19 septembrie 2024
EvenimentCuloare si traditie sub fulgii de nea

Culoare si traditie sub fulgii de nea

O ninsoare ca in povestile copilariei, mii de oameni neclintiti in fata scenei din fata Prefecturii, costume populare in toate culorile curcubeului si o panoplie de traditii pastrate din mosi-stramosi pe aceste meleaguri – iata ambianta spectacolului aAlaiul datinilor si obiceiurilor populare” sustinut de sute de colindatori din grupuri si formatii folclorice moldovene.

Pe o vreme croita parca pentru a pune in valoare traditia obiceiurilor populare moldovenesti, in centrul municipiului Bacau s-au perindat, sub privirile admirative ale numerosului public, formatii si ansambluri folclorice din satele si comunele judetului Bacau – Leorda, Zemes, Beresti Bistrita, Dofteana, Lipova, Darmanesti, Plopana, Livezi, Bijghir, Odobesti – dar si din comunele Cordareni, jud. Botosani, Toderesti, jud. Vaslui, Cucuteni, jud. Iasi, si Corlata din jud. Suceava.
Mesagerii trimisi au oferit un incantator spectacol publicului prezent care a savurat, sub o ninsoare sosita ea insasi din vechime, multitudinea de culori ale costumelor populare, creativitatea interpretilor de a gasi noi resurse de imbogatire a straielor, masti diferite, fanfare care au incantat publicul iubitor de folclor, traditionalele dansuri ale caprelor si ursilor, recitari de plugusor.
In ciuda unui numar parca ceva mai mic, decat in alti ani, de formatii sosite in a da startul obiceiurilor de iarna, ambianta a fost asigurata de marele interes al spectatorilor bacauani de a vedea, in aceasta a 44-a editie a aAlaiului datinilor…”, modul cum satul din Moldova isi conserva traditiile. Si au putut vedea un antrenant joc sustinut de flacaii din Balcani, un joc mai asezat al taranilor din comuna suceveana Corlata, in care se putea observa influenta Imperiului Austro Ungar, obiceiurile din Zemes, ceata de ursari din Dofteana, mirele si mireasa insotiti de alaiul afierbinte” al lautarilor din Zemes, caprele si sumanele uriase din comuna vasluiana Toderesti. aChiar daca traditiile s-au mai diluat, din cauza pierderii caminelor culturale, din plecarea tinerilor la oras sau in strainatate, din cauza orgoliilor locale, obiceiurile continua sa traiasca atat timp cat va exista satul romanesc”, a spus organizatorul celor 44 de editii, Petrica Vlase, directorul Ansamblului aBusuiocul” din Bacau. Cantecele fanfarelor, dansurile formatiilor, parada portului popular au intregit un spectacol de tinuta, gustat de toti cei care au asistat. aE un prilej de bucurie, de a vedea si simti aceste obiceiuri”, ne-a spus Gabriel Dinita, de zece ani plecat in Belgia.



Aroganta Primariei indeparteaza traditia

Cu toata mobilizarea conducerii Ansamblului aBusuiocul”, cu toata bucuria participarii unor formatii care au oferit un spectacol autentic in fata unor spactatori care au sfidat vremea de afara, aAlaiul datinilor si obiceiurilor de iarna” s-ar putea muta, din 2010, la Slanic Moldova. aAu dorit sa vina mai multe formatii din judet sau chiar din Moldova, dar nu am putut sa-i cazam omeneste, sa le dam un pat sa se odihneasca celor care au venit de departe, din Botosani, din Suceava. Din pacate nu am gasit intelegere la Primarie pentru a gasi un loc de cazare sau chiar o plata decenta pentru colindatori. Le-am dat din veniturile Ansamblului cate 20 de lei la cei sositi de departe”, a declarat Petre Vlase, care a precizat ca nici pana acum, Primaria nu a onorat cei 5.000 de lei promisi Ansamblului aBusuiocul” la festivalul aIon Dragoi” tinut in luna iunie.

Ursul, personajul principal

[ad#stire] Personajul principal in spectacolul sutinut de cetele de facai in fata publicului bacauan a fost ursul carpatin. In mod deosebit s-a remarcat echipa de la Dofteana, care a demonstrat spectatorilor un ajoc al ursului” frenetic, cu elemente variate ce tin de specificul acestui dans. aFormatia noastra cuprinde 14 membri si cand se apropie iarna incepem antrenamentele pentru spectacole. Incercam sa punem la punct toate detaliile pentru a ne prezenta la inaltime. Baietii sunt amatori si vin cu placere sa danseze ursul”, spune indrumatorul formatiei, Mihai Viorel. Trupa de ursi danseaza in ajunul Anului Nou in toata comuna Dofteana imaginand vechiul dans al ursului pe jaratec. Pana atunci flacaii din Dofteana vor mai fi prezenti la traditionalul Festival al Ursului, tinut pe 30 decembrie la Comanesti.

Gabriel Pop



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img