Petrescu, Ansamblul ”Mocănașul” – al copiilor din satele Poiana Sărată și Hârja, ce sunt continuatorii frumoaselor dansuri populare din această zonă, va încânta publicul și prin frumusețea costumelor populare tradiționale (unice în zona Moldovei, ele având asemănări cu cele purtate în Șcheii Brașovului).

În cadrul programului artistic al ”Sântiliei” de la Poiana Sărată evoluează și cunoscuta interpretă a cântecului popular moldovenesc Gabriela Comăneci, care recent a editat un CD cu frumoasele melodii pe care le interpretează. Un moment așteptat de toți sătenii al acestei serbări câmpenești este cel în care ei se vor prinde în curtea bisericii în Hora Sfântului Ilie. În zilele de 20 și 21 iulie, în cadrul acestei tradiționale manifestări culturale, la Căminul Cultural din Poiana Sărată au loc antrenante seri de dans.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014