Prezența în număr sporit a alegătorilor români la recentul scrutin europarlamentar, dar mai ales rezultatele acestuia ne-au dat parcă mai mult scuipat la furcă decât după evenimente similare. Dezbateri în toate mediile, talk-show-uri, analize și editoriale. De pe diferite poziții mai mult sau mai puțin „politice” (dar ce nu mai are iz politic astăzi?!!), comentatorii își dau cu părerea, fac predicții, dau chiar soluții.
Auzim că s-ar putea să avem alegeri parlamentare anticipate, auzim cam cine ar mai putea fi candidați la aceste alegeri ori cum se va transforma eșichierul politic. Iar unii cred că ne va fi mai bine. Așa o fi, dar să-i lăsăm pe cei pricepuți să-și dea cu părerea în chestiuni de gen.
Ceea ce am observat eu e că și în mediul economic s-au născut noi speranțe de mai bine și au apărut chiar sugestii pentru aceasta. Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, de exemplu, s-a exprimat deja că ar fi necesar, după 26 mai, să fie „extins dreptul de a ataca ordonanțele de urgență direct la Curtea Constituțională”. Adică de ce numai Avocatul Poporului poate ridica direct excepția de neconstituționalitate?
Reprezentanții IMM-urilor consideră utilă extinderea acestui drept și la alte domenii, respectiv fiscal și economic, având în vedere practica Guvernului de a emite ordonanțe de urgență cu impact negativ major asupra activității agenților economici, fără consultarea acestora (de exemplu celebra OUG nr. 114/2018). Cine ar putea să o facă? Chiar Consiliul Economic și Social, instituție constituită în scopul realizării dialogului tripartit la nivel național, dar și organizațiile patronale și sindicale reprezentative, în calitatea lor de parteneri sociali interesați în domeniul relațiilor industriale.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.