Fragmentul evanghelic propus pentru această duminică din Postul Mare este cunoscut sub numele de Parabola Fiului Risipitor sau a Tatălui Milostiv. Putem fi cu adevărat recunoscători lui Isus pentru că și în acestă parabolă ne-a arătat atitudinea lui Dumnezeu față de noi, cei păcătoși. Parabola ne învață că a fi creștin înseamnă a crede în iubirea lui Dumnezeu.
Un renumit scriitor francez, Balzac, pune pe buzele tatălui din romanul „Moș Gariot” această mărturisire: „Tații numai atunci pot fi fericiți, când pot dărui… Pentru un tată este un adevărat iad dacă trebuie să trăiască fără copiii săi”. Această parabolă ne învață că și Dumnezeu de aceea este fericit și de aceea este tată pentru că vrea să dea și pentru că nu poate trăi fără copiii săi. Pentru aceasta este milostiv, pentru aceasta este iertător.
Deși este foarte cunoscută, parabola ne oferă totdeauna un material nou și noi motive pentru meditație. Să ne imaginăm deci acel cămin părintesc unde fiul cel mic trăia fără griji savurând iubirea tatălui său. Cu siguranță i se făcea pe plac. Tatăl își pusese mari speranțe în capacitatea fiului său. În el vedea sprijinul principal al bătrâneților sale. De aceea nu a voit să-și creadă urechilor când dragul său fiu vine înaintea sa și pe un ton obraznic își revendică partea sa de moștenire.
Din păcate fii risipitori mai sunt și astăzi și poate că suntem chiar noi, noi și toți aceia care am devenit prin botez copiii lui Dumnezeu și am primit în biserică un cămin intim. Cât har, câtă lumină nu ne învăluie pe noi în acest cămin!? Cuvântul lui Cristos și pâinea sfântului său trup hrănește viața noastră de har. Tatăl nostru ceresc ne asigură și ne promite un viitor care depășește orice închipuire omenească. Cu toate acestea se întâmplă să pășim pe calea păcatului, să ne rupem de Dumnezeu, să părăsim casa părintească.
Ce noroc însă că Dumnezeu ne iubește mai mult decât ne iubim noi păcatele. Omul se frământă în primejdia nimicirii atâta timp cât crede el că poate trăi fără Dumnezeu. Dacă însă își dă seama de rătăcirea sa, dacă prinde curaj, iese din mrejele păcatului și totul se poate întoarce spre bine. Omul poate risipi mult în viață. Un lucru însă nu-l putem risipi niciodată: fericitul adevăr că Dumnezeu ne este tată, iar noi îi suntem copii. Să pornim așadar din nou spre Casa Părintească!
Pr. Adam Lucian, Parohia Catolică „Sf. Francisc din Assisi” Bacău
