Coliba unchiului Ion

„Coliba unchiului Tom”…Un roman publicat în 1852 care a făcut țăndări atitudinea americanilor față de afroamericani, dar și față de sclavie. Ideile sale au aruncat în clocot conflictele sociale și au generat izbucnirea Războiului Civil. Între altele, acest război a pus capăt și sclaviei. Zice-se că Harriet Beecher Stowe, autoarea celebrului roman, a fost invitată de președintele Lincoln la Casa Albă, chiar în mijlocul Războiului Civil. Acesta i-ar fi spus: „Deci tu ești micuța doamnă care a început acest mare război”… „Coliba unchiului Tom”, o carte cât o istorie, o operă care a determinat apusul unor mentalități, ofilirea oficială a unor prejudecăți…
M-a trezit, în urmă cu mult timp, dintr-un anume somn dogmatic, un gând al lui Gustave Le Bon: „Istoria unui popor nu depinde de instituţiile sale, ci de caracterul său”. Prea des am crezut, în istoria noastră, că instituțiile sunt cele care ne scriu povestea devenirii. Am fetișizat conceputul de instituție, uitând că instituțiile sunt creația noastră. Caracterul definește profilul psihomoral al unui individ, al unei comunități. Gustave Le Bon ne vorbește despre faptul că profilul moral al unei nații stabilește orizonturile ființării ei. Sinceritatea, cinstea, spiritul colectiv, deschiderea către altul, altruismul, spiritul de responsabilitate, truda eficientă, modestia, sentimentul demnității personale și colective, spiritul autocritic, încrederea în sine, optimismul, stăpânirea de sine sunt valori centrice ale caracterului. Ideile mari care schimbă fericit lumea își au fundamentul în asemenea trăsături…
Firește, nu putem nega faptul că din coliba unchiului… Ion au pornit în lume – uneori cu zgomot de furci, topoare, praf de pușcă și sânge – idei care au primenit mentalități. Dar instituțiile noastre, excesiv fetișizate, au avut grijă să cosmetizeze aceste primeniri, păstrând esența toxică a supraviețuirii noastre ca națiune. Primenirile doldora de normalitate democratică sunt însă cele fără vărsare de sânge, fără eroi crucificați, căci vai de țara care are nevoie de eroi.
După 30 de ani de la revolta din decembrie 1989, la recentele alegeri pentru Europarlament, din coliba unchiului Ion a ieșit în lume, în hainele de gală ale unui NU fermecător, un nou fior de demnitate. Dincolo de demagogia și interesele personale ale unora dintre liderii politici care au fost beneficiarii acestui fior, ceva este cert: din oful colibei unchiului Tom a pornit acest freamăt de frumusețe care, ușor-ușor, ar putea să mai lecuiască unele vânătăi ale neamului. Din păcate, mă curtează insistent și un gând al lui Mark Twain: „Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”. Genial, Eminescu sintetizase altfel: „Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău.”