15 noiembrie 2024

Administratia Stavarache, clientelism fara frontiere: Seful tineretului PNL va moderniza Spitalul TBC

Contractele publice incredintate pe criterii clientelare par sa fi devenit litera de lege in cazul administratiei Stavarache. Dupa ce a castigat un contract consistent vizand pavarea Pietei Centrale cu granit, firma lui Claudiu Nastasa – presedintele tineretului penelist – s-a mai procopsit cu o "pomana" din partea municipalitatii. Moldo Energy Construct se va ocupa de prima etapa de modernizare a Spitalului TBC din Bacau – inlocuirea acoperisului existent. Contractul se ridica la peste 108.000 lei fara TVA. Pe parcursul lui 2011, edilii bacauani s-au intrecut pe sine in privinta contractelor "dirijate" catre SRL-uri aflate in anturajul PNL. Modernizarea cladirii Primariei, dar si a pietonalului din centrul Bacaului au fost incredintate unor societati fara experienta, dar care sunt controlate de politicieni liberali apropiati de actuala conducere a municipalitatii.

Moldo Energy Construct, firma sefului tineretului liberal din Bacau, pare sa fi devenit societatea favorita a municipalitatii. SRL-ul controlat de Claudiu Nastasa – intre altele si consilier judetean din partea PNL – s-a ales cu un nou contract din partea Primariei. Acesta vizeaza modernizarea Spitalului TBC, mai exact reabilitarea acoperisului unitatii medicale. Contractul este evaluat la 108.000 lei fara TVA, aproape jumatate din valoarea estimata initial de edili (194.000 lei fara TVA). Din sumarul procedurii de achizitie publicat pe situl SEAP, rezulta ca firma penelistului Nastasa a fost concurata de societati cu nume in domeniul constructiilor (n.r. – Romconstructor, Consizo etc), un numar de 9 firme formuland oferte in cadrul licitatiei organizate de municipalitate.
"Experienta similara" platita din banii bacauanilor



La capitolul criterii de eligibilitate, edilii Bacaului s-au dovedit extrem de maleabili cu ofertantii. Astfel, potrivit criteriilor precizate pe situl de achizitii publice amintit, ofertantul trebuia sa faca dovada experientei similare prin prezentarea macar a unui contract de lucrari a carui valoare sa fie de 190.000 lei fara TVA. In cazul Moldo Energy Construct, situatia e cel putin hilara. In vara acestui an, societatea lui Nastasa s-a ales cu un contract generos pus pe tava de edili. In suma de peste 300.000 lei fara TVA, acesta viza placarea cu granit a sectorului producatori de la Piata Centrala. Intr-o ancheta publicata la finele lui august (n.r. – vezi materialul: "Claudiu Nastasa si borduriada: Seful tinerilor liberali paveaza cu placi de granit la Piata Centrala") cotidianul Desteptarea dezvaluia culisele atribuirii contractului catre Moldo Energy Construct. La acel moment, Nastasa afirma ca nu are nicio legatura cu SRL-ul castigator, seful tinerilor liberali declarand ca o alta persoana se ocupa de destinele societatii. "Calitatea mea este de simplu actionar", declara Claudiu Nastasa.

2011, an de gratie pentru firmele PNL

In timp ce constructorii de renume ai Bacaului isi cauta de lucru in afara municipiului sau judetului, un manunchi de firme de partid a monopolizat domeniul constructiilor publice. Astfel, o societate de apartament a castigat un contract de 590.000 de lei, fara TVA, vizand modernizarea cladirii in care functioneaza in prezent Primaria Bacau (n.r. – vezi materialul: "Sefii municipalitatii au bagat 150.000 de euro in conturile unui SRL de partid"). Nortek Trust este patronata de Razvan Raduinea, politician PNL si membru in Biroul Permanent al organizatiei municipale a partidului. In septembrie 2009, Raduinea a fost ales in forul conducator al municipalei PNL cu 111 voturi. Cel mai banos contract oferit de Primaria Bacau SRL-ului detinut de Raduinea se refera la executarea unor lucrari la cladirea Teatrului de Vara. In suma de 2,8 milioane lei, fara TVA, contractul avea drept obiectiv furnizarea de echipamente, precum si montarea acestora.
In asociere cu firma colegului de partid, Claudiu Nastasa, SRL-ul penelistului Raduinea s-a implicat si in pavarea cu granit de la Piata Centrala. Placile au fost achizitionate prin intermediul Nortek Trust, contractul primit de la municipalitate ridicandu-se la peste 163.000 lei fara TVA.

Portret de client politic: Dasricom Podu Turcului

Nici lucrarile de modernizare a pietonalului din centrul Bacaului nu au scapat de "politizare". In valoare de peste 2,1 milioane lei fara TVA, contractul privind reabilitarea pietonalului a fost atribuit de municipalitate unei societati din Podu Turcului, Dasricom, detinuta de un fruntas PNL, Dan Spulber. Ulterior, firma lui Spulber a primit un contract suplimentar de 400.000 lei, sub pretextul suplimentarii cantitatii de material necesar placarii centrului (n.r. – vezi materialul: "Pietonalul ne costa cu 100.000 de euro mai mult").
Intr-o declaratie data Desteptarii, patronul Dasricom a recunoscut ca e membru PNL de mai multi ani, dar ca statutul sau politic nu ar fi contribuit la ascensiunea firmei pe care o patroneaza.
In prealabil, SRL-ul lui Spulber s-a ocupat cu modernizarea Casei Cancicov, sediul organizatiei judetene a PNL. Aceeasi societate s-a ales si cu contractul vizand reabilitarea unor pavilioane din incinta cazarmii 1322. Valoarea acestui ultim contract se ridica la 1,24 milioane lei fara TVA (n.r. – vezi materialul: "O firma din Podu Turcului se califica la locul de munca: Pietonalul din centru, afacere in gasca PNL").

Au politizat tot, de la maturi pana la felicitarile de Craciun si Paste

Contractele atribuite clientelar de administratia Stavarache nu se rezuma doar la lucrari de constructii. In decursul timpului, municipalitatea a alimentat cu bani publici conturile societatii Inter Print, controlata din umbra de consilierul local PNL Lucian Ciubotariu. Societatea s-a ocupat cu tiparirea publicatiei Mesagerul, editata din bani publici de Consiliul Local, dar si cu aprovizionarea cu maturi a serviciului de salubrizare din subordinea Primariei. In primavara lui 2011, Inter Print a furnizat 23.000 de maturi, in conditiile in care municipalitatea mai are incadrati doar 100 de lucratori la salubrizare. Pentru maturile din 2011, firma s-a ales cu 40.000 de lei. La aceasta suma se adauga alte 60.000 de lei, bani obtinuti in urma derularii unui contract privind tiparirea catorva zeci de mii de felicitari de Paste (n.r. – vezi materialul: "Liberalul Ciubotariu a vandut 23.000 de maturi Primariei. «Salubrizarea» mai are 100 de angajati").
Lucian Bogdanel




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014