9 noiembrie 2024

Cronica rutieră

La data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 23.30, poliţiştii din Dărmăneşti au depistat în trafic un bărbat de 51 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
În urma testării bărbatului în cauză cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 29 aprilie a.c., poliţiştii băcăuani au depistat un tânăr de 24 de ani, din comuna Sascut, care conducea un autoturism pe raza localităţii şi, întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.Având în vedere valoarea indicată de aparatul etilotest, bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art.336 alin.1 din Codul penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.



La aceeaşi dată, patrula mixtă formată din poliţist şi jandarm, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe raza comunii Dealu Morii, au depistat în flagrant, un bărbat de 41 de ani, care conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
În urma testării bărbatului în cauză cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală răcăciuni au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că un autoturism a derapat într-un şanţ, rezultând pagube materiale.
Din verificările poliţiştilor a rezultat că un tânăr de 19 ani, din Oneşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Sascut, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi ar fi părăsit carosabilul.
În urma testării tânărului în cauză cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La data de 29 aprilie a.c., poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au depistat pe raza comunei Lipova, un autoturism, condus de un tânăr, de 23 de ani, din localitate, care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a părăsit carosabilul, intrând pe un teren agricol.
Din verificările poliţiştilor a rezultat că tânărul în cauză nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
De asemenea, a fost identificat în autoturism, un tânăr, de 19 ani, din comuna Lipova, care I l-ar fi încredințat acestuia, deşi ar fi cunoscut faptul că nu deţine permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu deține permis de conducere.
Cercetările continuă.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014