24 octombrie 2024
ActualitateIndemnizația de creștere a copilului este mai tentantă

Indemnizația de creștere a copilului este mai tentantă

Contrar așteptărilor, numărul părinților care aleg să se întoarcă la serviciu mai devreme cu măcar 60 zile înainte de termenul de epuizare a concediului de creștere a copilului nu a sporit. Dimpotrivă, a mai scăzut, deși, e drept, nu semnificativ.

Astfel, dacă la 31 martie 2018, 2.158 părinți reveniseră la muncă înainte ca bebelușul lor să împlinească 2 ani, respectiv 3 ani, cel cu handicap, și beneficiau de stimulent de inserție, la 1 aprilie 2019 numărul lor coborât la 2.125. Suma totală, reprezentând stimulentul, acordată lor s-a ridicat la 1.341.065 lei față de 1.360.424 lei, la 31 martie 2018. În schimb, a crescut, dar, de asemenea, foarte puțin, numărul părinților care au optat să stea în concediu de creștere a copilului până ce acesta va împlini 2 ani, respectiv 3 ani.



Mai exact, la 31 martie 2019 beneficiau de indemnizație de creștere a copilului (maximum 8.500 lei) 3.926 părinți, cu 78 persoane mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Banii achitați lor, la 31 martie 2019, au însumat 6.474.331 lei, cu 519.324 lei mai mult decât în martie 2018. Așadar, în 2019 părinții care au un copil pentru care primesc una din prestațiile sociale menționate a crescut de la 6.006 la 6.051. Amintim că stimulentul de inserție este de 650 lei, această sumă fiind acordată în plus la salariul obținut. Acest stimulent se dă pentru o perioadă de 3 ani, respectiv 4 ani, în cazul copilului cu handicap.

Pe de altă parte, un părinte poate cumula indemnizația cu venituri impozabile, dacă acestea nu depășesc suma de 3.750 lei, într-un an calendaristic. Deci el poate lucra și în timpul concediului de creștere a copilului, dar veniturile obținute din activitatea desfășurată nu trebuie să depășească 3.750 lei anual. Indemnizația se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul celui cu handicap, după terminarea concediului postnatal.

Angajatorul nu poate concedia salariatul aflat în concediu de creștere a copilului, în perioada în care el beneficiază de stimulent de inserție și nici în 6 luni de la revenirea în activitate.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img