"A fost suuuper!"
Copiii insulino-dependenti, veniti sa petreaca 10 zile in tabara organizata de Lions Club Bacau Moldova, au fost invitati, miercuri, pe Pista de karting Selena Motor Sport. Pustii au venit insotiti de psihologi, medici, asistenti medicali si reprezentanti ai Lions Club.
Oaspetii au fost asteptati, la Pista de karting Selena Motor Sport, de pilotul Doru Sechelariu. Sportivul s-a fotografiat alaturi de copii, apoi i-a invitat sa experimenteze emotia de a fi stapanii bolidului. Primul care a ridicat mana a fost Darian Lacatusu, un baietel de sase ani, voluntar in tabara de la Centrul International de Cultura "George Apostu". Kartul a fost condus de Doru Sechelariu, pustiul fiind doar copilot. La final, "curajosul taberei" a marturisit ca "viteza si intoarcerile in curba" i-au placut cel mai mult. Indrazneala lui Darian a fost rasplatita cu aplauze de colegi si de organizatori. Al doilea pilot amator a fost o fetita de 11 ani. Stefana a strans cu putere volanul si a incercat sa invinga emotiile care insotesc orice debut pe pista de karting: "Am vrut sa incerc. Cu toate ca merge tare, e frumos, pana la urma, daca te obisnuiesti", a marturisit Stefana. Altii, in schimb, nu au simtit niciun pic de frica, fiind de-a dreptul entuziasmati de adrenalina pe care ti-o ofera viteza. "E prima oara si a fost super. Cu siguranta, as mai incerca o data. A fost suuuper si multumesc frumos", a spus Madalina Lupu, voluntar in tabara destinata copiilor insulino-dependenti. Si Doru Sechelariu a fost incantat sa le poata oferi pustilor ceva ce nu mai facusera si nu mai traisera niciodata: "Sunt bucuros ca sunt astazi printre acesti copii atat de speciali si ca le pot impartasi din ce am invatat eu pana acum, ca se distreaza si ca celor mai multi dintre ei le place mult aici." Chiar daca unii dintre pusti s-au indragostit brusc de pista, e bine ca pilotarea kartului sa ramana la stadiul de hobby, a apreciat Doru Sechelariu, pentru ca "e un sport foarte dificil si periculos." Copiii au admirat masinile, le-au incercat, au ascultat explicatiile pilotului Doru Sechelariu si au urmarit, cu admiratie, demonstratia acestuia. Pentru cei mai multi dintre ei, prezenta pe Pista de karting Selena Motor Sport a fost o premiera. "In aceasta tabara, in afara de scopul educativ, care este de a forma deprinderi de viata autonoma persoanelor cu acest diagnostic, vrem sa le oferim si cateva clipe de distractie, de pasiune. Cine stie, poate descoperim un talent si pentru asta incercam mai multe variante", a marturisit Ovidiu Balean, directorul taberei. In zilele urmatoare, copiii vor vizita si alte obiective din municipiul Bacau, iar duminica vor face o excursie la Slanic Moldova. Tabara organizata de Lions Club se va incheia miercuri, cu un spectacol pregatit de copii si cu o festivitate de premiere.
Silvia Patrascanu