– Stimate domnule ministru – asa va stiu si asa ramâneti pentru multa lume -, la începutul lui iunie, am scris în cotidianul bacauan „Desteptarea“ o notita pe care am intitulat-o entuziast „În sfârsit, un ministru al Culturii si PATRIMONIULUI“. Era vorba de Mircea Diaconu, care a avut initiativa de a promova un proiect de hotarâre de guvern, pentru ca monumentele istorice sa fie în sfârsit salvate, sa fie o chestiune faptica. Ce parere aveti în general despre patrimoniul cultural românesc?
Mircea Diaconu: – Jaf! E un jaf general, ca îl vedem foarte bine. Nu se refera doar la casele de valoare pur si simplu, ci si la casele de patrimoniu. Adica deja sunt tehnici cunoscute, apropo de incendii. Asa a devenit problema una dintre casele Bucurestiului care conteaza, Moara lui Asan, si care, cum venea un ministru la Cultura, cum lua foc. Nu stiu cum Dumnezeu!
– În 2008 a fost un incendiu spectaculos chiar.
– Tocmai se schimbase ministrul. Acum s-a schimbat ministrul Culturii, adica am venit eu, si a luat iar foc.
– În saptamâna dinaintea alegerilor.
– Da. Ideea este foarte clara: niste proprietari – pe ce cai nu mai stiu, ca sunt diverse caile prin care ajung proprietari…
– Fiecare situatie e un caz.
– Da. Cel putin la Moara lui Asan, se pare ca nu stie nimeni cine sunt proprietarii. Sunt unii dintr-un offshore – ceva Cipru, Grecia, habar n-am -, care de fapt încearca prin diverse metode sa scape de imobil ca sa poata construi pe locul respectiv buildinguri, afaceri si asa mai departe. Ordonanta de urgenta despre care e vorba – si care e scrisa deja si e pregatita doar sa intre în Guvern (daca n-a intrat deja, ca n-am mai fost atent în ultima saptamâna) – presupune ca si terenul pe care se afla cladirea de patrimoniu are acelasi regim ca si cladirea.
– Este definitia monumentului istoric.
– Cu teren cu tot. Ceea ce înseamna ca timp de 30 de ani nu poate fi construit nimic pe acel teren, decât, eventual, sa fie refacut vechiul monument; ceea ce sper sa-i potoleasca pe samsari, pentru ca nu cred ca asteapta cineva 30 de ani dupa ce nu mai e nimic pe terenul acela. Chiar daca din cauze naturale se întâmpla, ma rog, distrugerea edificiului, el nu poate fi decât refacut. În rest va ramâne gol timp de 30 de ani. Acestea sunt esenta si scopul ordonantei. Acum, ar trebui un razboi total… Cel putin daca ramâneam la Ministerul Culturii, dar nu e totul pierdut, pentru ca…
– Ati lasat acest proiect de ordonanta!
– Nu numai asta. E si o lista întreaga de case care au fost lasate de proprietarii lor, cu destinatie de muzeu, pentru generatiile urmatoare, statului român – Ministerului Culturii sau Academiei, dupa caz. Ele pe rând sau aproape toate au ajuns în proprietatea nu stiu cui, vândute, samsarizate, habar n-am (de aceea spun ca sunt diferite cazurile, nu seamana întru totul). Încercarea mea la Ministerul Culturii ar fi fost – daca ramâneam, dar nu e timpul pierdut – sa le recuperez una câte una pe cai juridice, cu rabdare, si sa le fac muzeu. Am început cu Casa „Coanda“.
– E un succes deja. Am urmarit acest traseu.
– Este si un model de lucru.
– Ati luat etaj cu etaj, nivel cu nivel.
– Da, nivel cu nivel. si se poate aplica apoi pe toate cazurile de pe lista imensa. si oriunde as mai afla întâmplari ca asta… Este cutremuratoare daca este casa în care s-a nascut Alecsandri!
– Tocmai voiam sa ne apropiem de acest caz.
– Ma cutremura lucrul asta. Este o crima.
– Da, o crima care se petrece sub ochii nostri.
– Crima cu acte în regula. Asta ma îngrozeste.
– Corect.
– O sa fac tot ce e posibil la Bucuresti sa analizam la Ministerul Culturii situatia exacta si sa vedem ce putem face foarte, foarte repede.
– Rezum: proprietarul casei este un italian, care în momentul de fata se afla în tara lui. O data pe an vine în România (are aici niste reprezentanti, e-adevarat). Dar situatia de aici seamana cu a Morii lui Asan: tot un strain…
– Nu trebuie sa ma supar pe nimeni sau noi pe cineva. Sa fie proprietar oricine.
– Nu e xenofobie ce spun eu acum…
– Nu, bineînteles. Un proprietar de imobil de patrimoniu are obligatii prin lege. Daca nu se achita de obligatii, e în afara legii. si i se aplica toate, toate. Nu mai spun ca am discutat teoretic, cel putin cu premierul Ponta, posibilitatea de a recupera acest gen de case de utilitate publica. În regim de autostrada, ca sa spun asa.
– Sau de pârtie de schi. Autostrada sau pârtia de schi fac obiectul exproprierilor.
– Sa bagam în categoria autostrada – utilitate publica – si casa lui Alecsandri.
– Numai ca e o problema aici: proprietarul a decupat casa de teren, a delimitat-o si o vinde la bucata. El doreste sa vânda casa separat si terenul separat.
– Exista si aici niste reglementari. Depinde ce categorie de monument este.
– A! Categoria A, de importanta nationala.
– Terenul din jur are protectie, 100 de metri. Deci nu se poate vinde decât pâna la o anumita suprafata. Ma rog, restul se protejeaza, pentru ca este extrem de important pentru noi sa avem la cine ne închina si sa ducem copiii acolo, sa-i învatam, sa le aratam de unde a început totul.
– Minunat. Ma gândesc – nu fac neaparat o discriminare între cele doua nume, Alecsandri si Asan – ca Alecsandri e totusi o emblema a culturii nationale…
– E vorba de cladire, nu de proprietar, de Asan. Cladirea în sine tine de o anumita era reprezentativa pentru cultura Bucurestiului. Din acest motiv este în patrimoniu.
– Noi am fost în litigiu pâna acum cu ultimul proprietar al casei, am încercat toate solutiile amiabile, dar vad ca nu se poate: trebuie sa se aplice ori o lege mai ferma, pe care ati gândit-o dumneavoastra, ori nu stiu ce alta solutie s-ar mai putea gasi. Am strâns aproape 5000 de semnaturi ale unor personalitati sau ale oamenilor obisnuiti care doresc ca aceasta casa sa devina ceea ce trebuie sa devina.
– Sigur, semnaturile sunt foarte bune, presiunea publica este obligatorie, pentru ca te motiveaza, ca autoritate, sa actionezi foarte repede si în forta. Cu semnaturi si fara semnaturi mi se pare o obligatie elementara pentru orice om din tara asta – ma rog, daca din fericire este si decident – sa nu-i fie indiferent un astfel de subiect.
– Va multumim si speram sa va tinem la curent cu lucruri bune.
– si eu la fel. Sa speram ca va tin eu la curent cu lucruri cât mai bune si cât mai repede!
Bacau, 11 iulie 2012
A consemnat Ioan Danila
P.S.: Interviul poate fi ascultat duminica, 22 iulie (ora 10,20), si marti, 24 iulie (ora 20,20), la Radio „Alfa“ (emisiunea „Convorbiri culturale“).
