În cadrul programului Școala Altfel, 70 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Alexandru cel Bun” Bacău, din clasa pregătitoare A- clasa Albinuțelor Step by Step și clasa a III-a A Step by Step, coordonați de doamnele învățătoare Moisă Carmen-Lucia, Dumitru Maria, Tînjală Mariana și Mocondoi Daniela-Cristina au desfășurat activități de educare a elevilor în vederea îngrijirii și respectării mediului înconjurător, familiarizarea cu una dintre cele mai vechi îndeletniciri, apicultura.
Reprezentanții Asociației Crescătorilor de Albine din județul Bacău și ai S.C. Apicola S.R.L. Bacău, prin domnii Grigoraș Relu și Mocondoi Florin, au adus elevilor un stup – școală, unealtă foarte importantă în apicultură, și instrumente de lucru specifice meseriei de apicultor.
Lecția a fost una interactivă, bogată în informații utile formării unui comportament ecologic, având ca scop conștientizarea copiilor despre importanța albinelor pentru natură și omenire.
Pentru participarea activă, curiozitatea manifestată și dorința de a le face copiilor o zi cât mai dulce, aceștia au fost răsplătiți cu „aur dulce”.