La data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 01.00, poliţişti din cadrul Poliţiei Staţiunii Slănic Moldova au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment cu victimă, pe strada 1 Mai.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 43 de ani, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DN 12 B, s-a dezechilibrat şi a căzut pe marginea părţii carosabile.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost transportat la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Se interzice conducătorilor de biciclete:
Să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor sau substanţelor stupefiante sau a medicamentelor similare acestora;
Să circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil, ce pot fi folosite;
Să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;
Să circule cu defecţiuni tehnice la sistemul de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;
Să traverseze drumurile publice , pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă;
Să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent- reflectorizante de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.