Cauza Pop împotriva României a fost publicată în M.O. nr. 464 din 7 iunie 2019. Exemplul de netăgăduit al unei mentalităţii pe care am crezut-o dispărută. Urmare a spaţiului limitat vom încerca să sintetizăm textul deciziei CEDO.
„Reclamantul s-a născut în 1991 şi locuieşte în Bistriţa. Suferea de tulburări psihice de la o vârstă fragedă şi se afla sub supravegherea Spitalului Judeţean Bistriţa, în atenţia secţiei de boli psihice. La momentul faptelor era înscris la un liceu din Bistriţa. La 18 ianuarie 2011, o tâlhărie a avut loc în apropierea domiciliului reclamantului. Faţă de acesta a fost începută urmărirea penală şi a fost emisă o autorizaţie de percheziţie.
La 21 ianuarie 2011, doi agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud l-au abordat pe reclamant în timpul orelor de curs de la liceul unde învăța şi l-au condus la domiciliul acestuia, pe motivul că o autorizaţie de percheziţie fusese emisă în acest sens. La finalul percheziţiei, agenţii de poliţie au solicitat reclamantului să îi însoţească la secţia de poliţie pentru a da o declaraţie.
Conform susţinerilor reclamantului, mama acestuia a informat agenţii de poliţie că suferea de tulburări psihice şi le-a cerut să nu îl lovească. Reclamantul arată că, de la intrarea sa în secţia de poliţie, în jurul orei 12.00, a fost interogat cu privire la fapta de tâlhărie de care era acuzat de către agentul de poliţie M.N. în prezenţa altor agenţi de poliţie, printre care şi M.S.. Reclamantul adaugă că agentul de poliţie M.S. a început să îl lovească cu scopul de a-l determina să recunoască fapta de tâlhărie. Acest agent l-ar fi agresat în secvenţe succesive de trei-patru minute, pe parcursul a două ore: l-ar fi pălmuit la nivelul urechilor, l-ar fi lovit cu un baston asemănător unei bâte de baseball peste palme şi i-ar fi aplicat lovituri de pumn şi de picior asupra corpului. Ca urmare a durerilor puternice şi a fricii resimţite în timpul acestui episod, reclamantul a sfârşit prin a-şi face nevoile pe el. Reclamantul declară, de asemenea, că în timpul acestui incident a cerut ajutorul agenţilor de poliţie prezenţi în cameră. Aceştia din urmă ar fi refuzat să intervină şi agentul de poliţie S.S. i-ar fi răspuns: «Vezi ce ţi se întâmplă dacă nu recunoşti: dai de naşpa!»
După părăsirea secţiei de poliţie în după-amiaza zilei de 21 ianuarie 2011, reclamantul a ajuns la el acasă la ora 17.00. A chemat un prieten care i-a fotografiat mâinile, care erau inflamate, şi hainele, care erau murdare. Doctorul C.H. l-a examinat pe reclamant la ora 18.38 la spitalul județean. În fişa medicală, întocmită în urma examenului medical, medicul a notat că reclamantul a declarat că fusese victima unei agresiuni şi că acuza dureri la nivelul abdomenului, al celor două mâini şi al urechii drepte. Acesta a mai notat şi că leziunile ar fi putut fi cauzate cu opt ore înaintea examenului medical. Reclamantului i-a fost recomandat un examen ORL. La 22 ianuarie 2011, reclamantul a fost examinat la Spitalul ORL Cluj unde i-a fost pus diagnosticul de timpan perforat. La 24 ianuarie 2011, reclamantul s-a deplasat la serviciul de medicină legală unde a fost examinat. Concluziile certificatului medico-legal erau că: Pacientul] (…) prezintă leziuni care au putut fi cauzate de lovituri aplicate cu un obiect de formă alungită. A fost începută urmărirea penală a reclamantului pentru tâlhărie.
Prin Ordonanţa din 10 decembrie 2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa a dispus o soluţie de netrimitere în judecată a reclamantului pe motiv că, în conformitate cu probele prezentate în cauză, acesta din urmă nu săvârşise faptele reţinute. Rezultă din dosar că soluţia de netrimitere a rămas definitivă.
La 10 februarie 2011, reclamantul a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud cu o plângere împotriva agentului de poliţie M.S. pe care îl acuza de tortură. Mai exact, îi imputa agentului aplicarea de rele tratamente şi a torturii în timpul audierii sale din 21 ianuarie 2011, profitând, conform susţinerilor acestuia, de vârsta sa fragedă şi de slăbiciunile sale psihologice, cu scopul de a-l determina să recunoască o infracţiune despre care afirma că nu o săvârşise el.
La 31 mai 2011, parchetul a decis neînceperea urmăririi penale faţă de M.S., pe motiv că din probele directe nu reieşea că reclamantul fusese agresat la secţia de poliţie.
Prin Hotărârea definitivă din 2 noiembrie 2011, în urma plângerii reclamantului, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a retrimis cauza la parchet în vederea reluării cercetării penale. Parchetul a redeschis urmărirea penală. Prin Ordonanţa din 28 iunie 2012, parchetul a dispus o soluţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de M.S. În urma plângerii reclamantului, prin Decizia definitivă din 21 noiembrie 2012, tribunalul a desfiinţat soluţia de neîncepere şi a retrimis cauza la parchet pe motiv că acesta nu începuse urmărirea penală faţă de M.S. şi că nu efectuase toate actele de cercetare penală indicate în Hotărârea din 2 noiembrie 2011.
Prin Ordonanţa din 25 ianuarie 2013, parchetul a început urmărirea penală faţă de M.S. iar prin Ordonanţa din 30 octombrie 2013, parchetul a finalizat urmărirea penală faţă de M.S. pe motiv că nu existau probe la dosar că acesta îl agresase pe reclamant.
Reclamantul a formulat plângere şi împotriva acestei ordonanţe. Prin Hotărârea definitivă din 6 mai 2014, tribunalul a respins plângerea reclamantului. Instanţa a concluzionat că nu rezultă cu certitudine din probele administrate că leziunile reclamantului fuseseră cauzate la secţia de poliţie şi nici că fuseseră cauzate de M.S.
Evaluarea CEDO a fost diametral opusă şi a precizat că imposibilitatea de a stabili circumstanţele exacte în care o persoană care se afla sub controlul agenţilor statului a fost rănită nu o împiedică să ajungă la constatarea încălcării laturii materiale a acestei prevederi, având în vedere culpa Guvernului pârât care nu a stabilit modul de derulare a faptelor de o manieră satisfăcătoare şi convingătoare, cu elemente de probă în susţinere… Neconsemnarea acestor informaţii reprezintă o deficienţă gravă, de natură să permită forţelor de poliţie să scape de răspunderea ce le revine în ceea ce priveşte soarta persoanei care se află sub controlul lor…
În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că în cauza prezentă absenţa totală a unei explicaţii din partea Guvernului cu privire la leziunile prezentate de reclamant şi imposibilitatea de a stabili circumstanţele exacte în care persoana în cauză a fost rănită atunci când se afla sub controlul agenţilor statului nu o împiedică să constate încălcarea laturii materiale a art. 3 din Convenţie. PENTRU ACESTE MOTIVE, hotărând în unanimitate, CURTEA: 1. declară cererea admisibilă; 2. hotărăşte că a fost încălcată latura materială a art. 3 din Convenţie și hotărăşte: a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, convertite în moneda statului membru pârât la rata aplicabilă la data plăţii…”.
Concluzia, pentru că trebuie să fie şi o concluzie, e că de la data publicării acestei decizii, devine obligatoriu pentru organele de anchetă să consemneze fiecare detaliu al interogatoriului/anchetei, inclusiv starea fizică a suspectului pentru întreaga perioadă cât acesta s-a aflat în custodia autorităţilor.
Jr. Adrian M. Ionescu
