Mircea Eliade („Drumul spre centru”, București, Editura Univers, p. 120) ne invită să privim lectura prin ochii regăsirii funcției sale primordiale, magice, care are rolul „de a stabili contactul dintre om şi cosmos, de a aminti memoriei scurte şi limitate a omului (modern) o vastă experienţă colectivă, de a lumina Riturile”. Este tulburătoare și invitația pe care ne-o face Faguet: „N-aţi vrea să citiţi aşa cum învăţaţi să cântaţi la vioară, adică să încercaţi o mare plăcere citind?” (Émile Faguet, „Arta de a citi”, București, Editura Albatros, 1973)…
Un elev băcăuan plecat, în clasa a VI-a, cu părinții în S.U.A., mi-a povestit ceva foarte interesant. Din cauza faptului că (nici) în S.U.A. lectura nu mai este lipită de sufletul celor mai mulți cetățeni, școala la care s-a înscris a alocat resurse financiare speciale pentru elevii care argumentează că sunt prieteni ai lecturii. Pentru orice carte citită, elevii primeau o sumă de bani. Întrucât era îndrăgostit, încă din România, de lectură, băcăuanul s-a dedicat acestui proiect. Numai că, după vreo jumătate de an, managerul școlii l-a invitat la o discuție amicală și i-a sugerat „s-o lase mai…moale” cu lectura, întrucât, de unul singur, epuizase peste cincizeci la sută din resursele alocate de instituție în acest sens…
În numărul din iunie a.c. al Revistei de Cultură a Societății Scriitorilor Târgovișteni, „Litere”, prof. Mihai Stan, redactor-șef, mărturisește în editorialul „România citește…”: „Era în 1968, după invazia din Cehoslovacia a Pactului de la Varșovia pentru sancționarea «primăverii de la Praga», la care România Socialistă nu participase. Ca semn al dezghețului, al normalității, ce e drept de scurtă durată, cinci minori delincvenți frecventau cursurile de zi ale liceului din Găești. Și mai ciudat, stimulați de «recompense» (vacanțe în familie), micii delincvenți învățau pe rupte. Mulți dintre ei deveniseră – nimeni nu s-ar fi gândit –cititori pasionați”…
Plonjând în realitatea României de azi, scriitorul Mihai Stan scrie amar: „Mă cuprinde nostalgia comparându-i pe minorii delincvenți cu elevii de azi (40% analfabetism funcțional). S-a ajuns să se emită legi (Legea nr. 357/ 2018) cum este cea cu «Anul cărții în România», programul «România citește», un pachet legislativ «Pactul pentru carte», fără efect ca multe altele în România contemporană. Cum s-a ajuns aici în epoca lui copy-paste? Răspunsul ar trebui să-l dea Școala, deficitară la programe și manuale”.
Aruncând cireașa pe tortul dramei, Mihai Stan scrie: „Un experiment grăitor: am lăsat timp de o lună 20 de cărți pe pervazul ferestrei de la sediul Societății Scriitorilor Târgovișteni. Nimeni nu s-a atins de acestea. Este momentul în care scriitorii trebuie să se îndrepte către cititori”… Firește, și guvernanții… Potențiale strategii care să motiveze chemarea către lectură există în spiritul celor care cunosc valoarea lecturii. Lipsesc însă resursele financiare alocate în acest sens. Nici tipul de civilizație încurajat de către guvernanți nu încurajează apropierea de Carte.