1 mai muncitoresc, sărbătorit la iarbă verde cu grătare și stropite din belșug cu bere. Așa era tradiția românilor care anul acesta a avut de suferit din mai multe motive. Primul, și cel mai întemeiat, a fost vremea. Și ploaia. Și frigul. Al doilea, că nu toți au fost liberi, iar cei care au fost liberi au legat 1 mai cu sărbătorile pascale și au plecat din oraș. Toate acestea au făcut ca locurile preferate de băcăuani pentru ieșit la un grătar și voie bună să rămână pustii. Sau aproape pustii.
Pentru că în ciuda reprizelor de ploaie au fost unii care au înfruntat vicisitudinile vremii și au respectat tradiția. Ce-i drept, în parcul Gherăiești îi numărai pe degete. Majoritatea dintre cei care au ieșit la un mic și o bere în acest parc făceau parte din Asociația Surdo-Muților așa că ne-a fost cam greu să comunicăm. Important este că pentru ei conta doar faptul că erau împreună, iar buna dispoziție li se putea citi pe chip.
Undeva, lângă un alt grătar amenajat de municipalitate, era un grup de tineri, foarte concentrați. Un val de ploaie tocmai își făcea simțită prezența. La o masă de joc concentrarea era atât de mare că nu s-a făcut niciun gest. Doar în zona de grătare s-au deschis câteva umbrele.
„Este o zi frumoasă. Ce dacă plouă? Lasă să plouă, că e nevoie la plante. Eu am ieșit cu copiii la un grătar, ca să păstrăm tradiția. Indiferent ce-a fost, noi an de an am venit la Gherăiești de 1 mai. Important este să fim sănătoși”, a spus Maria Iancu odihnindu-se pe o bancă.
Cam așa au stat lucrurile în zona grătarelor. Ceva mai departe, în parcul Gherăiești era liniște și pace. Doar doi tineri care culegeau… iarbă, probabil pentru iepuri sau ce orătănii or avea pe acasă. Ceva mai departe, dintr-o mașină parcată au coborât câțiva băcăuani cu sacoșele încărcate. Sigur aveau masa pregătită de acasă. Alți băcăuani au fost la muncă și, din câte am înțeles de la niste prieteni, au făcut comandă la restaurant de mici. Ce dacă erau la muncă? Oricum, gândurile le-au fost la vacanță. Dar până la vacanță să sperăm că vremea se va îndrepta și să mai completăm, măcar, cu o ieșire la iarbă verde. La un mic, la un cârnat… În oraș, stegurile tricolore au fluturat și ele, tot în ploaie. O ploaie de 1 mai 2019.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.