Pogorârea Sfântului Duh

La zece zile după Înălțarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Învierea Să, prăznuim Rusaliile – Pogorârea Sfântului Duh, cunoscută și sub denumirea de Cincizecime. Anul acesta prăznuim Pogorârea Sfântului Duh pe 16 iunie. Ca vechime, Rusaliile coboară până în veacul apostolic. În primele secole creștine, praznicul Cincizecimii era o dublă sărbătoare: a Pogorârii Duhului Sfânt și a Înălțării lui Hristos. În jurul anului 400, cele două sărbători s-au despărțit una de cealaltă.
Dacă prin lucrarea Duhului Sfânt, Dumnezeu Fiul S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat, tot prin Duhul Sfânt ni se împărtășește viața dumnezeiască și omenească a lui Hristos. Pogorârea Sfântului Duh este actul de trecere a lucrării mântuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa în oameni. Astfel, Biserica se constituie prin această extindere a vieții lui Hristos în noi. Având în vedere că prin Duh ne împărtășim de Hristos, în Biserica Ortodoxă sfintele slujbe încep cu rugăciunea adresată Sfântului Duh: „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curătește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre”.
Evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt este descris în cartea „Faptele Apostolilor” (F.A. 2,4). Aici se spune că Duhul Sfânt Se pogoară din cer ca un vuiet mare de vânt și Se împarte deasupra capului fiecăruia din cei prezenți, în chip de limbi de foc.
Focul în chipul căruia Și-a făcut apariția Duhul Sfânt nu era unul natural și din acest motiv Scriptura vorbește de limbi ca de foc și nu limbi de foc. E importantă această precizare pentru că există o diferență majoră între lumina dumnezeirii și lumina focului. Lumina dumnezeiască fiind necreată nu suferă schimbări și alterări, precum cea a focului. Iar dacă lumina focului este când mai puțin intensă, când intensă, în funcție de foc, lumina dumnezeiască fiind necreată, nu i-a luminat pe Apostoli progresiv.
Se obișnuiește să se vorbească de trimiterea Sfântului Duh în lume, ca despre un act prin care Duhul ar lua locul lucrării lui Hristos. În acest caz, Biserica ar fi numai opera Sfântului Duh. În realitate însă, Duhul trebuie văzut întotdeauna ca Duhul lui Hristos, deci, nu trebuie văzut sau conceput ca despărțit de Hristos.
Există obiceiul ca în ziua de Rusalii să se aducă în biserică frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor ca de foc, ca semne ale coborârii Sfântului Duh. Ele sunt binecuvântate și împărțite credincioșilor. (crestinortodox.ro)