Liderul partidului Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR), Gabriel Oprea, însoțit de staff-ul său, a descins vineri, 5 aprilie, în Bacău, unde a organizat o întâlnire cu simpatizanții.
După această întâlnire, liderul UNPR însoțit și de reprezentanții locali ai partidului, Vasile Manole, președintele fondator al organizației județene UNPR, și Cătălin Felegean, președinte executiv al organizației județene UNPR Bacău, a organizat o conferință de presă în care a vorbit despre candidații partidului la alegerile europarlamentare din 26 mai a.c. și despre strategia de viitor a acestei formațiuni politice.
“Ne-am deplasat în zona Moldovei si ne-am întâlnit cu colegii din toate județele pentru că suntem într-un proces de reorganizare. Să dăm un reper, în 2015 aveam peste 500.000 de membri de partid și un procent de peste 10%. Am avut multe piedici politice și ni s-au făcut și dosare și, personal, mi-am dat demisia din toate funcțiile. Acum revenim în forță și ne pregătim pentru europarlamentare în frunte cu generalul Anghel Iordănescu și cu generalul Ilie Năstase”, a declarat Gabriel Oprea, președintele UNPR.
“UNPR Bacău este în reorganizare, în ultimii ani partidul nostru decăzând din cauza alianței cu PMP. La momentul actual, din 93 de UAT-uri avem organizații doar în 20 și mai avem doar 16 consileri locali în tot judetul”, a declarat în conferința de presă Vasile Manole, președintele fondator al organizației județene UNPR.
Detalii despre discuțiile de la această întâlnire veți afla din ediția de luni, 8 aprilie, a cotidianului Deșteptarea.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.