25 noiembrie 2024

clasa a V-a și liceu

Ofertă educațională 2019-2020 C. N.„Ferdinand I”

Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, renumit pentru generațiile de excepție la nivel gimnazial și liceal, intră în perioada de înscrieri (6 mai-15 mai) pentru o clasă a V-a (24 locuri). Colegiul este printre primele din oraș care și-a deschis porțile către elevii de gimnaziu, aceștia fiind atrași atât de notorietatea corpului didactic, cât și de calitatea actului educativ și lista impresionantă de performanțe naționale și internaționale. Mulți dintre părinții acestor copii sunt ei înșiși absolvenți de „Bacovia” (liceul a purtat acest nume până în anul 1997) și cei mai mulți dintre absolvenții de gimnaziu aleg să își continue studiile liceale în cele 6 clase a IX-a (în anul școlar 2019-2020: 2 clase Științe sociale, 3 clase Matematică-informatică, 1 clasă Științele naturii). În fiecare an, deoarece numărul înscrierilor în clasa a V-a a depășit mult numărul de locuri aprobate, s-a organizat o departajare, prin aplicarea unui test de 2 ore. Testarea va avea loc la Colegiul Național „Ferdinand I”, sâmbătă, 18 mai 2019, între orele 9-11, și cuprinde subiecte de Limba română și Matematică.

În aceeași zi, 18 mai 2019, Colegiul va fi gazda, ca instituție organizatoare și coordonatoare, a Concursului Național Interdisciplinar „Solomon Marcus”, aflat la a VII-a ediție. Acesta abordează transdisciplinar cunoștințe din aria real și uman și este organizat pe secțiuni, nivel gimnazial (1 secțiune) și liceal (3 secțiuni).
Detalii pe site-ul colegiului http://www.colegiulferdinand.ro/.
„Pentru mine Colegiul Naţional «Ferdinand I» este o şcoală de prestigiu înalt. Am ştiut de la bun început că locul meu este aici. Sunt foarte mulţumită de profesorii care predau la clasa mea, care îmi oferă adevărate lecţii de viaţă, predau foarte bine şi reuşesc să învăţ de plăcere la orice disciplină. Sunt încântată și de colegi. Toţi sunt prietenoşi, comunicativi şi dornici să înveţe”, a declarat Miruna Sava (înscrisă la clubul de jurnalism și la clubul de dezbateri), acum elevă în clasa a VII-a B, clasă nou înființată prin testare în clasa a V-a, care a venit să studieze la Colegiul Național „Ferdinand I”, de la Școala Gimnazială „George Bacovia”.



An de an, copiii de gimnaziu de la Colegiul Național „Ferdinand I” obțin rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile școlare și extrașcolare. Sunt îndrumați atent și eficient de profesorii de la clasă, cu experiență didactică în colaborarea cu cei mici și cu pregătire de specialitate de înalt nivel. Elevii, de la clasa pregătitoare și până la clasa a XII-a, formează o echipă unitară, complex și dinamică. Elevii din clasele mai mari de gimnaziu și liceenii devin, de multe ori, lectori și antrenori, trainer pentru cei mai mici, în cadrul cluburilor de robotică, Lego și Arduino, IT Kids, ExplorIT, foto și film, baschet și minibaschet, programare, debate, a cercurilor de matematică, fizică și chimie, clubul de lectură, clubul de teatru.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014