9 noiembrie 2024

PNL Bacău îi cere demisia primarului Cosmin Necula

«Primarul de Bacău, Cosmin Necula, consideră că votul pe care românii l-au dat la scrutinul pentru alegerile europarlamentare din 26 mai arată ”clar şi transparent că cetăţenii spun că noi trebuie să plecăm de la guvernare”. Cu alte cuvinte, primarul Necula recunoaște înfrângerea suferită de PSD și cere Guvernului Dăncilă să-și dea demisia», se arată într-un comunicat de presa al PNL Bacău’

„Pe aceeași logică, PNL Bacău îi cere, clar și transparent, lui Cosmin Necula să-și dea demisia din funcția de primar al municipiului Bacău, pentru modul dezastruos în care conduce orașul de trei ani. Crizele apei și situația încă nerezolvată a sursei alternative de alimentare a orașului, pierderea fondurilor europene pentru modernizarea Insulei de Agrement, stoparea lucrărilor la Spitalul Municipal Bacău, lipsa oricărei investiții majore și a proiectelor finanțate prin fonduri europene, precum și starea jalnică a rețelei de străzi din municipiu sunt tot atâtea argumente pentru ca actualul primar de Bacău să-și dea demisia”, se mai arata în comunicatul primit la redacție.



Scorul obținut de PSD în municipiul Bacău, unde partidul are primar în funcție, de doar 18 procente, este o consecință a lipsei de eficiență și competență a actualei administrații și reflectă starea generală de nemulțumire a locuitorilor. De aceea, Cosmin Necula trebuie să dea dovadă de bun simț politic și de cavalerism față de cetățeni și să se retragă înainte ca orașul să fie îngropat de tot în imobilism și sărăcie și toți tinerii să plece spre București, Cluj sau în străinătate.
Băcăuanii merită o soartă mai bună, merită ca primăria să fie condusă de o echipă responsabilă și cu expertiză, care să redea speranța în relansarea și dezvoltarea orașului.
Dacă v-a mai rămas un minim de onoare, DEMISIA!, domnule Necula!

Deputat Ionel Palăr
Președintele PNL Bacău




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014