Post-text
Interviul pe care Cristian Pătrăşconiu i l-a luat jurnalistului lingvistic, universitarului şi poetului Marcel Tolcea are şi alte elemente de interes, pe care e păcat să nu le facem cunoscute.
Neliniştile limbii
Părerea că „prietenii limbii române sunt scriitorii şi cititorii lor” (de ex., Şerban Foarţă şi Mircea Cărtărescu) îmi aminteşte de un interviu pe care am avut nesperata bucurie de a i-l lua, pe bandă magnetică, academicianului Iorgu Iordan, în anii ’80. Autorul lucrării „Limba română actuală. O gramatică a «greşelilor»” îmi spunea că o limbă corectă şi expresivă se învaţă de la marii scriitori. (Avea rezerve faţă de proza lui Eugen Barbu, neadmiţând argoul într-o operă literară.)
Din nou despre duşmani
Aceştia sunt „presa tabloidă şi invitaţii ei”, dar şi „limba română postacă”: „hackerii şi haterii nu au nicio grijă faţă de toate toxicităţile de limbă, fiindcă ei sunt, de regulă, anonimi”. Dar „agresiunea cea mai insidioasă vine dinspre divertisment. Fenomenul Vacanţa mare, de pildă, care s-a bucurat de o imensă popularitate, a produs distorsiuni mai ales în rândul adolescenţilor”. Aceştia înţeleg că „prostia, analfabetismul şi vulgaritatea nu sunt chiar atât de grave, de vreme ce provoacă râsul”. Nici tehnologia modernă nu este departe de tabăra vinovaţilor: „Telefoanele inteligente trafichează monştri de exprimare”.
Dar Academia?
Se întâmplă uneori fapte ciudate când aceasta „impune norme fără noimă. În 1993, când Academia a făcut o nouă reformă şi s-a trecut la scrierea cu â, din cei doi lingvişti prezenţi, unul a votat împotrivă, iar celălalt s-a abţinut”. (Presa încă e divizată, iar interviul discutat aici respectă regula cu â şi sunt.)
„Şopârle” sau erori?
Din stagiul de corector la ziarul judeţean în perioada comunistă (după 1983), au rămas exemple situate la limita dintre eroare neintenţionată şi cea voită. Timişenii îi datorau şefului statului „sentimente încălţătoare”, ţara se chema „Republica Elena”, iar un titlu suna astfel: „Schimb de masaje între tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi Yasser Arafat”.
Despre viaţa actuală a limbilor
Sintagma lui Cristian Pătrăşconiu provoacă o opinie interesantă a lui Marcel Tolcea: „Eu văd în valul de anglicisme ce pătrund în limba română un câştig, dar împărtăşesc şi ideea regretatului George Pruteanu cu privire la adaptarea unor grafii la limba română”. Sunt date ca exemple sait (pentru site) şi a şerui (pentru a shareui) şi sunt criticate combinaţiile hair stylist (pentru frizeri şi coafeze) sau assistant manager (pentru secretare).
Coautor de manuale
Când profesorul Mihai Coman i-a solicitat un capitol dintr-un curs de jurnalism, Marcel Tolcea a ales să prezinte greşelile frecvente din presa românească şi să le însoţească cu explicaţii: „De ce unele virgule sunt puse aiurea («Cine se scoală dimineaţă departe ajunge»), când se scrie «într-una» şi când «întruna», de ce se scrie «nu fi», cum e cu «proprii» şi «propriii». De fapt, erau lucruri pe care studenţii ar fi trebuit să le ştie din clasa a VII-a”.
Să fim optimişti!
Deşi lupta este inegală (jurnaliştii lingvistici se confruntă cu o „tot mai mare dezordine semantică şi gramaticală”), sunt „mulţi români care se uită la limba română asemenea unui copil care priveşte, prin vitrina unui magazin de instrumente muzicale, un pian la care a visat mereu să înveţe să cânte”.
Bine-ar fi ca interviul din „Ramuri” să fie un îndemn către şefii de gazete ori de posturi de radio/TV de a crea o „cameră de oaspeţi” în care să-şi afle locul jurnalistul lingvistic.
