Draga Mos Craciun,
Iata ca a venit vremea sa-ti mai scriu si eu o scrisoare.
Si, uite, Mosule, nu credeam ca-ti voi mai trimite alta… Stiu ca o singura data ti-am scris. Iti mai aduci aminte ce ti-am cerut? Tin minte si-acum, nici nu eram la scoala… Stateam langa soba, si bunica in bucatarie imi gatea ceva bun. Invatasem sa scriu cu litere de tipar, si daca ma incurcam, strigam tare de tot: ”Buni, ala cu burta incolo e d sau b?”… Si stiu c-am scris o foaie mare, mare. Dar tot ce mai tin minte din toata lista aia era masinuta aia care mergea singura. De data asta nu-ti voi cere nici o insigna, nicio masinuta, nici catelul ala mare de plus din vitrina magazinului de pe strada mea, ce era visul oricarui copil. Ti-as putea cere iubire, ti-as putea cere pace si ti-as putea cere bine. Dar asta nu sta in puterea ta, Mosule. Asta sta numai in noi. O singura raza de lumina ar putea aduce toate astea… mama mea. As putea sa te rog sa vina langa mine, sa am un punct de sprijin atunci cand nu ma descurc singur, sa o pot privi in ochi, sa ma ia de mana si sa ne plimbam. Se poate, Mosule? Daca nu se poate, ce-mi mai ramane mie sa-ti cer, Mosule? Si daca nu cer prea mult, sub bradul meu (a adus bunica un brad nu stiu de unde), in iarna asta as vrea sa gasesc cartile de povesti pe care mi le-am dorit tot anul, dar pe care n-am reusit sa mi le cumpar niciodata. Daca am fost cuminte? Hmm… Dar cand am fost eu un copil rau? Ce vreau? Vreau sa fiu inger macar o zi ca in ziua aceea tot ce ating sa se transforme in ceva frumos, cum am vazut eu la televizor, ceva placut, mai plin de dragoste adevarata neatinsa de ganduri rele, lipsita de lacomie sau zgarcenie. Bunica mi-a spus ca niciuna nu e buna. In incheiere, nu-mi ramane decat sa te rog ca fiecare lacrima atat de fierbinte s-o ingheti si s-o transformi intr-un fulg de zapada. Si-atunci ar ninge, Mosule, ar ninge si totul s-ar imbraca in alb, si-ar fi stralucitor, iar ochii, ochii mei te rog mai fa-i macar o data sa straluceasca asa cum straluceau cand ne-am intalnit prima oara… Si s-ar risipi norii, si in toata natura, alba si stralucitoare, din lumina stelelor, ar ajunge pe pamant o raza, nu-i asa ca ar putea fi mama, si-atunci… le-am avea pe toate, Mosule…
Te astept, fie ca vii, fie ca nu vii… Iti scrie Ionut. Ma gasesti tu, asa cum ii gasesti pe toti copiii.
Craciunul, miracolul nostru cel mai frumos
Ion Fercu – scriitor: Mara, eroina unuia dintre romanele mele, zice: „Am priceput ca trebuie sa ai un mit în viata, o poveste pe care s-o descoperi, din care sa traiesti si la care sa revii” în clipele tale de mare restriste sau de bucurie; de un reper care nu te face niciodata sa te simti singur pe lume. Un asemenea mit este, pentru fiecare dintre noi, Craciunul. Ca ziarist, cea mai tulburatoare amintire de Craciun, ca reper moral, o reprezinta vizita facuta, chiar de Nasterea Domnului, la o familie care traia în regim de cronica supravietuire. Am ajuns acolo, într-un fel de locuinta, la îndemnul comisarului sef Neculai Tapalaga, un om de mare noblete. Erau acasa, de Craciun, doar cei patru copii ai familiei, tanci sub zece ani. Pe plita unei sobe aiurite erau niste cartofi si o farama de mamaliga. Copiii stateau îngramaditi pe un pat încropit ca vai de lume, adunati în jurul unei carti. Erau atat de fericiti, încat am crezut ca au dat peste vreo comoara. „Nene, nene! a strigat unul dintre ei. Uite, avem pom de Craciun!” M-am apropiat. Copiii admirau un bradulet ornat de Craciun, desenat în Abecedarul unuia dintre ei. Cel mic îmi arata bomboanele, darurile de sub pom, luminitele sale… si se bucurau toti atat de mult pentru faptul ca a venit si la ei Craciunul, chiar cu un bradulet desenat, încat nu mi-am putut stapani lacrimile. Si astazi, cand împodobesc Pomul, cand ma asez la masa de Craciun, ma gandesc înca la acei copii, apoi la milioanele si milioanele de copii din lumea întreaga, aidoma lor, si, curtat de lacrima, ma întreb daca este drept ca ei sa se bucure de Craciun doar uitandu-se la poze, în vreme ce eu… În acelasi timp, ma bucura nespus sa stiu ca povestea povestilor noastre, Craciunul, ne poate face, cel putin cateva clipe, foarte fericiti, cu foarte putin. De aceea si spunem despre Craciun ca este miracolul nostru cel mai frumos…
Timpul lui Mos Craciun
Val Manescu, publicist: Cele mai vechi amintiri din copilaria mea sunt legate de darurile lui Mos Craciun. Cat timp am crezut ca fabulosul personaj exista, sub bradul cu globuri stralucitoare, lumanari, bomboane în staniol, portocale ii banuti de ciocolata, am gasit chiar jucariile pe care mi le doream. Mosul era atat de bun, încat se prefacea ca nu stie ca n-am fost cuminte peste an si, în noaptea magica, ma rasplatea, nu stiu nici acum de ce, cu bucurii care m-au urmarit toata viata. Pe masura ce ma faceam baiat mare, gaseam sub bradul de Craciun altfel de daruri, mai utile, dar mai putin distractive: creioane colorate, carti si cate-or mai fi fost. Toate astea, plus farmecul acelei nopti de asteptare si speranta, au ramas undeva într-un cotlon al memoriei, si el din ce în ce mai încetosat.
Candva, de mult, am crezut din toata inima ca exista Mos Craciun.
Apoi a fost o vreme cand ma uimea naivitatea celor care cred în Mos Craciun.
De catva timp, ma mir cat de repede am ajuns sa fiu eu însumi Mos Craciun.
Il astept pe Mos Craciun cu nerabdare
Andra Popa, studenta: Am avut o copilarie fericita si as vrea ca spiritul Craciunului sa nu se piarda cu anii. Si nepotii nostri trebuie sa auda colindatorii si sa astepte cuminti venirea Mosului. Chiar daca am 22 de ani, îl astept pe Mos Craciun cu nerabdare si as vrea sa-mi aduca, printre altele, putere de munca si sanatate, pentru ca anul ce bate la usa va fi unul foarte greu pentru mine, ca studenta.
Il privesc pe Mos Craciun
Laura Damian, presedinte al Filialei Bacau a Asociatiei Nevazatorilor din Romania: Da, la fel îmbracat ca si atunci cand a fost inventat, nu si-a adaptat mantia la nicio culoare politica si nici nu si-a frizat barba in trend cu moda, deci pentru toti copiii este acelasi „Mos Craciun”. Ceva totusi si-a schimbat… sania trasa de reni cu masina 4×4, scara de urcat pe horn cu diploma de alpinist utilitar si nu in ultimul rand… sacul. Astfel: pentru copiii de copii inca mai pastreaza saculeti, pentru altii doar sacose pline pe jumatate, iar pentru marea majoritate nici macar traditionalele mere, nuci sau biscuiti. Din pacate, de la un an la altul, ochii lui Mos Craciun sunt din ce in ce mai tristi, pentru ca tot mai multe suflete de copii nu mai stiu si nu mai au de ce sa se bucure, fiindca Mosul este tot mai departe si le-a uitat adresa.
Mos Craciun, nu-i asa ca eu, Laura, nu te vad, dar am dreptate?! Nu-i asa ca toti copiii au drepturi egale? Vino si pe la ei, Mosule! Ochisorii lor nu te vad, dar te simt, te iubesc la fel de mult. Atunci, vom fi cu totii fericiti. Chiar si in ultimul ceas.
La multi ani, Mos Craciun!
Craciunul, prilej unic de a ne trezi sufleteste
Iulia Barbu, patron Farmacia Naturii: Pana in anul 2009, Craciunul reprezenta pentru mine: brad frumos ornat, cadouri de tot felul, petrecere, intalniri, alergatura nebuna dupa …nimicuri.
Insa in decembrie 2009, prin mila Lui Dumnezeu am inteles semnificatia divina a acestei sarbatori si semnificatia duhovniceasca a darurilor magilor: aurul inseamna ca Pruncul va fi un Imparat si Imparatia Lui nu va avea sfarsit. Tamaia preinchipuie lucrarea Lui de Mare Preot, de Arhiereu Vesnic Care nu aduce jertfe de animale la templu, ci Se aduce pe Sine Insusi Jertfa lui Dumnezeu ca sa arate iubirea Sa mai tare decat moartea. Smirna ne arata ca El va trece prin moarte si ne va aduce la Inviere. Atunci, in preajma Craciunului, un om imi cerea disperat ajutorul, era pe moarte, voia un dar – IUBIRE, voia sa-l stranga cineva in brate, sa-l accepte asa cum era, blonav, desfigurat, precum sarmanul IOV), voia sa dispara din ochii celor dragi, voia sa plece oriunde!
Printr-o minune, am reusit sa-mi trezesc constiinta sufletului si inpreuna cu doi prieteni buni, dr. Apetroaiei Lorin si Sensei Doru Botez am lasat orice alte preocupari si ne-am dedicat total acestui om – Marian. I-am daruit ceea ce-si dorea: mangaiere, cuvinte calde, o familie unita in Hristos.
Atunci am inteles pentru prima oara ce inseamna Craciun, Trezirea Sufletului, deschiderea mintii in dragoste pentru cei in suferinta, daruire si iubire neconditionata.
Craciun Fericit!
Colindele restabilesc relatia dintre om si Hristos
Victor Munteanu – poet: În decembrie – luna cadourilor – febrilitatea atinge apogeul din tot timpul anului: fiecare alearga în stanga si-n dreapta împins de angoasa colectiva a pregatirii pentru întampinarea Craciunului. Fiecare vrea sa fie „în rand cu lumea”, adica sa aiba cat mai mult belsug pe masa. Si astfel, Craciunul si Revelionul au ajuns sa minimalizeze evenimentul crucial al omenirii: Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos! Pentru marea majoritate a contemporanilor, viata – aceasta liniuta între data nasterii si data mortii – se rezuma la placerea si poftele trupului.
Iata ce înseamna sa traiesti sub imperativul lui „a avea”, unde totul este supus perisabilului! Sa te îngrijesti de satisfactiile proprii si de toata lacomia trupului, cu reflexele lui pavloviene! Sa identifici lumea empiric, prin cele cinci simturi care te trag în pamant, si sa ridici neînfranarea la nivel de valoare! Cine sa mai înteleaga faptul ca Hristos reprezinta singura trecere de la moartea încorsetata de limite, la nemurirea lipsita de dimensiuni? Ca puterea colindelor Crestinatatii arunca o punte peste prapastia dintre timp si vesnicie si restabileste relatiile dintre om si Hristos?
Iata de ce Craciunul a devenit un idol al agoniselii si îmbuibarii, îndepartand cu totul fiinta de sfera lui „a fi”, adica de spirit, de metafizica, de ridicarea mintii la cer. Unde sa mai încapa marele dar facut omenirii, Nasterea Pruncului, în viata ratacita a celui pentru care mai importanta este „cronologia” decat „vesnicia lui Dumnezeu”?
Fie ca în inima noastra – îngreunata de pacatele neascultarii – sa patrunda firul de lumina al Nasterii Mantuitorului si sa ne lumineze mintea pentru a ne scutura de rugina indiferentei fata de propriul nostru sens si destin.
Craciun Fericit! La Multi Ani – 2012!
Fantoma lui Mos Gerila
Silvia Patrascanu – jurnalist: In fiecare an, pe 21 decembrie, scot din dulap patru cutii de carton in care au fost pantofi, pe vremuri, si in care tin acum globuri, jucarii, beteala… Intr-una dintre ele sunt cateva podoabe cam decolorate, relicve ale copilariei mele, pe care nu le mai agat in pom, dar le pastrez pentru a nu uita cu totul serile magnifice in care ardeam cate doua cutii de artificii, cu complicitatea tatei si spre enervarea mamei, care nu suporta fumul lor inecacios. Mai am, asadar, un glob aramiu in forma de ghinda, un felinar verde, o pisica albastra cu papion, o beteala argintie de care sunt prinse stelute de sticla si un Mos Craciun cu o haina foarte lunga, cum n-am vazut, in ziua de azi, toti Mosii de la supermarket avand haina scurta si picioarele vanjoase, de hamal portuar. Si, din cauza acestor vechituri sau mai degraba gratie lor, raman putin pe ganduri inainte de a incepe ritualul impodobirii bradului, care ma bucura mai mult decat capodopera artistica ce rezulta din cooperarea galagioasa a adultilor si copiilor, unii mai nebuni decat altii. Imi iau un ragaz ca sa-mi amintesc crampeie din vremea cand darurile erau aduse de Mos Gerila, cel care avea haina mai lunga, dar parea mai distant decat Mos Craciun. In fata globurilor vechi, bantuita de fantoma lui, imi dau seama ca nu stiu nicio poezie cu Mos Gerila si ca nu i-am scris niciodata o scrisoare. Inteleg, dintr-odata, ca era tolerat, nicidecum invitat in inimile copiilor. Poate ca nu ar fi rau sa-i scriu macar acum.
Cutia cu credinta
Roxana Mihaela Costea – eleva la Colegiul “Ion Borcea” Buhusi: Este posibil sa nu-ti mai aduci aminte de mine. Au trecut aproape opt ani de cand ti-am scris ultima scrisoare. Între timp am crescut si m-am maturizat. Dar asta nu ma împiedica sa-ti scriu o scrisoare, ca pe vremurile bune. În primul rand, Mosule, te rog sa cauti prin fabrica ta minunata plina de jucarii si spiridusi niste rezerve de OMENIE si RaBDARE sau macar o cutie de antistress. Ar fi minunat ca macar de Craciun oamenii sa fie mai buni unii cu altii si sa nu se mai calce pe nervi reciproc. Pe langa camioanele de Coca-Cola (pe care le vad în fiecare an la TV), te rog sa aduci si niste cisterne de TOLERANta. O sa bem cu totii la masa de Craciun si nu vom mai fi atat de carcotasi unii cu altii. stiu ca aceasta cerere este utopica, dar macar de Craciun sa traim cu speranta de mai bine si nu mi-ar strica niste ochelari fermecati, care sa stearga selectiv din jurul meu bataia, agresivitatea, înjuraturile, invidia si sa le înlocuiasca total cu BUN|TATE, PACE, BUNE MANIERE si BUCURIE. Mai adu-mi, Mosule, si o cutie de lumanari de SPERANT| pe care sa le aprind în bradul de anul acesta. Mai marilor conducatori adu-le un set de jucarii (din alea gen LegoCity), ca sa se joace cu ele si nu cu noi… Mosule, mai adu-mi si o cutie de CREDINT|. Am o lista cu dorinte destul de lunga, Mosule, dar ma tem ca te-ar împovara prea tare. Asa ca ma voi opri aici. Saluta-l pe Rudolph, din partea mea.
Cu dragoste, RoxX
Mos Craciun mi-a adus un nepotel
Ion Catana – filatelist: Mos Craciun este simbolul dorintelor personale, ale familiei si generale ale colectivitatii, pe care le avem în anul în curs si cele reportate pentru anul urmator, carora li se da un „termen” pentru noaptea de 24 spre 25 decembrie.
În acest an am obtinut, pentru a doua oara, medalie de aur la Expozitia Mondiala de Filatelie din Japonia. „Interviurile” si articolele din „Desteptarea” au prezentat acest rezultat pentru ca este o realizare bacauana. Pentru veniturile materiale nu le multumesc „mosilor” care sunt îmbracati în „costume de criza”. Si pentru faptul ca si eu încep sa devin… Mos (printre primele cuvinte pe care le-a rostit nepotelul meu Radu, care are sapte ani si jumatate, a fost Mosu’ si asa am ramas) voi realiza un DVD cu activitatea mea filatelica si publicistica. Acum cateva minute am primit, pe telefon, mesajul: “Cioc, cioc, cioc. Cine este? Ma numesc Mihai Bogdan Ilie, prezent la datorie si raportez: 3,500 kg si 52 cm, stare excelenta si eu si mama. Sa traiti!” În familia mea… a ajuns Mos Craciun.
Mos Craciun este din ce în ce mai „sarac” si pentru a ne „pacali” îsi micsoreaza sacul, iar noi ne multumim, din pacate, cu din ce în ce mai putin. Depinde de noi ce ne va aduce la anul Mos Craciun. Mos Craciun suntem fiecare dintre noi! Cand Mosul nu va mai fi, va fi murit Speranta!
Cititorilor cotidianului “Desteptarea”, si nu numai lor, le doresc sanatate, fericire si îndeplinirea dorintelor.
La Multi Ani!
