22 decembrie 2024

15 ani de caritate si implicare

Asociatia Betania, model de prezenta civica

In urma cu 15 ani, un grup de olandezi infiinta in Bacau, asa cum facuse si in alte colturi ale lumii, o fundatie destinata a promova servicii sociale. Ni se dusese buhul in lume ca avem “case de copii” aidoma unor lagare si ca ne lipseste total expertiza in ocrotirea persoanelor cu handicap. Intentia era ca Asociatia Betania sa dezvolte servicii, apoi sa le predea autoritatilor locale. “Se preconiza sa stam aici 3 ani, dar s-au facut 15, declara presedintele Andre Muit. Ar fi trebuit sa fie o misiune umanitara pe termen scurt, dar mereu descopeream servicii sociale care lipseau si inca lipsesc. In 1998, in loc sa plecam, am deschis Centrul de zi pentru copilul cu handicap, iar in anul urmator, Centrul Lalelelor pentru copilul abuzat sau neglijat.” Faptul ca a reusit sa aduca in atentia fundatiilor din Olanda aceste probleme l-a determinat sa continue. “Am muncit foarte mult sa fac lobby pentru regiunea in care lucram, afirma Andre. Si, bineinteles, a meritat. Vedem acum, dupa 15 ani, care sunt beneficiile. Noi nu am facut lucruri care existau deja.”



“Suntem nevoiti sa alegem”

Intr-adevar, “Centrul Lalelelor” era primul din România care ii ajuta pe copii abuzati sexual, fizic sau psihic, iar Centrul pentru Integrarea Tinerilor (CIT) care ies din centrele de plasament la 18 ani si nu stiu de unde sa-si inceapa viata de adult a fost, de asemenea, o noutate. Centrul “Delfinul”, destinat copiilor autisti, a fost deschis in 1995. Si la ora asta, e singurul din Moldova desi solicitarile sunt dureros de multe. In prezent, Centrul de Zi “Betania” e frecventat de 24 de copii cu handicap mediu si sever: sindromul Down, paralizii cerebrale, epilepsii etc. La “Delfinul” vin 12 minori autisti, in “Centrul Lalelelor” traiesc 20 de copii, iar in CIT, 22 de tineri. Vorbind despre rezultate, presedintele asociatiei isi lauda echipa: “Am avut oameni foarte buni de la inceput, dar a trebui ca permanent sa cautam altii. 95 la suta dintre cei care s-au format la Betania si au plecat sunt in strainatate, acum.” In 2004, Betania e recunoscuta de Guvernul României ca “organizatie de utilitate publica”. Pentru a face asistenta la standarde occidentale e nevoie nu doar de recunoastere, ci si de bani. Timp de zece ani, Betania nu a primit niciun leu de la nicio institutie. Finantarea a fost in totalitate olandeza. “Autoritatile au manifestat deschidere, dar a fost vorba de un sprijin moral. Din 2005, am inceput sa primim subventii in baza Legii 350, ceea ce a fost o mare realizare, din punctul meu de vedere.” Sa lucrezi in asistenta sociala inseamna, uneori, sa empatizezi cu beneficiarii si sa te incarci negativ cu dramele lor. “Cel mai greu e când ai in fata un copil care sufera de cancer sau de alta boala grava si stii ca diferenta dintre 500 si 1.000 de euro e diferenta dintre viata si moarte, afirma presedintele asociatiei. Nici noi nu avem tot timpul bani. Sunt luni in care apar 150 de cazuri sociale si suntem nevoiti sa alegem.”

Cuvinte-cheie: solidaritate, implicare si respect

Fundatia a intervenit in mii de cazuri medicale sau sociale, dar “nu pot spune ca succesul a fost de suta la suta. Am avut si esecuri. Adolescenti pe care i-am ajutat si apoi i-am descoperit in strada, familii care au revenit la un anumit stil de viata… Depinde si de beneficiari, nu doar de noi”, explica Andre. Fostii asistati suna sau vin sa-i viziteze, in vacante, pe cei care i-au salvat. Mihaela si Gelu, frati gemeni, au fost pe prima pagina a ziarelor, in urma cu câtiva ani. Tatal le ucisese mama cu 110 lovituri de cutit, iar adolescentii erau singuri, rataciti, blocati psihologic. Azi, Gelu se afla in strainatate, e casatorit si are doi copii, iar Mihaela a terminat facultatea si face un master. “Amândoi sunt foarte bine, afirma Andre Muit. Pentru noi, toate cazurile sunt importante. Pe 19 octombrie, m-a sunat o fetita din Petrosani care a fost ocrotita la noi si mi-a spus ca Centrul Lalelelor implineste 11 ani. Uitasem. E o mare satisfactie. Toti spun ca nu ar fi reusit in viata daca nu eram noi. Eu spun ca ne facem bine munca.” Dar fundatia nu s-a ocupat doar de asistenta sociala. Educatia si sanatatea au fost prioritati pentru Betania. A renovat 8 sectii spitalicesti, a donat ambulante, centrale, marmite, a reabilitat dispensarele din Racova, Blagesti si Valea lui Ion, a construit dispensare in Gura Vaii si Gaiceana, cu voluntari septuagenari din Olanda. In educatie, e vorba de 40 de scoli in care a infiintat sau a modernizat ateliere, laboratoare si cabinete si de mii de beneficiari. Sprijinul oferit bacauanilor nu se poate evalua doar cantitativ: “Eu cred ca am adus un model nou de abordare care inseamna implicare, afirma Andre Muit. Solidaritate, implicare si respect sunt cuvinte-cheie la Betania. Respect fata de beneficiari, respect fata de colegi si colaboratori.”
Silvia Patrascanu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img