La data de 08 aprilie a.c., poliţiştii oneşteni au oprit, pentru control, pe raza comunei Mănăstirea Caşin, un autoturism, condus de un bărbat, de 44 de ani, din localitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
La aceeaşi dată, o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu au depistat în trafic un bărbat din comuna Pârgăreşti, care se deplasa cu un autoturism pe DJ 116.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,04mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.