Fetița de doi ani care a dispărut de la domiciliul său din cătunul Ciubota, din comuna băcăuană Blăgești, a fost găsită în aceasta dimineață.
La data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 20.00, o tânără, de 20 de ani, din comuna Blăgeşti, a sesizat polițiștii din cadrul I.P.J. Bacău despre faptul că fiica sa, în vârstă de 2 ani, a dispărut din curtea locuinţei, în cursul aceleiași zile.
Încă de la momentul sesizării, poliţiştii s-au mobilizat prompt şi au început cercetările în acest caz. S-a procedat la efectuarea de căutări în zonă, împreună cu jandarmi, pompieri, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi voluntari.
În dimineaţa zilei de 24 aprilie a.c., polițiștii au depistat minora de 2 ani, din comuna Blăgeşti, pe un deal din localitatea de domiciliu.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj al ambulanţei care i-a acordat îngrijiri medicale de specialitate. Starea acesteia este bună.
În cauză, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au întocmit dosar penal în care cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate, iar minora va fi expertizată medico-legal.
Doi dintre jandarmii băcăuani care au participat la misiune ne-au spus că emoțiile i-au încercat destul de puternic, dat fiind faptul că și aceștia au copii.
Plutonierul major Tudor Cătălin are trei copii, printre care și o fetiță de aceeași vârstă cu copilul pe care l-a căutat și spune că a umblat prin toate locurile, gândindu-se la copilul care îl așteaptă acasă.
La rândul său, plutonierul major Daragiu Constantin ne-a spus că în cei 20 de ani de când a îmbrăcat uniforma Jandarmeriei a participat la mai multe misiuni de acest gen și de fiecare dată a fost mișcat de emoția unui astfel de moment.
Ca și colegul său s-a gândit la cei trei copiii care îl așteaptă acasă, acest lucru dându-i o motivație în plus, iar când micuța a fost găsită nu a ezitat să-și scoată haina și să o acopere.
Pe ambii, instinctul părintesc și iubirea față de copii i-au făcut să creadă că misiunea va fi un succes, și așa a fost.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.