Am fost, recent, la încă una dintre expozițiile lui VEM. Caricaturile sale sunt ca un magnet pentru spirit. Ți se tolănesc în suflet, se zbenguie metafizic acolo și-ți zămislesc, în sinteze aiuritor de seducătoare, istorii despre repere esențiale ale ființării noastre. Caricatura, s-a spus, este adesea cea mai adevărară istorie a timpului, căci ea este glumă elevată așezată estetic pe trupul unui adevăr. VEM este creator de asemenea istorii. Despre (re)numele VEM, Ghiorghi Iorga zice admirabil: „VEM nu are […] sinonime! Pentru că e unic. Ar putea fi, ce-i drept, un cod sau o unitate de măsură în vreun dicționar de termeni tehnici pentru caricaturiști […].
Cu el se măsoară, ehei!, ipocrizia, cupiditatea, lehamitea, prostia, absurdul, hoția, fariseismul, oportunismul, minciuna, răutatea, cinismul, corupția, derizoriul, falsul moralism, ticăloșia, superficialitatea, lichelismul, politicianismul, nihilismul, vanitatea, mai ales vanitatea, doamna păcatelor omenești”. („Paradigma VEM”, în „Album de artă”, 2006, editat de Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău). Desenele lui VEM sunt un compendiu de poveste al agoniei umanului. Dacă am nota premiile pe care artistul le-a primit la competițiile naționale și internaționale (pe toate meridianele lumii), ne-ar trebui câteva pagini. Și când te gândești că la o competiție internațională, bunăoară, sunt prezenți, în medie, 250-300 de caricaturiști din peste 50 de țări, cu 1.500 – 5.000 de desene, cum să nu aplauzi valoarea acestor lauri?…
Caricaturile lui Victor Eugen Mihai cuceresc prin… solemnitatea zâmbetului pe care ți-l provoacă. Lucrările sale nu stârnesc hohote de râs, ci admirabile aventuri estetice ale sufletului intrat în dialog cu esențe în care a fost picurat vitriol terapeutic, suflet în care și-a stabilit reședința de gală – o adevărată oază a provocărilor spiritului – elevatul bobârnac etic. Orice creație VEM mă trimite către virtuțile operei deschise schițate de Umberto Eco („Opera deschisă.
Formă și indeterminare în poeticile contemporane”, Pitești, Paralela 45, 2002, p. 71): „1) operele «deschise», întrucât sunt în mișcare, se caracterizează prin invitația de a face opera împreună cu autorul; 2) la un nivel mai înalt (ca gen al speciei „operă în mișcare”) există acele opere […] pe care consumatorul trebuie să le descopere și să le aleagă în actul de percepție al totalității stimulilor; 3) orice operă de artă, chiar dacă este produsă conform unei poetici explicite sau implicite a necesității, este în mod substanțial deschisă unei serii virtual infinite de lecturi posibile”. Ca principiu estetic, desenele lui VEM nu poartă, de regulă, titluri, nu sunt însoțite decât foarte rar de cuvinte care ne-ar putea sugera ceva. Imaginea este totul.
TU, privitorul, ești chemat să decriptezi sensuri, să așezi în istoria spiritului lecturi posibile, să participi, alături de Autor, ca o Șeherezadă locuită de gena umorului. Prezent la vernisaj, Vasile Crăiță-Mândră, despre care VEM zice că este „un uriaș al artei caricaturii, al artelor plastice”, ne-a spus că a descoperit printre exponatele lui Victor Eugen Mihai „caricaturi geniale”.
Înclin să cred că artistul plastic VEM este un apropiat al teoriei esteticii „ființei” (M. Heidegger, H.G.Gadamer), cea care descrie arta ca pe o modalitate de acces la esența lucrurilor, la ființa înțeleasă drept centru ontologic de referință.
