25 decembrie 2024

Ziua absolventului la „Economic”

Cu ocazia implinirii a 90 de ani de invatamant economic in Bacau, Colegiul National Economic “Ion Ghica” si-a sarbatorit cei 366 de absolventi ai claselor a XII-a. Conducerea unitatii de invatamant, cadrele didactice, parintii si invitatii, cu totii au luat parte la defilarea promotiei 2011 prin centrul orasului, pentru ca apoi cursul festiv sa fie organziat la Casa de Cultura. Sarbatoarea colegiului va continua si zilele urmatoare, cu manifestarile dedicate exclusiv “Zilelor scolii”.

Miercuri, 25 mai, a fost “Ziua Absolventului” la Colegiul National Economic “Ion Ghica”, institutie care aniverseaza in aceasta sapta­mana implinirea a 90 de ani de inva­tamant economic in Bacau. Asa cum era firesc, sarbatoarea elevilor pro­motiei 2011 a inceput cu traditionala parada prin centrul orasului, la care au participat deopotriva absolventi, profesori, parinti, prieteni, dar si invitatii speciali ai acestui moment.

Adio… ani de liceu



Cu emotii, tinerii economisti au trait din plin acest moment unic din viata lor de liceu. “Au fost 4 ani care au trecut foarte repede. Parca ieri eram in clasa a IX-a, iar acum suntem absolventi. Liceul «Economic» a fost pentru mine tot ce am visat de mica. Sper sa reusesc sa continui o facultate in acelasi domeniu”, ne-a declarat Monica Cojan, eleva in clasa a XII-a F. “Este o zi importanta pentru noi toti. Ceva minunat. O schimbare in viata noastra, o noua etapa”, a precizat si Andreea Puscasu, absolventa a clasei a XII-a D, profil contabilitate. “Am terminat cele 12 clase cu brio. De-acum urmeaza facultatea si sa ne formam un drum in viata. Intentionez sa merg la o facutate in Brasov, pe acelasi domeniu, adica Marketing. Dar pana atunci vine Bacalaureatul…”, a completat razand Marcel Adrian, din clasa a XII-a E.
Generatii peste generatii

Profesorii care i-au indrumat in toti acesti patru ani s-au aratat si ei foarte emotionati. Vorbele de lauda si chiar de respect pentru elevii lor nu au lipsit deloc, mai ales acum la ceasul bilantului. “Este o generatie mo­derna, care s-a adaptat cu multa usurinta la sistemul actual. Sunt tineri, copii deosebiti. Asteptam si in viitor performante de la ei”, a declarat dintre elevii sai profesoara de contabilitate Aneta Radu, diriginta clasei a XII-a D. “Este prima oara cand, recunosc, savurez acest moment deosebit din viata lor, a ele­vilor, dar si a noastra, ca profesori. Sunt mandra ca acest colegiu, de la an la an, are astfel de evenimente deosebite ca cel de acum”, a afirmat si prof.franceza Dana Enache, diri­ginta clasei a XII-a C, in care a studiat si seful de promotie. “Eu sunt foarte multumita de ei, au note foarte bune si sper ca la facultate sa faca fata tot cu rezultate remarcabile. Au dovedit ca se poate elevii din generatiile anterioare. Am cinci fosti elevi, care acum sunt profesori universitari la Iasi si la Bucuresti”, ne-a marturisit emotionata prof. franceza Elena Sova.

Curs festiv cu majorete si premii

A urmat apoi cursul festiv, organizat la Casa de Cultura “Vasile Alecsandri”, din care nu au lipsit momentele artistice cu majorete si dans, prezentarile fiecarei clase din anii terminali si premierea celor mai buni elevi ai colegiului. Cuvantul de deschidere a apartinut directorului adjunct al liceului, profesor Benone Chiticaru. “Este inceputul unei noi etape din viata voastra, s-a adresat acesta elevilor din sala arhiplina. In numele colegilor mei consider ca scoala noastra v-a asigurat conditii bune pentru formarea voastra, ca valorile pe care le-am transmis si atitudinea voastra fata de lumea in care traim sunt adecvate si perene.” Invitati la acest eveniment au fost oficialitati locale si judetene, reprezentanti de institutii publice,
directori de scoli, precum si conducerea Inspectoratului Scolar Jude­tean, mai ales ca o parte din aceasta echipa este reprezentata de profesorul Teodora Craus, acum inspector scolar general adjunct, cadru didactic in Colegiul Economic, dar si fost director adjunct al acestuia, intre anii 1995 – 2010.
Sarbatoarea Colegiului Economic va continua, pana la sfarsitul saptamanii, cu manifestarile dedicate “Zilelor scolii”, activitati ce se vor desfasura pe diverse paliere sportive, de consiliere si orientare, artistice, stiintifice, toate sustinute de catre elevii institutiei de invatamant, sub coordonarea tuturor cadrelor didactice.

Bogdan Nour – seful promotiei 2011

Seful promotiei 2011 a Colegiului National Economic “Ion Ghica” este elevul Bogdan Nour (foto stanga), din clasa a XII-a C, care a terminat cursurile liceale cu media generala 9.88. Bogdan doreste sa-si continue studiile, pe acelasi profil, la o facultate din Bucuresti. “Nu cred ca este vreun secret. Poate sa te distrezi. Asa inveti, jucandu-te. Bineinteles ca in spate e si multa munca. De obicei castiga cel care e staruitor. Acest colegiu m-a ajutat sa ma maturizez, sa ma transform din copil in adult. Sunt mandru ca sunt absolvent al Colegiului National Economic «Ion Ghica»”, ne-a declarat. Tot el a fost cel care a continuat traditia liceului si a inmanat cheia succesului celui mai bun elev din clasele a XI-a.
Roxana Neagu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img