„Am investit intr-o afacere in care am crezut”

Interviu cu Gabriel Carciumaru, patronul World Machinery Works Bacau (fosta IMU)

– Cand a aparut noua sigla a fostei societati de masini unelte, toti am zis ca am mai vandut o fa­brica. Privatizarea s-a facut discret, fara tam-tam. Au venit americanii! Cum a decurs procesul si care este acum structura actionariatului de la WMW?
– Privatizarea Intreprinderii de Masini Unelte s-a produs in 1998, cand majoritatea actiunilor a fost cumparata de firma americana World Machinery Company. Deoarece la data aceea firma ame­ricana detinea in proprietate marca WMW s-a luat hotararea de a promova la export produsele fabricate in Bacau sub aceasta marca si de a schimba numele societatii bacauane in World Machinery Works SA. In 2001, cand cererea de masini unelte a scazut pe pietele nord-americane, actionariratul s-a gandit sa vanda. In 2003 am devenit partener in firma americana si ulterior, in 2009, am preluat intregul pachet de actiuni al firmei americane, care detinea si WMW Bacau. In prezent controlez peste 95 la suta din actiunile firmei bacauane.
– Ati fost denumit ca printre “ultimii mohicani” ai industriei de masini unelte din Romania. Pentru bacauani, cine este Gabriel Carciumaru?
– Sunt un roman care crede in potentialul nostru ca natiune, dar si unul dintre cei care fac parte din asa-numita “Romanie tacuta”. Sunt o persoana care a beneficiat de oportunitatea de a cunoaste oameni si locuri pe multe meridiane ale acestei pla­nete si, in acest fel, am inteles ca nu trebuie sa stam in genunchi in fata nimanui pentru ca avem capabilitatea de a dezvolta relatii de colaborare pe baza de respect reciproc. Masini Unelte a fost cum­pa­rata de americani si adusa acasa de un roman. Este pacat ce s-a intamplat cu toata industria roma­neasca dupa anii ’90. Guvernantii nostri nu au crezut sau nu au vrut sa creada in potentialul nostru material si de inteligenta. In lumea asta nu exista nicio tara pu­ternica daca nu are o industrie pu­ternica, iar aceasta se bazeaza pe industria constructoare de masini. Marele avantaj al acestei intreprinderi este faptul ca a fost privatizata cu un actionar care se pricepea la domeniu.

Nu mi-a fost rusine ca sunt roman

– Ati spus ca faceti parte din “Romania tacuta”, un concept despre care am mai auzit. Dumneavoastra cum il traduceti?
– Sunt foarte multi oameni capabili, buni profesionisti care-si fac treaba bine, se duc acasa si stau linistiti. Aceasta “Romanie tacuta” trebuie scoasa la iveala si un rol extraordinar il poate avea presa. Sunt de parere ca Romania actuala nu este cea a stirilor televizate de la ora cinci. Avem nevoie de incredere si o putem reda impreuna, in tara se intampla si lucruri bune; este de netagaduit. Avem nevoie de incredere, in fiecare, in toti. Plec de la ideea ca noi, cei care ne facem treaba suntem mai multi decat cei care nu sunt in ordine. Mie nu mi-a fost niciodata rusine cu cunostintele mele de inginer care a studiat in Romania.
– Eu insist, totusi cine este Gabriel Carciumaru?
– Sunt nascut la Slatina, am facut scoala la Brasov, am lucrat acolo, m-am casatorit, iar in 1995 am plecat in SUA prin “Loteria vizelor”, impreuna cu familia, cu fratele meu. Practic am luat bilet numai de dus. Acolo am luat-o de la zero, deoarece am intalnit o lume total diferita. Am inceput tot cu ingineria in domeniul proiectarii, apoi m-am indreptat spre partea comerciala si de management; cum prin structura mea interioara imi plac provocarile, cand au existat, nu m-am dat la o parte. O moneda are doua fete, exista ceva ce pierzi, dar exista si ceva ce castigi. Niciodata nu stii unde duce drumul pe care apuci. Eu am reusit, m-am integrat in sistem.
– Intre timp ati primit o mostenire, matusa Tamara si-a amintit de dumneavoastra? Pentru a deveni actionar majoritar la o asemenea societate ai nevoie de inteligenta, oameni si bani.
– Am cateva matusi dar niciuna de felul matusii Tamara. Banii i-am realizat in America, prin munca si creativitate. De fapt, este putin cam dificil daca nu chiar imposibil ca in America “sa ai o matusa Tamara” si asta pentru ca societatea americana se bazeaza pe niste standarde foarte stricte. Tot ce am avut, chiar daca sotia este putin dezamagita, am investit aici, intr-o afacere in care am crezut. Nu am ingropat banii in produse de lux, nu am mai multe masini, sofez una care are la bord 400.000 de kilometri, nu am avioane, am o casa si o familie, un copil liceean, cu mari perspective. Un aliat de nadejde pentru mine au fost bancile, si in SUA, si in Romania. Bancile sunt foarte atente la parteneri, vor sa vada o strategie, ca te pricepi la ceea ce faci. Este mare pacat ca statul roman nu a pastrat bancile mari. Mare pacat, cum mare greseala a fost ca statul roman nu a pastrat companiile de utilitati, nu ne era bine acum cu petrolul si gazele pe care le exploatam din tara? Ar trebui sa producem mai mult aici si sa exportam, sa exportam nu numai pe pietele europene, ci pe toate pietele. Cheia succesului este sa produci ieftin, de calitate, de calitate, sa nu mai facem rabat de la calitate, cum s-a mai intamplat in trecut. Greu cuceresti o piata, dar mai greu este sa o mentii, sa o pastrezi.

In Romania, bordurile sunt interes national

– 1995: ingineria nu mai are pers­pective in Romania si ati plecat in SUA.
– Va aduceti aminte ce s-a intamplat in Romania dupa 1990: s-a distrus tot ceea ce aveam. De ce? S-a spus ca industria noastra este o gramada de fiare vechi, o adunatura de gunoi. De ce? Cu fiarele astea vechi sunt inca societati care produc. S-a investit, s-a schimbat managementul, au venit echipe de profesionisti, de care Romania nu duce lipsa. Acest lucru ar trebui sa se intample si la nivelul unei tari, sa existe o echipa de profesionisti care sa faca un plan pe 10-20 de ani, iar guvernele care se succed sa respecte acel plan, indiferent de culoare si orientarea politica. Am sa va dau un exem­plu din Asia, eu sunt indragostit de Asia si de exemplul Coreei de Sud. Acum 20 de ani nu conta, iar acum aceasta tara face parte din grupul tarilor cele mai dezvoltate Cum? Au avut grija sa se dezvolte prin ei insisi, ducand toate investitiile in domeniile rentabile, nu in trotuare si borduri, nu aceasta este solutia. La noi bordurile au devenit interes national.
– Au trecut multi ani de la punerea in functie a primei ma­sini cu comanda numerica. La ce nivel se afla acum WMW si ce perspective are in anii ce urmeaza?
– Un mare avantaj al societatii este ca avem o echipa de proiectare foarte buna, cu experienta, avem si tineri care lucreaza in acest domeniu si trebuie sa va dau exemplul unui tanar care a venit de pe bancile universitatii si ne-a spus: dati-mi voie sa probez pentru o perioada ce stiu, daca sunt bun ma pastrati, daca nu, plec. In acest moment este adjunct de sef de proiect, dupa cinci ani. Asta demonstreaza sa ai viziune si vrei sa investesti in cariera ta. Avem si exemple din partea cealalta: am angajat 10 tineri absolventi de universitate, le-am oferit un loc de munca, salariu, pers­pective pe o perioada de cinci ani in timp de criza. Doar un sfert a mai ramas. N-am inteles cum au putut sa dea cu piciorul unei cariere, unor conditii pe care noi le-am oferit. Nivelul nostru de tehnologie nu este cu nimic mai prejos decat al competitorilor de pe piata la nivel mondial. WMW exporta 95 la suta din productie si acet lucru il facem doar prin licitatii internationale. Realizati si dumneavoastra la ce nivel trebuie sa producem!

Lucram o masina pentru programul spatial european

– Aveti experienta rezistentei de la WMW, a unui stagiu substantial in SUA, cunoasteti, cred, si experienta Frantei in domeniul economic. Chiar daca este tardiv, ce credeti ca s-a intamplat cu industria bacauana si de ce?
– Spuneam ca in orice domeniu este nevoie de profesionisti si este pacat ca cei care au preluat, dupa ’90, intreprinderile, nu au avut o viziune pe termen lung, nu au cautat noi piete. Nu cunosc situatia tuturor societatile din Bacau, dar cu UMB noi am incercat o relatie de colaborare prin 2001-2003. Aveam nevoie de piese turnate mari, ei aveau turnatorie, eram vecini si am crezut ca putem lucra impreuna. Am reusit sa punem la punct toate pro­blemele de calitate, dar, din pacate, s-au pierdut. Nu stiu ce s-a intamplat acolo, acum noi ne turnam piesele la Alba Iulia, Ploiesti si Campina.
– Recent, in premiera, va fi livrata cea mai complexa masina produsa aici. As vrea sa detaliati parcursul acestei investitii.
– La licitatia internationala pentru acest produs am facut fata unei competitii acerbe. Din cate stim au participat la licitatie 20 de firme europene si in faza finala au ramas doar cinci competitori. Noi am fost alesi deoarece am propus cel mai bun termen de livrare acceptand toate conditiile tehnice ale clientului si am avut pretul cel mai bun. Clientul nostru, EADS, dar si Agentia Spatiala Romana au avut numai cuvinte de lauda pentru noi fata de aceasta cola­borare. Centrul acesta, utilajul de care vorbim, premiera pentru noi ca nivel de tehnicitate, dar nu este o noutate ca tip de masina unealta, prelucreaza piese pentru rachetele purtatoare de sateliti, folosite de catre EADS in programul spatial. Este un domeniu care inglobeaza inalta tehnologie, cati constructori de asemenea rachete sunt in lume? Patru-cinci. De aceea intervin secretul profesional, al tehnologiei si competivitatea. Din valoarea masinii 10-15 la suta este fier, fonta, iar 85 la suta tehnologie de ultima generatie, inteligenta, programe sofisticate, comanda numerica si este dirijata de un singur operator.

Tinerii nu mai investesc in propria cariera

– Spuneati ca 90 la suta din productie merge la export. In ce tari sunt exportate masinile unelte de la WMW?
– Sa o luam de la capatul rasaritean al lumii: Australia, Coreea de Sud, India, China, tarile din Orientul Mij­lociu, Irak, Rusia, Turcia, Ucraina, Grecia, in toate tarile scandinave, Olanda, Austria, Germania, Italia, Franta. Nu avem acum in Spania si Portugalia, dar avem in Marea Britanie, Canada, SUA, Mexic si in Argentina, cate una sau mai multe masini unelte. V-am spus ca nu lucram masini de serie. Avem insa si exceptii, in Rusia am expediat cinci masini care prelucreaza piese in titan pentru trenul de aterizare de la avioanele Boeing, cateva zeci in India si America de Nord.
– De la peste 3000 de salariati, acum WMW mai are 300. Spuneati la un moment dat ca fluctuatia celor tineri este mult mai mare decat la cei cu state mai vechi. Care ar fi explicatia acestui comportament?
– Este dorinta oricarui tanar de a acumula material cat mai repede, va­lori care sa le permita satisfacerea necesitatilor normale, vitale. Din pacate, putini isi permit sa investeasca in dezvoltarea unei cariere, cu toate ca avem si exemple pozitive in acest sens. Majoritatea vrea repede o casa, o masina, bani pentru distractii, sa calatoreasca. Sunt studenti care vad strainatatea ca o varianta, am vazut asta la multele targuri de joburi la care particip. Nu-i condamn, eu ii incurajez sa plece, sa vada cum se lucreaza, cum se castiga banii si, la un moment dat, sa se intoarca in Romania. Deocamdata nu revin pentru ca nu exista cadrul, societatea nu are create conditiile pentru a-i reprimi. Am sa va dau un exemplu: tari ca Polonia, Cehia si chiar Ungaria cred in ele, in natiunea lor, incearca sa dezvolte ceva in interiorul natiunii lor, incearca si reusesc sa promoveze interesele natiunilor despre care vorbim. Mereu se spune ca n-avem bani? Atunci de ce vindem, ceea ce vindem, la preturi de nimic? De ce ne permitem sa ne imprumutam de miliarde de euro si ii folosim pentru consum? Este o crima. Bani sunt, nu este cap pentru a-i folosi, nu-i punem la treaba pentru a aduce profit.

Americanii isi asuma responsabilitatea propriului drum

– N-am dus la capat colaborarea cu universitatea bacauana.
– Cu Universitatea “Vasile Alecsandri” am derulat proiecte in cadrul Programului European POSDRU si avem de asemenea colaborare prin care studentii pot veni pentru circa trei saptamani sa faca practica la noi. Ca urmare a acestui acord am si angajat cativa tineri de perspectiva. La noi a disparut acea practica in productie, invatamantul este foarte teoretizat fata de alte tari din Vestul Europei si din SUA. Noi suntem dispusi sa primim elevi de liceu, studenti pentru perioade de practica, punem la dis­pozitie masini, specialisti, insa nu vad prea mare interes din partea condu­cerilor acestor licee. Tinerii ar trebui sa se gandeasca mai profund, mai atent la viitorul lor. Mare pacat ca au fost desfiintate scolile profesionale.
– In Romania este in dezbatere acum situatia si rezultatele de la BAC, noua lege a invatamantului, structura lui. Puteti sa ne oferiti cateva repere din invatamantul american?
– Invatamantul acolo este bazat pe practica. Sunt foarte multi tineri care dupa terminarea liceului intra pe piata muncii, in productie. Ca sa faci colegiul, facultatea, ai nevoie de multi bani. Daca vrei sa faci universitatea, fie ea privata sau de stat costa, exista o taxa, mai mica la stat, mai consistenta la privat. Exista posibilitatea ca tanarul sa-si ia un credit pentru a-si face studiile universitare. Sunt foarte putini studenti care nu apeleaza la credite, platibile in 10-20-30 de ani. De aceea tinerii devin responsabili, ei trebuie sa invete, sa invete pentru a-si gasi de lucru pe piata, in acest fel pot sa-si ramburseze creditul la banca. Societatea americana este foarte pragmatica, fiecare isi asuma responsabi­litatea propriului drum. Acolo nu se apuca nimeni sa faca o facultate pentru ca l-a trimis mama sau bunicul. In America nu este nicio rusine sa fii frizer sau operator pe o masina, lucrator in agricultura, politist sau maturator, daca esti profesionist in ceea ce faci, iti gasesti un job.
– Visul american sau visul romanesc il purtati cu dumneavoastra?
– Visul oricarui om, indiferent ca este roman sau american. Fiecare om are un vis, un destin, fiecare isi doreste ceva. Eu imi doresc sa fac ceva pentru tara mea si de asta am ales sa ma intorc.

Profesionistii ar trebui sa fie la putere

– 70 la suta din tre romani spun ca Romania merge intr-o directie gresita. Aveti elemente care sa va permita sa va exprimati pe aceasta tema?
– Din ce simt in piata, s-a trecut de un punct critic, partenerii si colaboratorii nostri, din tara si din strainatate, dau semne de vitalitate. N-as putea sa spun daca noi mergem intr-o directie buna, insa daca nu incercam sa stopam jaful care se produce in paduri, in resursele solului si subsolului, nu cred ca mergem intr-o directie buna. Nu cred ca mergem intr-o directie buna daca ne lasam dezbinati, de o grupare sau alta sau chiar de idei. O idee de unitate ar trebui sa ne sustina pe toti. De ce? Pentru ca pe aceasta se bazeaza o natiune.
– Cum stati la capitolul politica? Imi spunea o persoana din anturajul dvs. ca peste patru ani candidati la functia de presedinte al tarii.
– Nu stau in niciun fel, nu am apartenenta politica si nici nu am ambitii politice. Cred cu putere ca trebuie sa faci ceea ce te pricepi cel mai bine si cum spuneam, profesionistii ar trebui cautati, chiar si de politicieni, ei ar trebui sa fie la putere, acolo unde se iau decizii, fie ele politice, econo­mice sau de alta natura. Eu cu mare placere as raspunde daca ar exista ideea constituirii unui grup care sa dea sugestii, sa produca idei, insa afilierea politica nu ma tenteaza. Eu spun care sunt gandurile mele acum. Am 46 de ani si mai am mult timp in fata.

Am invatat de la americani sa gandesc productiv

– Ce ati luat din America, ce ati adus in tara, in societatea pe care o patronati?
– Un alt ritm de lucru. Doi, am eli­minat ideea ca merge si asa. Nu mai exista. Munca si produse de calitate. Planificare pe termen mediu si lung, gandire productiva. Ceea ce am invatat de la americani este ca atunci cand iei o hotarare trebuie sa o gandesti bine, iar dupa aceea sa te duci pe acel drum. Am mai invatat cumpatarea, chibzuinta banilor, a timpului, am invatat sa cultiv relatiile, sa-mi respect cuvantul. Am mai invatat sa spun multumesc si sa primesc un multumesc. Am retinut de la americani ca trebuie sa-ti iubesti tara, ame­ricanii isi iubesc cu tarie tara, sunt mandri ca sunt americani si ca traiesc pe acel pamant. Noi de ce n-am fi?
– Pareti din alta lume.
– Am trait si in alta lume. Da, este posibil. Insa sunt convins ca suntem foarte multi care gandim in acest mod. Sotia este alaturi de mine, este tot inginer, a lucrat la Tractorul si se intreaba cand vede ce se intampla cu industria noastra de ce mai vin eu si investesc tot in “fiare vechi”. Eu vreau sa le dau viata, sa le pun sa produca, in tara si in strainatate.
– Sunteti un porumbel calator. Ce alte hobby-uri mai are proprietarul unei fabrici de masini unelte?
– Sunt pasionat de lectura si incerc sa invat cate ceva despre sufletul si spiritul oamenilor, despre istoria umanitatii. De asemenea sunt indra­gostit inca din vremea studiilor universitare de drumetiile pe munte care te invata sa respecti natura sub toate formele sale. Timpul liber, destul de dramuit pe care il am, incerc sa-l impart intre familie si aceste pasiuni care ma implinesc ca entitate umana.
Gheorghe Baltatescu