21 noiembrie 2024

Adeverințe de salariat confecționate pe calculator / Escrocherie la bancă

Patru indivizi din Bacău, dintre care doi cu antecedente penale, au reușit să inducă în eroare angajații unei bănci importante din municipiu. Cu ajutorul unor adeverințe de salariat confecționate pe calculator, cei patru au obținut un credit bancar în valoare de 280 de milioane de lei. Trei dintre făptași au fost arestați, în timp ce al patrulea este dat în consemn la frontieră.

Viorel C. și Dorel R., ambii cu antecedente penale, Ionel G., Neculai M., toți din Bacău, au pus la cale un plan extrem de ingenios menit să-i căpătuiască cu produse electrocasnice diverse și scumpe. Cei patru au confecționat pe calculator adeverințe de salariat la SC Electrica Moldova SA – sucursala Neamț, pe care le-au legalizat, ștampilat și, bineînțeles, „semnat”. Apoi și-au întocmit dosarul de credit, cu care s-au prezentat la una din băncile importante din Bacău. Cei patru au solicitat un credit bancar cu ajutorul căruia urmau să achiziționeze produse electrocasnice de la o firmă specializată din municipiu. În prima jumătate a lunii septembrie s-au prezentat la bancă Neculai M. și Ionel G., care au obținut credit pentru nevoi speciale, fără probleme. Apoi și-au încercat norocul Viorel C. și Dorel R., ultimul considerat capul răutăților din gașcă. Nici cei doi nu au avut necazuri cu falsul comis. Indivizii au reușit astfel să obțină un credit bancar în valoare de 280 de milioane de lei, cu care au cumpărat într-adevăr produse electrocasnice. Numai că, la ziua scadenței, niciunul nu s-a prezentat la bancă să achite ratele. În aceste condiții, salariații băncii au sunat la unitatea angajatoare, unde au primit un răspuns șocant. Viorel C., Ionel G., Neculai M. și Dorel R. nu figurau ca angajați la SC Electrica Moldova SA – sucursala Neamț. Atunci au fost sesizați polițiștii de la Serviciul Investigarea Fraudelor, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău. Joi, lucrătorii de poliție i-au reținut pe trei făptași, respectiv Viorel C., Ionel G. și Neculai M., cel de-al patrulea individ din gașcă, respectiv Dorel R., fiind dat în consemn la frontieră și pus pe listele urmăriților general. Tot joi, cei trei „ghinioniști” au fost prezentați la Judecătoria Bacău cu propunerea de arestare pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Pe numele lor, instanța băcăuană a emis un mandat de arestare preventivă pe durata a 20 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, Viorel C., Ionel G. și Neculai M. își vor petrece după gratii între 3 și 15 ani din viață.



Scris de Lili ADOCHITEI




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014