În vreme ce autoritățile locale promit să finalizeze cât de curând lucrările la Insula de Agrement din Bacău, se pune întrebarea cine va plăti pentru aceste lucrări, având în vedere că termenul oficial a fost depășit iar partea de cofinanțare de la Uniunea Europeană, mai mult că sigur, va fi pierdută.
Întrebarea care se pune acum este dacă se vor pierde și banii deja rambursați de UE. Agenția de Dezvoltare Regională Nord – Est (ADRNE) a anunțat, însă, că va solicita ca sumele deja rambursate, în valoare de 5 milioane de lei, să nu fie recuperate de la Primărie, întrucât vina pentru neîncadrarea în termenul de execuție ar aparține proiectantului.
Municipalitatea băcăuană consideră că vina pentru depășirea termenului de execuție al contractului ar aparține proiectanților, în principal pentru amplasarea unei parcări supraterane peste o conductă de canalizare.
Primăria Bacău a și chemat în judecată unul dintre proiectanți iar instanța a decis că acesta să plătească municipalității peste trei milioane de lei drept daune.
Municipalitatea a cerut încetarea contractului de finanțare, care prevedea ca jumătate din suma necesară modernizării Insulei să fie asigurată de UE. Valoarea întregului contract a fost de circa 7,5 milioane de euro.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.