La Colegiul Național „Vasile Alecsandri” s-a desfășurat, sâmbătă, pe 25 mai 2019, a II-a ediție a „Conferințelor elevilor AZI”, inițiate de profesoarele Ramona Jitaru și Ramona Mocanu.Tema acestora a urmărit o altă direcție de interes major în cercetările științifice contemporane, intitulându-se „Creierul – cartografiere mito-științifică și literar-artistică”.
Împreună cu 40 de elevi de liceu de la CNVA Bacău, subiectul a fost abordat transdisciplinar într-un eveniment cu mai multe activități.
Invitatul, doctorul George Ungureanu (specialist neurochirurg la Spitalul Județean de Ugență din Cluj și doctorand în domeniul Neuroștiințe la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca) le-a fost celor prezenți la expunerea sa, elevi și profesori deopotrivă, ghid prin labirintul neuroștiințelor.
Incursiunea în domeniul fascinant al „vieților creierului” a fost urmată de o analiză de text, împreună cu invitatul și cu elevii, suportul literar fiind asigurat de ineditul text distopic „Lobocoagularea prefrontală”, de Vasile Voiculescu, pe care cu toții l-au lecturat în prealabil. Povestirea cu accente orwelliene, a fost scrisă în același an cu romanul „1984” al scriitorului britanic, adică în 1948! Coincidență sau vizionarism, s-au întrebat cei prezenți?!
„AZI cred că a fost una dintre cele mai frumoase activități pe care am organizat-o vreodată în / la școală. Am citit cu George Ungureanu «Lobocoagularea prefrontală» a lui Vasile Voiculescu, iar una dintre multele concluzii este că realmente Voiculescu a fost un vizionar, pentru că a imaginat, în 1948, un instrument care se folosește azi în neurochirurgie și care a fost inventat abia în 1970. A fost frumos tare AZI!”, ne-a mărturisit cu entuziasm prof. Ramona Jitaru.
„Textul voiculescian s-a potrivit mănușă temei Conferințelor noastre și le-a prilejuit elevilor o incursiune în literatura română foarte puțin cunoscută și o perspectivă asupra comunismului românesc / totalitarismului care a mutilat ființa umană. Nu am destule cuvinte ca să vă povestesc cât a fost de interesant! Și rareori mi-a fost dat să văd o mai prelungită concentrare a atenției elevilor pe o perioadă mai lungă de o oră, semn că și lor le-a plăcut interacțiunea cu doctorul”, a completat prof. Ramona Mocanu.
Dezbaterile cu elevii, plecând de la acest text și având în vedere informațiile despre cum ne conduce viața creierul, totodată luând în considerare și ce presupune folosirea intervențiilor pe creier ca armă politică / administrativă, toate au prilejuit atingerea unui important subiect actual și chiar viitor: ce valori trebuie să cultivăm pentru a nu repeta greșelile istoriei? ce „legi” ar trebui să cuprindă un Decalog al relației individ-stat?
Pornind de la volumul „O istorie culturală a nebuniei. De la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina modernă”, de Andrew Scull (Editura Polirom, Iași), eleva Theodora Ladaru (a XI-a G) a pregătit un interesant material de analiză, care a încununat discuțiile.
După 3 ore și jumătate de discuții, doctorul George Ungureanu, a reușit să-i captiveze pe elevi în așa măsură, încât, de data aceasta, mai clar sau mai voalat, l-au invitat ei înșiși să revină și să aprofundeze dialogul înspre alte direcții ale subiectului. Iar acesta este semnul incontestabil al unei activități reușite!
Dragoș Stanca, clasa a X-a E