Steaua a castigat prima repriza a meciului cu FCM Bacau in "cazul Baciu", insa confruntarea e departe de a fi decisa. Miza? 800.000 euro, plus penalizarile aferente (1 la suta pentru fiecare zi intarziere, cu incepere de la 1 august 2011) pe care Steaua ar trebui sa le plateasca Bacaului, in conformitate cu clauzele contractuale ale transferului lui Eugen Baciu. "Dreptatea este de partea noastra si ne vom bate pentru ea. Vom face recurs la Comisia de Recurs, iar daca nici aici nu vom avea castig de cauza, vom merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne", a declarat presedintele FCM Bacau, Daniel Scanteie, dupa ce Camera Nationala pentru Solutionarea Litigiilor a dat un verdict favorabil Stelei in "cazul Baciu", scutind clubul bucurestean de plata sumei sus-amintite.
Cum suna contractul
In esenta, "cazul Baciu" este unul destul de simplu. Pe data de 30.08.2004, Steaua Bucuresti l-a transferat pe Eugen Catalin Baciu de la FCM Bacau, asigurandu-si serviciile fotbalistului pentru o perioada de 5 ani. In actul aditional al acordului de transfer, Steaua s-a obligat ca la incetarea raporturilor contractuale cu jucatorul Baciu, indiferent de motivele care ar fi dus la incheierea lor, sa achite Bacaului suma de 800.000 euro. Suma trebuia platita in termen de 30 de zile, in caz contrar Steaua obligandu-se sa achite penalitati de 1% pentru fiecare zi de intarziere. Conform intelegerii dintre parti, dupa alte 30 de zile de intarziere intra in vigoare neprogramarea Stelei in jocurile din campionat.
Motivatie hilara
Pe 30.06.2011, contractul dintre Steaua si Eugen Baciu, prelungit in 2009 pentru inca doua sezoane, s-a incheiat, iar cele doua parti nu au ajuns la o noua intelegere. Baciu s-a despartit de Steaua si, conform actului aditional la acordul de transfer nr.067402/ 30.08.2004, clubul bucurestean ar fi trebuit sa achite suma de 800.000 euro catre FCM Bacau pana la data de 1 august 2011 pentru a nu intra sub incidenta penalitatilor. Steaua a refuzat insa plateasca, iar FCM Bacau s-a adresat comisiilor abilitate din cadrul Federatiei. Pe data de 15 septembrie, Comisia Nationala pentru Solutionarea Litigiilor a dat castig de cauza Stelei, pronuntand un verdict injust, sustinut de o motivatie de-a dreptul hilara.
Articole eliminate
Hotararea CNSL in "cazul Baciu" are grave fracturi de logica. In loc sa trateze actul aditional la transferul lui Eugen Baciu drept un intreg, organismul prezidat de Gabriel Manu selecteaza si, in egala masura, elimina articolele din acest act dupa bunul plac. Astfel, Camera sustine, printr-o formulare alambicata, ca "singura cauza de incetare a raporturilor contractuale prevazuta de art. 1 din Actul aditional, este trecerea termenului de 5 ani, respectiv a datei de 30.06.2009. Ori, termenul de 5 ani a fost depasit, raporturile contractuale dintre jucator si SC FC Steaua Bucuresti SA fiind prelungite pana la data de 30.06.2011, iar dispozitiile art.5 din Actul aditional nu se refera la prelungirea contractului sau la aplicabilitatea art. 3 din acelasi act".
Doar 5 ani
Pe scurt, CNSL considera ca Steaua e absolvita de plata sumei amintite dupa cei cinci ani de contract initiali. Camera ignora faptul ca la articolul 3 din Actul aditional se precizeaza ca "in conditiile cand in perioada prevazuta la articolul 1 (n.r. cei cinci ani de contract initiali) nu opereaza nici un act de transfer al jucatorului si cesionarul (n.r. Steaua) incheie cu jucatorul un nou contract, perioada stabilita la art.1 se prelungeste in mod corespunzator cu perioada de timp pentru care a fost incheiat noul contract". Totodata, CNSL refuza sa lege art. 1 (care face referire la perioada de 5 ani), cu art 3 (care prevede prelungirea perioadei de la art.1 in cazul aparitiei unui nou contract) si cu art. 5, referitor la plata celor 800.00 euro la incetarea raporturilor contractuale intre Steaua si Eugen Baciu.
O „duma” si un paradox
In finalul hotararii prin care stabileste ca Steaua nu datoreaza niciun ban Bacaului, Camera Nationala de Solutionare a Litigiilor mai da o "duma": "Mai mult, dupa incetarea raporturilor contractuale dintre clubul parat (n.r. FCM Bacau) si jucatorul Baciu Catalin Eugen, acesta din urma s-a legitimat la clubul reclamant". "Ce relevanta are acest lucru in cazul de fata? Noi l-am luat pe Baciu din postura de jucator liber, dupa ce se despartise de Steaua. Nu inteleg sub nicio forma de ce analizeaza Comisia unde a ajuns Baciu dupa ce a plecat de la Steaua", a comentat presedintele FCM Bacau, Daniel Scanteie. De notat ca, in mod paradoxal, in 2010, atunci cand Steaua a solicitat CNSL anularea platii de 800.000 euro in acelasi “caz Baciu”, Camera a respins cererea bucurestenilor, dand castig de cauza Bacaului!
Jocuri murdare
FCM Bacau va face recurs la hotararea CNSL, urmand ca, in cazul unui nou raspuns nefavorabil, sa se adreseze Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Totodata, clubul bacauan va inainta un memoriu catre presedintele FRF, Mircea Sandu, solicitand judecarea impartiala a acestui caz. "Ne-am saturat sa fim victimele unor jocuri murdare. Camera Nationala pentru Solutionarea Litigiilor a judecat acest caz dupa propriul interes. Cea mai buna dovada este faptul ca, desi am solicitat expres sa ni se trimita inscrisurile depuse de Steaua la fiecare termen, n-am primit nimic", suna mesajul FCM Bacau, care are toate motivele sa se indoiasca de impartialitate si buna credinta a CNSL, mai ales ca presedintele acestui organism, Gabriel Manu nu este nimeni altul decat avocatul familiei Becali!
Dan Sion