Două sărbători care ofereau motiv de drumeție orășenilor, cazați în blocurile din municipiu situate la poalele dealului Măgura. Veneau până sus, la „Han”, cei mai mulți scurtând pe jos abruptul de la Luizi Călugăra. Cărau în sacoșe de rafie un supliment de sticle cu vin și merinde. Bicicliștii și fericiții posesorii de Dacii, preferau serpentinele asfaltate care duc la Onești. Precum măgarul între oi, câte un ARO, cocoțat pe cel mai înalt mușuroi, cu portierele deschise, sfida toate motorizatele cu cei 4×4 ai lui. Pe lângă patentul și sârma proverbiale deja, din portbagajul mașinilor nu lipsea grătarul personal, cărbunele și vesela aferentă.
Cu peștele sau carnea se descurca fiecare… după posibilități. Se întâmpla pe 3 iunie 1990, apoi pe 14 iunie 1991, ca, pentru o perioadă destul de lungă, „Sărbătoarea Salcâmului” să intre în desuetudine, până pe 28 mai 2009. Atunci, cu „Dans, voie bună și clătite cu flori”, în centrul Bacăului, artiștii adulți asistați de la DGASPC și-au adus aminte de „Sărbătoarea salcâmului”. Muzică, dansatori costumați în flori și zâne, standuri doldora de obiecte frumoase, lucrate manual, așa cum ne descria ampla manifestare redactorul Silvia Pătrășcanu.
Bere, democrație și mici
În ’90, grătarele încinse pe terasa de lângă Hanul Măgura ofereau drumeților înfometați, în reprize scurte, mici la trei lei bucata, abia pârpoliți, și halbe cu bere de Mărgineni, la 6 lei. Pajiștea din apropiere, curățată de îngrășământul natural, răsuna la muzica lăutarilor, amplificată printr-un mare difuzor spânzurat de un stâlp. La concurență – era moda casetofoanelor – fiecare grupuleț venea cu artiștii preferați, înregistrați pe casete.
Rupeau crengile pline de flori, să-și facă umbrar la păturică. Stăteau așezați ca într-un amfiteatru, de-a lungul văii, studiindu-se reciproc, motiv ideal pentru o bârfă… mică.
„Melodia zilei a fost Lambada. Cele cinci chioșcuri s-au deschis de la ora șase dimineața pentru a se evita aglomerația. Și a fost aglomerație. Față de anul trecut (1989), cantitățile au fost dublate. Adică s-au adus 29.000 sticle de bere, 400 kg pastă de mici, 17.000 sticle de răcoritoare. Au fost și focuri, în marginea pădurii. În locurile acelea, se spune, iarba nu va mai crește doi ani de zile. Și gumă de mestecat. Și baloane. Cu autorizație în toată regula. Au fost și rânduri. Și nemulțumiri. Doamna Simionescu se arăta indignată pentru că i se luase o sută de lei pentru o sticlă de aperitiv «Ambasador».
A lămurit lucrurile domnul căpitan Dănuț Tătaru de la Poliția economică. Prețul sticlei (97 de lei) plus garanția făceau exact suta cu pricina. Lambada s-a dovedit a fi o melodie fără sfârșit. Ea le-a amintit unora că e democrație.
Democrația le-a dat ghes să se urce pe unul din chioșcuri. Pentru unii statul cu capul în jos a devenit dintr-o dată floare (nu de salcâm) la ureche. Ce contează acum, o clipă de destindere costă scump. Cu familia sau cu prietenii, fiecare și-a populat spațiul vital cum a crezut de cuviință. S-au simțit bine pe pătura lor și atât. Spre seară a burat democratic pentru toată lumea. În fața naturii suntem egali. Oamenii s-au rărit încet, încet, dar au avut grijă să lase în urmă semnele lipsei de civilizație.” (Iacob Florea, 5 iunie 1990).
Sânzienele, vremea solstițiului
„Hai la sânziene” strigau flăcăii, rotind făcliile aprinse în noapte. Într-o notă puțin mai tehnică, așa cum îi stă bine unui cercetător în ale folclorului, și nu numai, profesorul Dorinel Ichim consemna pe 25 iunie 1991, în paginile cotidianului Deșteptarea:
„Sânzienele sau Drăgaica pot fi puse în legătură cu vechile sărbători solstițiale ale calendarului Iulian. În tradiția populară, Sânzienele sunt asemănate cu niște fete frumoase care umblă prin păduri, cu zeițele florilor, cu Ielele, cu zânele sau cu fetele robite de zmei. Acestora, oamenii din popor le-au atribuit o serie de puteri magice cum ar fi: iau mirosul și puterea florilor; ard semănăturile; începând cu această zi toate plantele se opresc din crescut și dau înapoi. În această zi se făceau o serie de practici de divinație și de prosperitate magică a tot ce se va întâmpla. Se scot covoarele, lăicerele și straiele și se expun la soare, crezând că astfel vor fi ferite de molii. Se fac cununi din flori de sânzienii care se aruncă peste casă sau în ocolul vitelor.
Fetele obișnuiau să se scalde în roua florilor sau în apa râurilor în noaptea sau în zorii acestei zile, în speranța că-și vor vedea în vis ursitul și că vor deveni frumoase și curate ca apa neîncepută. Floarea de sânzienii sau drăgaica, mult îndrăgită de către fete, se purta în păr, în sân, în buzunare, se încingea peste mijloc și se punea sub pernă pentru a visa peste noapte ursitul. Ciobanii țin în această zi cât mai mult oile în staul pentru a nu se îmbolnăvi de gălbează și de aceea oilor li se dă fân cosit în dimineața zilei respective.”
Ca în majoritatea cazurilor sărbătorilor populare, și despre Sânziene s-a creat o legendă. Se spune că „Sânziana a fost o fată fecioară care, ducându-se la câmp, a făcut cunună din niște flori galbene. Venind acasă, a aruncat cununa pe casă, zicând: «Cunună, de te vei opri pe casă, voi trăi și voi avea viață lungă, iar de vei pica jos, voi muri». Cununa a căzut și fata a murit. De aici a rămas obiceiul de a face cunună la sărbătoarea solstițiului de vară.”
Iunie este luna salcâmului, Rusaliilor (Moșii de vară), teiului, sânzienelor. Fără sărbători, destul de multe într-un an calendaristic, ar dispărea probabil motivația de a munci. Tradițiile ne transmit pilde, experiențe de viață. Dar atenție la ce-ți dorești! S-ar putea să se împlinească. Deșteptarea!!!