Unul dintre momentele surprinzătoare ale impresionantului pelerinaj al Papei Francisc în țara noastră a fost cu siguranță cel în care Suveranul Pontif a cerut iertare comunității rome, de la noi și de pretutindeni. Papa s-a aflat la Blaj la o întâlnire cu comunitățile rome de acolo și cu acel prilej și-a asumat responsabilitatea care îi revine Bisericii pentru că de-a lungul istoriei a permis discriminarea, segregarea și maltratarea romilor.
Un gest similar făcea, în anul 2000, Papa Ioan Paul al II-lea, care a cerut iertare pentru toate păcatele comise de Biserica Catolică de-a lungul istoriei sale milenare.
Papa Francisc a pus atitudinea omenirii asupra comunităților de romi sub semnul gestului lui Cain, primul fiu al lui Adm și al Evei, personajul din Biblie (dar și din Coran) care și-a ucis fratele, pe Abel, pentru că jertfa acestuia din urmă adusă, un miel, a fost mai bine primită de Dumnezeu.
Papa a observat că omenirea s-a uitat la romi cu privirea lui Cain și nu cu cea a lui Abel. „Nu am știut să vă recunoaștem, să vă prețuim și să vă apărăm în specificitatea voastră” – a mai spus Papa Francisc. Prin indiferență, alimentăm prejudecăți și instigăm la ură.
De câte ori judecăm nechibzuit, folosind cuvinte care rănesc, cu atitudini care seamănă ură și creează distanțe!”.
Suveranul Pontif ne-a servit, astfel, încă o lecție despre toleranță, despre civilizația iubirii și civilizația urii. Papa ne învață cum în fiecare zi trebuie să alegem între a fi Abel sau Cain.
Iar pentru romi, Sfântul Părinte a avut un sfat: să nu le fie frică să-și împărtășească propriile valori. Dar a punctat clar: acestea trebuie să fie valoarea vieții și a familiei, solidaritatea, ospitalitatea, ajutorul, sprijinul și ocrotirea celor mai slabi din comunitate, prețuirea și respectarea celor în vârstă, simțul religios al vieții, spontaneitatea și bucuria de a trăi. „Să nu privați societatea în care vă aflați de aceste daruri, dar să fiți disponibili și să primiți toate acele lucruri bune pe care ceilalți vi le pot oferi și aduce” – a mai spus Papa.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.