1 noiembrie 2024

Elsaco Electronic, sponsorul PNL de la grupul 2 cogenerare

Botosanenii neaga ca ar avea legaturi cu partidele politice

Elsaco Electronic, liderul consortiului care a câstigat contractul privind construirea grupului 2 cogenerare de la CET Bacau, s-a aflat – ani buni – intre sponsorii oficiali ai PNL. Potrivit Monitorului Oficial nr. 268 din 4 aprilie 2008, societatea de repartitoare din Botosani ar fi virat, in noiembrie 2007, 5000 de lei in conturile PNL. Ulterior, preferintele politice ale societatii au virat catre PDL, Elsaco sponsorizând formatiunea portocalie, conform unor informatii aparute in presa botosaneana. Printre sponsorii de marca ai PNL s-au numarat si primarul bacauan Romeo Stavarache sau consilierul local Lucian Ciubotariu (PNL).



Societatea Elsaco Electronic din Botosani, liderul consortiului de firme care a câstigat contractul privind construirea grupului 2 cogenerare de la CET Bacau, este unul dintre sponsorii oficiali ai PNL, partid in care primarul Bacaului – Romeo Stavarache – este vicepresedinte. Conform datelor existente in Monitorul Oficial nr. 268 din 4 aprilie 2008, firma botosaneana ar fi virat in conturile PNL suma de 5000 de lei (50 de milioane lei vechi). Banii au fost virati PNL pe 7 noiembrie 2007, in plina campanie electorala pentru alegerile europarlamentare. Acestea s-au desfasurat pentru prima oara in România pe 25 noiembrie 2007, la aproape un an de la accederea tarii in UE.
Pe fondul iesirii PNL de la guvernare, societatea botosaneana si-a reorientat "preferintele" politice. Conform unui articol publicat de Saptamâna Financiara pe 30 noiembrie 2010, Elsaco ar fi unul din sponsorii botosaneni ai PDL, lucru confirmat de un amplu material prezentat pe situl internet www.botosaneanul.ro ("Sponsorii partidelor, abonati la banii statului" – articolul precizeaza ca intre cele doua tururi de scrutin de la prezidentialele din 2009, Elsaco ar fi virat in conturile PDL suma oficiala de 1500 de lei).

Relatie desavârsita cu primaria PDL

Firma botosaneana a avut, in decursul ultimilor ani, o relatie aproape perfecta cu Primaria Botosani condusa de democrat-liberalul Catalin Flutur. Mai mult, asociatul principal al Elsaco – Valeriu Iftime (foto) – a preluat sefia clubului de Divizia B FC Botosani. Odata cu trecerea lui Iftime la cârma clubului, municipalitatea botosaneana a inceput sa pompeze sume serioase pentru sustinerea echipei (aproximativ 1 milion de lei pe an, potrivit presei din Botosani).
Bomboana pe tortul relatiei Elsaco – Primaria Botosani o constituie insa doua contracte extrem de generoase vizând modernizarea retelei de infrastructura termica a municipiului, precum si a societatii de termoficare. Cele doua contracte depasesc suma de 120 de milioane de lei (30 de milioane de euro). La unul dintre ele, atribuit Elsaco in mai 2011 contra sumei de 55,77 milioane lei, edilii Botosaniului au avut pe masa o singura oferta – cea a Elsaco Electronic (!).

Flutur era in PNL când partidul primea bani de la Elsaco

Interesant este faptul ca primarul Botosaniului, Catalin Flutur, a fost ales in 2004 pe listele PNL, iar in 2008 a fost reconfirmat in functie, de aceasta data pe listele PDL. Potrivit unui articol publicat de Evenimentul Zilei pe 6 mai 2008 (n.r. – "Varul lui Flutur, inca un mandat la Primaria Botosani"), Catalin Mugurel Flutur – varul actualului prim-vicepresedinte al PDL, Gheorghe Flutur – a candidat din partea PNL la Primaria Botosani in 2004, dar la finele lui 2007 a parasit formatiunea liberala fiind instalat la sefia PDL Botosani.
In decembrie 2007, deputatul Liviu Câmpanu (PNL), declara presei locale ca Mugurel Flutur va fi exclus din PNL. "Flutur, pe 25 noiembrie, era liberal, iar apoi a spus ca va candida pentru PDL (…) Prin comportamentul sau incalca statutul (…) El ar trebui sa isi dea demisia, dar la prima sedinta de Birou Permanent, probabil pe 10 ianuarie (n.r. – 10 ianuarie 2008), vom aduce in discutie excluderea lui Flutur", afirma penelistul Câmpanu.

Licitatie cu cântec in Bacau

Intr-o suita de materiale publicate in ultimele luni (n.r. – “Licitatia pentru construirea grupului 2 de cogenerare de la CET Bacau, farsa cu fonduri europene”; “Curtea de Apel Bacau a umplut de bani o firma de repartitoare din Botosani”; respectiv “Stavarache a vândut Bacaul clanului Flutur”), cotidianul Desteptarea a dezvaluit itele licitatiei organizate de Primaria Bacau in vederea construirii grupului 2 cogenerare de la CET. Contractul, evaluat de edili la 98 milioane lei fara TVA (aproximativ 23 de milioane de euro), urmeaza a fi incredintat unui consortiu de firme condus de Elsaco Electronic (n.r. – Elsaco – Branpis – Kawasaki). Societatea botosaneana, afirma ceilalti ofertanti care au participat la licitatie, ar fi fost favorizata pe fata de municipalitatea bacauana.
„Aceasta licitatie de fapt nu s-a tinut. Din cei 4 concurenti, 3 au fost descalificati la faza de selectie, ca sa zic asa, de eligibilitate, iar pentru faza tehnica a fost calificat un singur ofertant. Deci, practic, licitatia s-a facut prin atribuire directa, ca sa spunem un termen consacrat. Nu a contat oferta tehnica sau cea comerciala (…) Nu este o problema cu cine a venit Elsaco, problema este ca Elsaco a intrat singur in teren, a centrat, a dat si cu capul si in poarta nu era nimeni", declara – la mijlocul lui august – Dan Georgescu, vicepresedintele Romelectro Bucuresti (unul din cei trei ofertanti descalificati de Primaria Bacau).
In cursa pentru construirea grupului 2 cogenerare de la CET Bacau consortiul condus de Elsaco a fost obligat sa apeleze la o stratagema, din cauza faptului ca niciuna dintre societati nu dispunea de autorizare din partea ISCIR si ANRE, autoritatile ce reglementeaza in plan national statutul firmelor care opereaza in domeniul energetic. In cele din urma, Elsaco a apelat la mai multe societati pe post de “sustinatori tehnici”. Unul dintre sustinatori – SC Baltur Sib SRL (Sibiu) – este, de asemenea, o firma apropiata PDL, indeosebi in zona lucrarilor publice din Transilvania.

PNL, sponsorizat de Stavarache si Ciubotariu

Pe lânga Elsaco Electronic, PNL a fost sponsorizat de-a lungul timpului si de fruntasi liberali bacauani. Potrivit Monitorului Oficial nr. 268 din 4 aprilie 2008, Lucian Ciubotariu – devenit consilier local din partea PNL dupa localele de acum 3 ani – a sponsorizat partidul cu suma de 20.000 de lei, in numerar.
Un articol publicat in ziarul Gândul pe 1 aprilie 2010 atesta ca printre sponsorii PNL se numara si primarul Bacaului, Romeo Stavarache. Conform articolului (n.r. – “Cine sunt cei mai generosi sponsori ai PDL si PNL”), Stavarache ar fi contribuit cu 10.000 de lei la campania electorala a candidatului PNL la presedintia tarii, Crin Antonescu. Stavarache a fost directorul campaniei prezidentiale a PNL. Potrivit Autoritatii Electorale Permanente, campania din 2009 a lui Antonescu ar fi adunat peste 5 milioane de lei la capitolul venituri, dar si cheltuieli totale de 10,7 milioane lei.
Lucian Bogdanel

Neaga asocierile politice

Intr-un Drept la replica remis cotidianului Desteptarea, conducerea Elsaco Electronic a negat ca factorul politic ar avea vreo influenta asupra afacerilor derulate de societate. Mai mult, reprezentantii Elsaco s-au aratat nemultumiti de faptul ca in cadrul articolului "Stavarache a vândut Bacaul clanului Flutur", firma botosaneana ar fi fost prezentata drept un SRL care fabrica repartitoare.
Potrivit datelor existente la Registrul Comertului, Elsaco Electronic este o societate cu raspundere limitata (SRL), al carei principal obiect de activitate este "fabricarea de instrumente si dispozitive pentru masura, verificare, control, navigatie".
"Respingem categoric si dezavuam orice afirmatie tendentioasa, de natura sa lege performantele economice si tehnice ale companiei Elsaco Electronic de una sau mai multe formatiuni politice sau de personaje din sfera politicii locale sau nationale românesti", se precizeaza in Dreptul la replica.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele știri

spot_img
Comandat de AUR Bacău, CMF 11240014
spot_img