15 noiembrie 2024

S-a deschis Forumul de arhitectură Moldova Reper 2030

Vineri, 7 iunie, după amiază, au început în Bacău lucrările celei de a V-a ediții a Forumului zonal de arhitectură și urbanism „More Moldova Reper 2030”. La invitația organizatorilor, Filiala Teritorială Bacău-Neamț a Ordinului Arhitecților din România (OAR) și Filiala Regională Bacău-Neamț a Uniunii Arhitecților din România, la eveniment au venit circa 100 de arhitecți și urbaniști din România, din Republica Moldova și din Ucraina. Forumul are loc în perioada 7-9 iunie.

Tema ediției din acest an vizează abordarea unor aspecte privind „Spațiul public”, considerat ca purtător al valorilor sociale, culturale și civile ale comunității, ca factor de atractivitate în competiția urbană, dar și din perspectiva valorii comunității și a responsabilității administrației publice. „Tema acestei ediții – a spus președinta Filialei Bacău-Neamț a OAR, arh. Liliana Bârgu – este provocată de Festivalul Theaterstock care a avut loc la Teatrul Bacovia într-o sigură ediție în Bacău timp de 16 zile, în luna august 2015, cu un succes care încă trezește nostalgii. Evenimentul, neconvențional, s-a desfășurat nu doar în instituțiile publice de spectacol, ci a utilizat întregul potențial urban, depășindu-l ca ofertă”.



Astfel, ediția din acest an a Forumului a fost deschisă chiar în sala Teatrului din Bacău. O alegere inspirată, originală, pentru că pe scena teatrului a fost amenajată o piațetă din spațiul public al orașului, în care au intrat, pe rând, invitații care au susținut expuneri pe tema pusă în discuție la prima sesiune din program.
Printre cei care au urcat pe scenă, la deschiderea evenimentului, s-au numărat și secretarul de stat din Ministerul Culturii Gherghe Popa, dar și președintele Consiliului Județean (CJ), Sorin Brașoveanu.

„Tema acestui Forum – a spus Gheorghe Popa – este una dintre importantele teme care ar trebui să preocupe societatea de astăzi. Ea ar trebui să dezvolte gânduri, idei pentru ceea ce ar trebui să construim și să reconstruim mâine. Am spus și cu alt prilej că va veni timpul să dărâmăm ce am construit în ultimii 30 de ani, pentru a construi bine și frumos”. Secretarul de stat a înfierat, astfel, modul în care se ridică în spațiul public monumente care nu sunt monumente (și a dat exemple chiar din Bacău) și a opinat că în jurul nostru se construiește, dar alandala.

Și Sorin Brașoveanu a apreciat tema Forumului ca fiind „ambițioasă și de actualitate”. „Profesia de arhitect – a apreciat președintele CJ – este cea mai vizibilă în societate, pentru că prin proiectele arhitecților este adus frumosul în viața noastră, este îndepărtat griul cotidian. Arhitecții aduc culori și dau viață spațiului public”.

Sesiunile a doua și a treia ale Forumului au loc sâmbătă, 8 iunie, la Casa memorială Rosetti Tescanu-George Enescu de la Tescani (de la orele 10,30, respectiv 15,30), unde de la ora 18,00 va avea loc și un spectacol de muzică și poezie, intitulat „Dialogul Artelor”, în regia lui Val Mănescu și pe muzica lui Vali Sir Blues Răcilă și a lui Florin Bejan.

În ultima zi, participanții vor vizita stațiunea Slănic Moldova.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014