„Albinele au făcut noi victime. Ultimul pacient este un bărbat de 52 ani ce a ajuns în stare gravă la urgențe. Înțepătura poate fi letală. Un bărbat de 49 de ani nu a mai putut fi salvat după ce a fost înțepat de zeci de albine”. Medicul Tudor Ciuhodaru a postat câteva sfaturi care trebuie urmate pentru a maximiza șansele de supraviețuire în cazul unui atac al albinelor.
1. Albina nu atacă daca nu este agresată.
2. Albinele devin agitate și pot ataca când intră în contact cu mirosurile neplăcute sau culorile vii.
3. Albinele nu tolerează mirosul de transpirație și alcool dar sunt atrase de parfumurile florale.
4. Este suficient să fie agitate câteva albine care atacă un om sau un animal că imediat toate se alătură grupului şi înţeapă.
5. După înțepătura albina lasă acul în țesuturi la locul înțepăturii. Viespea poate înțepa de mai multe ori în mai multe locuri și nu lasă ac.
6. Veninul (cam 0,3 mg/insectă) este toxic (melitina și fosfolipaza A) și poate provoca reacții alergice.
7. Dacă ați fost înțepat pot aparea imediat 3 tipuri de reacții:
a) nici o reacție (la prima înțepătură, sunt necesare minim doua contacte ale organismului cu veninul pentru declanșarea reacției alergice sau e un organism „imunizat” prin expunere repetată, așa cum se întâmplă la apicultori);
b) reacție inflamatorie ușoară/moderată- locală (strict în jurul înțepăturii) sau locoregională( la distanță de locul înțepăturii, dar doar pâna la articulația situată deasupra sau dedesubtul locului respectiv), cu durată de maxim câteva zile;
c) reacție sistemică (Edem Quincke sau șoc anafilactic), cu apariție extrem de rapidă (minute) după întepătura și evoluție potențial letală.
8. Pentru tratamentul reacțiilor ușoare sau moderate e suficient toaletă locală la locul înțepăturii și aplicarea de gheață local, eventual unguente cu antiinflamatorii. Se pot administra antihistaminice. Rareori e necesară corticoterapia.
9. În reacțiile severe adrenalina e regina (și dozele mari de corticosteroizi).
10. 1 fiolă de adreanalină
Rețineți:
1. Nu purtați culori atractive pentru albine (gama galben-potocaliu).
2. Nu folosiți produse cosmetice cu miros extrem de puternic (în special cu esențe dulci, fructate și vanilate).
3. Nu consumați în aer liber alimente și sucuri dulci, alcool sau legume și fructe.
4. Dacă sunteți alergic (mai ales la înțepătura de albină și viespe) trebuie să aveți ( mai ales în sezonul cald) la dumneavoastră adrenalina autoinjectabilă.
5. Învățați să folosiți (dumneavoastră și anturajul) adrenalina autoinjectabilă.